SEMNAT // Acordul amiabil prin care „Moldovatransgaz”, subsidiara „Moldovagaz”, i-a transmis în gestiune rețeaua de transport al gazelor naturale companiei „Vestmoldtransgaz”, care aparține „Transgaz”-ului din România, depus la ANRE
1667
Contractul de transmitere în locațiune către SRL „Vestmoldtransgaz”, subsidiara „Transgaz” din România, a rețelelor de transport al gazelor naturale gestionate de către SRL „Moldovatransgaz”, subsidiara S.A. „Moldovagaz”, companie controlată de rușii de la „Gazprom” a fost depus luni, 4 septembrie, la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE).
Potrivit ANRE, acordul este unul amiabil, semnat în urma unor „negocieri intensive”.
„În rezultatul unui proces complex de măsuri preparatorii și negocieri intensive, coordonat de ANRE cu suportul Ministerului Energiei și al reprezentanților Secretariatului Comunității Energetice, părțile au reușit să ajungă la un acord amiabil care prevede că rețelele de transport al gazelor naturale din Republica Moldova vor fi gestionate de către un operator de sistem independent, model care permite certificarea la nivel european a acestuia în conformitate cu angajamentele de implementare a Pachetului energetic III. Semnarea acestui contract a fost posibilă grație ultimelor modificări în legislație, care au determinat proprietarul rețelelor de transport al gazelor naturale (S.A. „Moldovagaz”) să implementeze cerințele privind asigurarea independenței operatorului sistemului de transport”, se arată într-un comunicat de presă al ANRE.
Potrivit aceleiași surse, semnarea acestui contract „deschide calea spre finalizarea procesului de separare a activităților în sectorul gazelor naturale (unbundling), fapt ce va garanta accesul tuturor utilizatorilor la rețelele de transport al gazelor naturale în baza unor reguli concurențiale și fără vreo influență din partea proprietarului”.
„Agenția asigură toți utilizatorii serviciilor de sistem prestate actualmente de către „Moldovatransgaz” SRL că funcționalitatea tehnică a întregului sistem de transport gaze nu va fi afectată de actualele procese de asigurare a separării și independenței operatorilor”, subliniază ANRE.
Menționăm că „Vestmoldtransgaz” este deținută de „Transgaz” România în proporție de 75% și de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) cu 25%. „Vestmoldtransgaz” va prelua în locațiune și va opera rețeaua de transport al gazelor naturale pe termen de 5 ani.
„Ca și în cazul sincronizării pieței energiei electrice cu cea continentală, consumatorii casnici nu vor simți în vreun fel această schimbare pe piața de gaze. Însă, această separare, pe care R. Moldova a amânat-o din 2012, este un salt enorm în transpunerea legislației europene și liberalizarea, transparentizarea pieței de gaze. Astfel, va fi asigurat acces nediscriminatoriu la rețele pentru toate companiile și pe termen lung vom crește credibilitatea pieței pentru traderi și furnizori europeni, iar competiția, pe viitor, poate genera și prețuri mai bune”, a declarat ministrul Energiei, Victor Parlicov, în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale.
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
















