Ședințele în dosarul „Energocom”, amânate pentru a doua oară, la solicitarea avocaților inculpatului Igor Dodon
1558
Ședința de judecată în cadrul dosarului „Energocom” a fost amânată astăzi pentru a doua oară, la solicitarea avocaților fostului președinte Igor Dodon, învinuit de depășire a atribuțiilor de serviciu.
La ședință a venit și inculpatul Dodon, prezentându-se ca „președinte al asociației de afaceri moldo-ruse, tată a doi copii minori”, iar apărarea sa a solicitat timp pentru a examina rechizitoriul înaintat de procurori.
Avocatul Ion Vîzdoagă s-a arătat nemulțumit de „calitatea” rechizitoriului care le-a fost înmânat de către procurori la finalizarea urmăririi penale, spunând că unele foi nu sunt „lizibile”.
Procurorul i-a înmânat chiar în ședința de judecată un nou rechizitoriu, iar completul de judecată a stabilit data de 18 octombrie pentru desfășurarea următoarei ședinței de judecată.
Amintim că procurorii îi incriminează lui Dodon faptul că, în perioada anilor 2008-2009, atunci când a deținut funcția de prim-viceprim-ministru, ministru al Economiei și Comerțului pe timpul comuniștilor, a semnat avizul în baza căruia directorul general al SA „Energocom” a încheiat la scurt timp contractul privind procurarea energiei electrice pentru Republica Moldova cu o companie străină din Ungaria, în volum de 2 320 000 000 kw/h, pentru perioada lunilor mai 2008 - iunie 2009, contrar legislației.
Potrivit prevederilor contractului încheiat cu compania străină, prețul energiei electrice pentru perioada lunilor mai-septembrie 2008 a constituit 0,053 de dolari SUA pentru 1 kw/h și, respectiv, de 0,058 de dolari SUA pentru 1 kw/h pentru energia electrică livrată în perioada de timp cuprinsă între lunile octombrie 2008 – iunie 2009, în condițiile în care SA „Energocom” avea deja negociate și încheiate două contracte de furnizare a energiei electrice la un preț mai ieftin cu 29%.
Astfel, statului i-au fost cauzate daune în proporții deosebit de mari în valoare de 11 927 173 de dolari SUA, echivalentul a 123 957 916 de lei, mijloace bănești care au fost transferate ulterior pe conturile unor companii off-shore.
Concomitent, aceste acțiuni au dus la majorarea tarifelor la energia electrică, afectând drepturilor consumatorilor finali, cetățeni ai Republicii Moldova.
Dodon respinge învinuirile, acuză o „comandă politică” și întreabă de ce Vlad Plahotniuc, care ar fi fost beneficiarul acestei scheme, și directorul „Energocom” din acea perioadă „nu-s alături de mine în judecată”.
30.10.2026
14:55
30.10.2026
14:42
30.10.2026
14:39
30.10.2026
14:30
30.10.2026
14:02
30.10.2026
13:56
30.10.2026
13:41
30.10.2026
12:39
30.10.2026
12:26
30.10.2026
10:57
30.10.2026
10:50
30.10.2026
10:49
30.10.2026
14:55
30.10.2026
14:42
30.10.2026
14:39
30.10.2026
14:30
30.10.2026
14:02
30.10.2026
13:56
30.10.2026
13:41
30.10.2026
12:39
30.10.2026
12:26
30.10.2026
10:57
30.10.2026
10:50
30.10.2026
10:49
30.10.2026
10:42
30.10.2026
09:51
30.10.2026
09:42
30.10.2026
08:32
30.10.2026
07:41
30.10.2026
07:19
30.10.2026
01:51
30.10.2026
01:32
30.10.2026
00:52
30.10.2026
00:41
30.10.2026
00:29
29.10.2026
23:52
29.10.2026
22:51
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
















