Şeful vămilor, fost coleg de KGB cu Vladimir Putin în Germania, a fost demis
2292
Sursa: hotnews.ro Guvernul rus l-a demis joi pe şeful vămilor, implicat într-o afacere de contrabandă cu alcool, o mişcare care se înscrie într-un joc mai amplu de înlocuire a unor responsabili regionali care întăreşte influenţa serviciilor secrete, cu mai puţin de două luni înainte de alegerile parlamentare, scrie AFP.
Potrivit unui decret publicat pe site-ul guvernului, premierul Dmitri Medvedev a accentuat schimbarea „la cerere” a lui Andrei Belianinov, fost membru al KGB şi aflat în post în Germania de Est în aceeaşi perioadă ca preşedintele Vladimir Puţin, în anii 1980. Acesta conducea vămile de zece ani.
El a fost înlocuit cu Vladimir Bulavin, licenţiat al Academiei KGB şi adjunct între 2006 şi 2008 al directorului FSB.
Plecarea lui Belianinov vine la două zile după percheziţii la biroul şi la o vilă a sa, în cadrul unui dosar de contrabandă cu alcool.
Acesta are în continuare statutul de martor, dar presa a publicat fotografii cu cutii de pantofi pline de bani, într-o vilă de lux cu piscină şi plină de obiecte de artă.
Mai mulţi experţi citaţi în presă au legat acest scandal de o serie de demiteri, numiri dar şi arestări în serviciile de securitate, pe fondul rivalităţilor dintre FSB, Comitetul de anchetă, organism independent însărcinat cu principalele dosare de infracţiuni, sau ministerul de Interne.
Tot ieri, Kremlinul a anunţat o serie de numiri în tribunalele regionale.
Simultaneitatea lor a surprins, precum şi punerea în aceste posturi ale unor foşti responsabili ai FSB, ministerului de Interne şi chiar din Armată, numiţi de ruşi „siloviki”.
Rusia intră într-un ciclu electoral cu alegeri legislative în 18 septembrie şi prezidenţiale la începutul lui 2018, unde Putin nu are rival în ceea ce priveşte popularitatea.
Într-un an, trei guvernatori au fost implicaţi în scandaluri de corupţie, printre care cel din regiunea Kirov (centru), Nikita Belykh, o personalitate respectată a liberalilor. Acesta a fost demis oficial joi.
Sursa: hotnews.ro
12.03.2026
11:36
3704
Dodon vrea să „SALVEZE” R. Moldova cu ajutorul lui Putin, după ce Rusia a TĂIAT în 2023 gazul pentru malul drept al Nistrului: „Sunt gata să discut cu Moscova pentru a găsi resurse energetice și produse petroliere…”
21.08.2024
09:14
6818
LECȚIE // Putin nu oferă NIMIC pe gratis. Moldovenii care au obținut recent cetățenia Federației Ruse, ar fi fost luați cu japca de pe stradă și trimiși în calitate de „carne de tun” pe frontul din Ucraina
07.03.2024
09:25
3219
Nicolae Negru, despre întrevederea lui Putin cu Guțul din Găgăuzia: „Întâlnirea spune mult despre starea de spirit a Moscovei. Ea e dispusă să facă orice pentru a o înfrânge pe Maia Sandu. Orice, inclusiv acțiuni PENALE”
15.12.2023
09:59
2954
VIDEO // Minciunile lui Putin despre R. Moldova, DECONSPIRATE. Gazul „ieftin” livrat de „Gazprom” în R. Moldova, dar și dependența noastră de piața rusească, un FAKE cât Rusia de mare
14.12.2023
16:14
2778
VIDEO // Putin, reacție ZEFLEMITOARE la adresa moldovenilor, după ce a impus un nou EMBARGO la fructe și legume: „Unde vor merge cu producția lor?”. Liderul de la Kremlin pretinde că Rusia aprovizionează și acum R. Moldova cu gaze
16.10.2023
09:34
2780
VIDEO // Putin, OBSEDAT de R. Moldova. Liderul de la Kremlin ar fi gata să lase R. Moldova „să-și caute fericirea în altă parte”, deși insistă că suntem dependenți de gazul rusesc: „Important este că încă nu se pot lipsi de el”
12.10.2023
12:37
4071
Maia Sandu îi RĂSPUNDE lui Putin, care pretinde că Rusia asigură cu gaze R. Moldova: „Nu mai suntem dependenți de „Gazprom”, Rusia nu ne mai poate ȘANTAJA”. R. Moldova NU va plăti rușilor datoria inventată de peste 700 de milioane de dolari
06.10.2023
15:59
3409
VIDEO // Putin îi învață pe cetățenii R. Moldova ce înseamnă „suveranitatea” și „demnitatea NAȚIONALĂ”. „Noi ne vom strădui să ne asigurăm că toate țările vor avea o voce egală...”
28.04.2023
10:38
4777
Reacție ISTERICĂ a lui Dmitri Medvedev, după ce prim-ministrul Recean a spus că Putin și alți oficiali ruși sunt INTERZIȘI în R. Moldova. „Nimeni nu merge acolo acum. Poate cândva, mai târziu... Moldova nu mai există ca țară”
09.12.2022
10:28
3291
Șeful de la „Moldovagaz” îi EXPLICĂ lui Vladimir Putin cum „Energocom” a cumpărat gaze de la „Gazprom” cu 1 880 de dolari și de ce le depozitează în Ucraina. „R. Moldova are dreptul LEGAL să stocheze gazele unde dorește”
19.03.2026
22:01
412
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
456
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
457
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
481
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
505
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
482
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
550
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
469
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
517
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
576
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
510
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
559
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
582
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
585
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
592
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
647
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
523
4Chan ironizează amenda de 520.000 £ aplicată de Ofcom pentru încălcarea legii britanice a siguranței online
19.03.2026
14:21
566
Vicepremierul Osmochescu, în vizită strategică la Washington: noi proiecte economice, energetice și digitale cu Statele Unite pentru Republica Moldova
19.03.2026
14:10
622
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministra italiană Marina Calderone despre cooperarea socială și sprijinul Italiei pentru parcursul european al Moldovei
19.03.2026
12:40
610
Maia Sandu, la Chișinău, despre Carta Socială Europeană: drepturile sociale, scut împotriva tentativelor de subminare a democrației în Moldova și în Europa
19.03.2026
12:24
574
Poliția își întărește pregătirea anticorupție și pe linia investigațiilor financiare
589
Politician local din York, vizat de deepfake-uri AI și sfătuit de poliție să își întărească securitatea acasă
19.03.2026
11:34
642
Dan Perciun avertizează la conferința privind drepturile sociale: situația demografică, principala amenințare la securitatea Republicii Moldova
19.03.2026
11:22
577
Ziua Faptelor Bune 2026: Ministerul Educației și Cercetării cheamă elevii și tinerii la voluntariat în întreaga țară
19.03.2026
10:39
632
Peste 250 de joburi în energie, oferite la târgul de locuri de muncă organizat de Ministerul Energiei la MoldEnergy Expo 2026
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40



Inapoi














