Serafim Urecheanu comentează acuzația potrivit căreia i-ar fi vândut lui Plahotniuc, în 2009, funcția de procuror general contra sumei de două MILIOANE de euro: „Mi-e greață de Filat. Unde-i astăzi Platon sau celălalt degenerat, Untilă?”
6227
Zvonurile potrivit cărora fostul lider al Alianței „Moldova Noastră”, Serafim Urecheanu, i-ar fi vândut lui Vlad Plahotniuc, în anul 2009, după crearea Alianței pentru Integrare Europeană 1, funcția de procuror general revin în atenția publică.
De această dată, fostul premier Vlad Filat, acuză că Urecheanu ar fi primit 2 000 000 de euro pentru că i-a cedat funcția de procuror general lui Plahotniuc, deși instituția îi revenise, după partajările politice, Alianței „Moldova Noastră”.
„În anul 2009, chinuiam crearea Alianței pentru Integrare Europeană 1. Înainte de prima ședință a Parlamentului, cu o seară înainte, la mine acasă au fost Veaceslav Untilă cu Veaceslav Platon. Eu nu știam că vine Platon. Dl Untilă m-a telefonat, a spus că vrea să vorbească, este ceva urgent. I-am spus că sunt acasă, era după 11.00 noaptea. Când a intrat, l-am văzut deja și pe deputatul Veaceslav Platon. Mesajul a fost unul foarte direct: că s-a decis vânzarea funcției de procuror general contra sumei de 2 000 000 de euro. Candidatura va fi din partea lui Urecheanu, dar de fapt este a lui Plahotniuc – Valeriu Zubco, cumnatul unui administrator al businessurilor lui Plahotniuc, care acum este președinte al raionului Ialoveni, Ghenadie Sajin. Untilă și Platon au încercat să împiedice această numire. După întâlnirea cu ei, am avut o discuție cu Ambasadorul american, noi discutam deseori și la ore foarte târzii sau foarte devreme, i-am expus situația. Dânsul a spus: este grav, dar până la urmă este decizia voastră”, a dezvăluit Filat într-un interviu, acordat din Penitenciarul nr. 13.
Solicitat de Ziarul NAȚIONAL să comenteze aceste dezvăluiri, Serafim Urecheanu ne-a spus că se află acum peste hotare, în trafic, și nu poate spune prea multe.
„Sunt prostii, aberații, dar măcar am aflat cine le răspândește - Filat. Mi-e jale și mi-i greață de el. Unde este astăzi Platon, dar și celălalt degenerat (Untilă - n.r.)? O să revin și o să vă spun mai multe”, ne-a promis Urecheanu.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
05.11.2026
14:48
05.11.2026
14:39
05.11.2026
14:34
05.11.2026
14:27
05.11.2026
14:21
05.11.2026
13:42
05.11.2026
13:27
05.11.2026
13:27
05.11.2026
13:23
05.11.2026
13:19
05.11.2026
13:02
05.11.2026
13:00
05.11.2026
12:57
05.11.2026
12:49
05.11.2026
12:41
05.11.2026
12:23
05.11.2026
12:04
05.11.2026
11:55
05.11.2026
11:40
05.11.2026
11:34
05.11.2026
11:18
05.11.2026
11:01
05.11.2026
10:26
05.11.2026
10:18
05.11.2026
09:52
05.11.2026
09:46
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane

















