Putin acuză Ucraina că plănuiește sabotarea conductelor TurkStream și Blue Stream din Marea Neagră și ordonă întărirea protecției infrastructurii energetice rusești
1172
Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a ordonat marţi serviciului de securitate FSB să intensifice protecţia infrastructurii energetice şi de transport a Rusiei, ca răspuns la atacurile ucrainene care, potrivit lui, sunt efectuate cu ajutorul serviciilor secrete occidentale. Vorbind în faţa unui public format în special din oficiali FSB, el a sugerat că cele două gazoducte ruseşti din Marea Neagră – TurkStream şi Blue Stream – ar putea deveni ţinta unor atacuri.
Discursul a avut loc în ziua în care se împlineau patru ani de la lansarea invaziei în Ucraina. Putin a avertizat că duşmanii Rusiei vor regreta dacă vor împinge Moscova prea departe. El a acuzat, de asemenea, „inamicul” că este gata să utilizeze „alte metode”, inclusiv o componentă nucleară. „Pur şi simplu nu se pot calma”, a spus el.
„Nu au reuşit să înfrângă strategic Rusia pe câmpul de luptă, aşa că inamicul se bazează pe teroare individuală şi în masă: aceasta include bombardarea oraşelor, sabotarea infrastructurii şi tentative de asasinat asupra oficialilor guvernamentali şi militari”, a declarat Putin în faţa publicului format din oficiali FSB, insistând asupra riscurilor crescânde la adresa securităţii interne.
„Există o nevoie absolută de a învinge Rusia. Ei caută orice mijloc, absolut orice. Se vor duce până la un punct extrem, iar apoi vor regreta”, a spus el, susţinând că adversarii Moscovei urmăresc escaladarea confruntării prin lovirea infrastructurii critice şi prin acţiuni subversive.
În declaraţiile televizate, Putin a sugerat că conductele energetice ruseşti din Marea Neagră ar putea fi ţinta unor acte de sabotaj. El a afirmat că informaţii operative, deja apărute şi în mass-media, indică posibile planuri de a provoca o explozie la sistemele de gaze de pe fundul Mării Negre. Liderul rus a menţionat că este vorba despre aşa-numitele „TurkStream” şi „Blue Stream” şi a susţinut că adversarii Moscovei încearcă să submineze orice proces paşnic de soluţionare prin mijloace diplomatice.
„În prezent, informaţiile noastre operative sunt difuzate şi în mass-media, probabil că astăzi sunt deja disponibile, nu am apucat să văd nimic – este vorba despre o posibilă explozie a sistemelor noastre de gaze de pe fundul Mării Negre. Este vorba despre aşa-numitele „TurkStream” şi „Blue Stream”. Nu se pot linişti deloc. Nu ştiu ce să facă pentru a distruge acest proces paşnic de încercare de soluţionare prin mijloace diplomatice. Fac totul pentru a provoca şi a distruge tot ceea ce, să spunem aşa, s-a obţinut cu atâta grijă în cadrul acestor negocieri. Dar vom discuta despre acest lucru în cadrul unei şedinţe închise”, a declarat Putin, potrivit transcriptului discursului său postat pe site-ul Kremlinului.
În acest context, el a emis un ordin de „întărire a protecţiei antiteroriste a infrastructurii energetice şi de transport şi a locurilor de adunare publică, de asigurare a unei acoperiri maxime pentru instalaţiile critice şi, dacă este necesar, de dotare a acestora cu măsuri de securitate suplimentare”. Măsurile sunt prezentate de Kremlin drept un răspuns direct la intensificarea atacurilor atribuite Ucrainei.
Ucraina a atacat în repetate rânduri depozitele de petrol, rafinăriile şi porturile ruseşti în cursul războiului. Moscova o acuză, de asemenea, de o serie de asasinate ce au vizat înalţi oficiali militari şi reprezentanţi ai autorităţilor, folosind aceste incidente pentru a justifica consolidarea aparatului de securitate şi extinderea dispozitivelor de protecţie în jurul infrastructurii strategice.
01.10.2026
07:45
01.10.2026
04:05
01.10.2026
03:24
01.10.2026
00:44
01.10.2026
00:09
01.10.2026
00:06
30.09.2026
23:59
30.09.2026
23:22
30.09.2026
23:06
30.09.2026
22:42
01.10.2026
04:05
01.10.2026
03:24
01.10.2026
00:44
01.10.2026
00:09
01.10.2026
00:06
30.09.2026
23:59
30.09.2026
23:22
30.09.2026
23:06
30.09.2026
22:42
30.09.2026
22:34
30.09.2026
22:21
30.09.2026
21:39
30.09.2026
21:10
30.09.2026
20:49
30.09.2026
20:20
30.09.2026
19:52
30.09.2026
19:43
30.09.2026
19:24
30.09.2026
18:57
30.09.2026
18:51
30.09.2026
18:46
30.09.2026
18:29
30.09.2026
18:26
30.09.2026
18:21
30.09.2026
17:40
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
















