Școlile românești din regiunea transnistreană se STING: Au mai rămas câteva sute de elevi, terorizați de autoritățile separatiste

De la 2018 elevi în 2002, la 450, în 2017. De la o chirie a spațiului de 660 de dolari pe lună, la 110.000 de dolari pe an. Masa zilnică a elevilor, blocată la așa-zisa „vamă transnistreană”. Șicanele separatiștilor, zilnice. Sunt câteva dintre problemele grave cu care Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun” din Tighina se confruntă și față de care autoritățile de la Chișinău par surde. Situația celorlalte șapte instituții de învățământ în limba română din regiunea transnitreană este similară cu a liceului românesc din Tighina.

Interviu cu directoarea Liceului Teoretic „Alexandru cel Bun”, Maria Roibu, realizat de DIGI24:

Digi24.ro: Un ONG de la Chişinău semnala că nici în prima parte a lui 2017 nu s-au făcut progrese pe linia respectării drepturilor omului în Transnistria. Nu că ar fi o surpriză, dar haideţi să ne explicaţi ce înseamnă „lipsa de progrese”, aplicat la cazul şcolii pe care o conduceţi.

Maria Roibu: Lipsa de progrese înseamnă că nu s-a făcut absolut nimic pentru a îmbunătăţi situaţia. Continuăm să activăm în clădiri care nu ne aparţin, iar noi folosim trei imobile. Din acest motiv, pentru o clădire închiriată de la administraţia oraşului şi în care învaţă doar 200 de copii, noi am achitat anul trecut 110.000 de dolari către autorităţile oraşului Bender. Ce mai înseamnă lipsa de progrese? Mai înseamnă şi că, deja de 10 ani, nu ni se permite să trecem absolut nimic prin vama transnistreană. Vorbesc de bunuri esenţiale pentru activitatea instituţiei. Nu putem trece absolut nimic, nici piese de schimb pentru microbuzele care transportă elevii, nici manuale. Nici măcar produsele alimentare care trebuie trecute săptămânal, în condiţiile în care Guvernul Republicii Moldova le oferă elevilor din cele opt şcoli cu predare în limba română de aici o masă gratuită, în limita a 7,80 lei zilnic.

Atunci cum vă descurcaţi? Şcoala funcţionează.

Le aducem pe toate clandestin, poate că nici n-ar trebui să spun lucrurile astea, dar numai noi ştim cum le aducem. O facem cu riscul de a fi arestaţi, de a fi opriţi părinţii care ne ajută, de a fi oprit tranasportul şi aşa mai departe. E şi o contradicţie aici, pentru că avem totuşi cod fiscal transnistreran, pe care eu personal îl utilizez doar la plata chiriei către ei, că asta a fost condiţia lor.

Această chirie, una neobişnuit de mare, pentru ce este totuşi?

Pentru o clădire în care până în 1996 a funcţionat unica grădiniţă. În acel an grădiniţia a fost închisă, în ideea că şcoala noastră va rămâne astfel fără copii, deci au închis-o special. Clădirea aparţine oraşului Bender, iar noi funcţionăm în ea din aprilie 1996. Şi până în 2002 am plătit chirie, dar la vremea aceea era de 660 de dolari pe lună*. Acum a ajuns la 110.000 de dolari pe an.

Pare un tărâm în care totul e posibil. De pildă, cum a apărut această majorare, de la 660 de dolari la 110.000 de dolari?

În 2003 am făcut o reparaţie capitală la această clădire, printr-o finanţare japoneză, iar Banca Mondială s-a implicat şi ea în proiect. În acel context a fost încheiat un acord cu administraţia locală, care prevedea că timp de 10 ani autorităţile nu au dreptul să ne evacueze, nu pot să împiedice procesul educaţional. Totuşi, în 2004, după ce am terminat reparaţia, au vrut să ne ia clădirea, aşa am stat noi atunci de pază 47 de zile şi 47 de nopţi în şcoală. Ce ne-a salvat a fost faptul că în contract fusese prevăzut că dacă autorităţile vor lua clădirea de la noi, atunci vor trebui să restituie Băncii Mondiale banii investiţi în reparaţii, iar asta în termen de cinci zile. Erau vreo 2 milioane de lei, deci o sumă tare mare.

Citiți materialul integral aici.