Stiri
UNIREA-ODIP
Satul Aluatu din R. Moldova, înfrățire cu o localitate din România: „Unirea se face prin fapte concrete”
Știri
24.03.2019
17:57
3716
3716
UNIREA-ODIP
Satul Aluatu din raionul Taraclia și comuna Săpoca din județul Buzău, România, au pus la finele acestei săptămâni bazele unei înfrățiri.
Delegația de peste Prut a venit la școala din satul Aluatu, care, în vara anului trecut, a fost renovată datorită sprijinului unioniștilor de la Asociația „UNIREA-ODIP”.

Oficialii din Buzău au fost întâmpinați cu pâine și sare, iar de la eveniment nu a lipsit drapelul României. Din delegația din Buzău a venit primarul comunei Săpoca, Iulian Manea, viceprimarul Ilie Ion și un consilier local. Oaspeții au vizitat școala renovată din Aluatu și au dăruit localității Declarația de Unire semnată de Săpoca în Anul Centenar.
„Unirea se face prin fapte concrete, inclusiv prin aceste înfrățiri. Mă bucur că am reușit să stabilim un dialog dintre Săpoca și Aluatu, iar în cel mai scurt timp va fi semnat și Acordul de Cooperare”, a declarat președintele „UNIREA-ODIP”, Vlad Bilețchi, citat de un comunicat al asociației.

Amintim că, în vara anului trecut, unioniștii au renovat școala din satul Aluatu din raionul Taraclia, care până nu demult se afla într-o stare dezastruoasă și risca să fie închisă.
Delegația de peste Prut a venit la școala din satul Aluatu, care, în vara anului trecut, a fost renovată datorită sprijinului unioniștilor de la Asociația „UNIREA-ODIP”.

Oficialii din Buzău au fost întâmpinați cu pâine și sare, iar de la eveniment nu a lipsit drapelul României. Din delegația din Buzău a venit primarul comunei Săpoca, Iulian Manea, viceprimarul Ilie Ion și un consilier local. Oaspeții au vizitat școala renovată din Aluatu și au dăruit localității Declarația de Unire semnată de Săpoca în Anul Centenar.
„Unirea se face prin fapte concrete, inclusiv prin aceste înfrățiri. Mă bucur că am reușit să stabilim un dialog dintre Săpoca și Aluatu, iar în cel mai scurt timp va fi semnat și Acordul de Cooperare”, a declarat președintele „UNIREA-ODIP”, Vlad Bilețchi, citat de un comunicat al asociației.

Amintim că, în vara anului trecut, unioniștii au renovat școala din satul Aluatu din raionul Taraclia, care până nu demult se afla într-o stare dezastruoasă și risca să fie închisă.
Stiri relevante
05.09.2024
11:59
18354
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
15.04.2024
19:28
25002
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
20.04.2023
07:30
36576
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
17.02.2023
14:32
32641
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
18.01.2023
19:59
14774
Friptură pe bază de AER. Nu este o glumă
16.12.2022
14:28
10944
Mai mult de 100 de puncte de informare au fost deschise în R. Moldova. Cetățenii sunt informați despre „prevederile programului anticriză al lui Ilan Șor”, dar și „programul investițional de 10 miliarde de euro”
22.11.2022
13:11
4426
Ilan Șor propunere rectificarea de urgență a Legii bugetului de stat pentru 2022: „Cel puțin 25 de miliarde de lei ar asigura o protecție socială minimă pe timp de iarnă”
10.10.2022
07:30
4366
Vladimir Putin a convocat de URGENȚĂ Consiliul de Securitate, la două zile după explozia de pe Podul Kerci din Crimeea
04.05.2022
19:59
9866
O femeie de 33 de ani a descoperit din întâmplare, în pozele de vacanță, că soțul o înșela cu bona copiilor
12.12.2021
09:47
12464
S-a găsit SOLUȚIA împotriva furtului de CATALIZATOARE
25.01.2021
20:00
18258
Cele mai serioase și organizate zodii
25.01.2021
19:01
67784
Cât timp se fierb, de fapt, ouăle pentru a fi moi sau tari
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
Top stiri
09.09.2026
00:55
239
Armata americană lovește cu o rachetă un petrolier iranian în apropierea Insulei Kharg; Teheranul amenință bazele SUA din Orientul Mijlociu
09.09.2026
00:21
236
OpenAI susține că a rezolvat în 88 de ore o problemă de matematică veche de 90 de ani
09.09.2026
00:08
273
Serbia va organiza alegeri anticipate pe 25 octombrie 2026. Vucic vizează revenirea la funcția de premier după protestele studențești
09.09.2026
00:06
313
Zelenski, la Oslo pentru funeraliile regelui Harald al V-lea și discuții despre apărarea antiaeriană a Ucrainei
08.09.2026
23:56
265
Horațiu Moldovan: Soluția temporară din 2015 a creat diferențe de finanțare între spitale. Cum ar trebui reclasificate unitățile medicale
08.09.2026
23:47
305
Elon Musk ar fi vrut „o legiune de copii înainte de războiul civil”, susține fosta iubită
08.09.2026
23:40
268
Lavrov: Rusia susține reluarea negocierilor de pace, dar nu renunță la operațiunile militare în Ucraina
08.09.2026
23:35
267
Prognoza pentru 9–15 septembrie 2026: căldură la început, ploi spre final
08.09.2026
23:02
363
Canada majorează până la 50% taxele pentru produsele importate din SUA
08.09.2026
22:44
397
Vapor cu opt persoane la bord, inclusiv cinci jurnaliști, dat dispărut în timp ce relata despre erupția vulcanului Anak Krakatau
08.09.2026
22:13
340
Regele Charles clarifică statutul lui Harry și Meghan: fără atribuții active și fără titluri regale
08.09.2026
21:39
336
Congo are nevoie de încă 1.600 de paturi pentru pacienții cu Ebola
08.09.2026
21:38
363
Toate decolările de pe aeroporturile Heathrow și Gatwick, oprite de o defecțiune la sistemul britanic de trafic aerian
08.09.2026
21:18
412
La Buhuși funcționează prima secție SMART din România: pacienții sunt monitorizați fără dispozitive conectate la corp
08.09.2026
20:51
517
Kremlinul: Putin și Trump au avut o convorbire „foarte sinceră” despre războiul din Ucraina și securitatea Europei
08.09.2026
20:27
443
Site-ul DNSC, afectat temporar de un atac DDoS: trafic masiv din surse multiple
08.09.2026
20:20
517
O dronă reintrată dinspre România în spațiul aerian al Republicii Moldova a căzut într-un lan din raionul Rîșcani
08.09.2026
20:00
496
Spitalele mici din România, la răscruce: cum își pot adapta serviciile la nevoile pacienților
08.09.2026
19:50
489
Premierul Renaniei de Nord-Westfalia propune analizarea unei eventuale interdicții pentru AfD, după victoria din Saxonia-Anhalt
08.09.2026
19:26
621
Putin îi transmite lui Trump că Rusia nu are „niciun plan agresiv împotriva UE” după vizitele emisarilor americani la Moscova și Kiev
08.09.2026
18:09
0
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
08.09.2026
17:42
568
Mistral AI atrage 3 miliarde de euro, într-o rundă condusă de Samsung, și ajunge la o evaluare de peste 21 de miliarde de euro
08.09.2026
17:27
1081
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
08.09.2026
16:55
523
Turul României la Ciclism va începe, în premieră, la Chișinău cu o etapă până la Ungheni
08.09.2026
16:29
652
Cetățean azer, reținut în Republica Moldova pentru spionaj în favoarea serviciilor speciale ale Rusiei
09.09.2026
00:55
09.09.2026
00:21
09.09.2026
00:08
09.09.2026
00:06
08.09.2026
23:56
08.09.2026
23:47
08.09.2026
23:40
08.09.2026
23:35
08.09.2026
23:02
08.09.2026
22:44
08.09.2026
22:13
08.09.2026
21:39
08.09.2026
21:38
08.09.2026
21:18
08.09.2026
20:51
08.09.2026
20:27
08.09.2026
20:20
08.09.2026
20:00
08.09.2026
19:50
08.09.2026
19:26
08.09.2026
18:09
08.09.2026
17:42
08.09.2026
17:27
08.09.2026
16:55
08.09.2026
16:29
Actualitate
Parteneri
Stiri
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
CNAS pregătește un nou contract-cadru pentru medicii de familie: bilete de trimitere digitale și mai puțină birocrație
VIDEO, FOTO // Retrospectivă de excepție la Zilele Filmului Românesc: Marele Florin Piersic, OMAGIAT la Chișinău la împlinirea a 90 de ani
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri
















