Sera din sticle de plastic – ieftin şi eficient
6974
IDEI: Codul galben de îngheţ de la sfârşitul lunii aprilie a demonstrat încă o dată cât de neputincios este omul în faţa naturii, iar gospodarii cu grădini pe lângă casă au înţeles că o seră, fie cât de mică, este un lucru mare
Vă propunem un model de seră economică ce poate fi făcută dintr-un material banal şi uşor de găsit cum ar fi recipientele din plastic.
Dacă vă apucaţi de pe acum să le colectaţi, până în perioada de concediu aţi putea acumula numărul necesar de sticle din plastic şi să asamblaţi sera. Or, dacă în urma îngheţurilor recente totuşi aţi avut pierderi în grădină, atunci în următorul sezon agricol veţi intra protejaţi şi bine pregătiţi.
De ce materiale aveţi nevoie?
Sera din sticle de plastic poate fi o idee interesantă pentru un lucru în grădină, pe care îl puteţi face într-o plăcere, alături de familie. Cheltuielile sunt minime dacă alegeţi să reciclaţi sticlele de plastic, însă trebuie să ştiţi că veţi avea nevoie de circa 1 500 de PET-uri de doi litri pentru ca sera să arate bine. Toate sticlele ce se vor folosi la construirea acestei sere trebuie să fie bine spălate, să li se îndepărteze etichetele (care altfel vor bloca lumina), să li se scoată dopurile, iar fundul sticlelor să se taie cu o foarfecă.
În afară de sticlele de plastic, veți mai avea nevoie de:
- Patru stâlpi din lemn;
- Scânduri;
- Bețe sau nuiele groase;
- Cuie sau capse speciale de prindere;
- Folie de plastic;
- Puțin ciment pentru fixarea stâlpilor;
- O placă sau un substrat din diverse materiale care să împiedice dezvoltarea
buruienilor.
Procesul de lucru
După pregătirea sticlelor - proces anevoios care se poate lăsa cu bătături în palme de la tăiatul sticlelor, se poate trece la construcția propriu-zisă. Primul pas constă în fixarea stâlpilor de susținere prin cimentarea lor, iar dimensiunea stâlpilor (ca înălțime și grosime), precum și distanțele, ar trebui să le apreciaţi în funcție de cantitatea de sticle strânsă, păstrând în minte că este vorba despre o miniseră, iar pentru proiecte mari ar fi nevoie de o cantitate mai mare de PET-uri.
După fixarea stâlpilor, în interiorul lor, pe jos, se pune acel substrat care să împiedice formarea buruienilor.
Urmează să faceţi un cadru de lemn pentru fiecare parte a serei, pentru acoperiș și ușă. La fel ca și în cazul stâlpilor, se va folosi lemn tratat, iar îmbinarea se poate face fie prin cuie, fie prin înșurubare.
Cadrele formate se vor umple de sticle de plastic fixate cu grijă pe tije subțiri de lemn. PET-urile trebuie să se îmbine, iar ultima sticlă introdusă să fie în opoziție cu celelalte.
După ce pereții sunt practic gata, mai aveţi nevoie doar de o bormașină cu capse metalice sau cuie obișnuite pentru a fixa ambele capete ale stâlpilor.
Acoperișul poate fi plat sau în formă triunghiulară, după cum preferaţi. Dacă alegeţi să fie în pantă, trebuie să faceţi două cadre triunghiulare pentru cele două părți de acoperiș.
Pereții și acoperișul serei se formează așezând unul lângă altul șirurile confecţionate din PET-uri de plastic. Puteţi izola sera cu bucăți mari de folie de plastic, aplicată peste pereții sau acoperișul din sticle.
Avantajele unei sere de plastic
- Este o construcție ușor de realizat, cu costuri minime;
- Se folosesc materiale reciclate, deci poate fi un proiect pentru folosirea sticlelor pe care în mod normal le-am arunca;
- Structura este foarte rezistentă și se poate strânge pe orice dimensiuni.
- Curenții de aer se strecoară printre sticle, deci sera nu poate fi doborâtă de vânt;
- Se autoirigă, pentru că datorită găurilor dintre sticle, apa poate circula prin ele și poate pătrunde să ude plantele;
- Creează acel efect de seră. Temperatura din interior va fi cu până la 10 grade Celsius mai ridicată decât în afara serei, ceea ce va contribui la dezvoltarea, creșterea și coacerea legumelor sau florilor;
- Sera poate fi locul de cultură pentru legumele de sezon, asigurând o producție suficientă pentru o familie cu copii;
- Puteți înlocui oricând una dintre sticlele de plastic, dacă aceasta s-a rupt sau a fost distrusă de vreme, animale etc. Datorită felului în care sticlele sunt grupate una după alta, nu e nevoie decât să desfaceţi un șir, să scoateţi sticla deteriorată și să adăugaţi alta nouă.
Spor la treabă!
Lilia Grubîi
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare















