SANCȚIUNI dure pentru firma care a transportat, neautorizat, 240 de cetățeni moldoveni din Franța: Autobuzele, indisponibilizate pentru jumătate de an
2872
Reprezentanții firmelor de transport S.R.L. „EDNATERIC-TRANS” și S.R.L. „TRANSERIC TUR”, implicate în transportatea a 240 de cetățeni ai R. Moldova din Franța fără autorizare din partea Comisiei pentru Situații Excepționale, au fost amendați cu sume între 12 500 și 15 000 de lei, iar autobuzele au fost indisponibilizate pentru o perioadă de jumătate de an.
Sancțiunile au fost aplicate de către Agenția Națională Transport Auto și Inspectoratul Național de Patrulare, după ce i-au documentat pe cei doi șoferi ai operatorilor de transport pe 29 aprilie curent, când aceștia preluau călătorii aduși din Franța până la punctul de trecere Leușeni – Albița de către partenerii lor din Cehia.
Astfel, șoferii au fost amendați pentru efectuarea transportului ilicit de persoane în trafic național, fiind aplicate amenzi de 12 500 și 15 000 de lei, cu suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului rutier pe un termen de 6 luni, prin reținerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare.
De asemenea, Ministerul Economiei și Infrastructurii a remis demersul către Ministerul Transporturilor al Republicii Cehe cu solicitarea întreprinderii măsurilor de rigoare față de operatorul de transport „Katev Travel & Commercial” spol. s r.o. care, contrar legislației internaționale în domeniul transportului rutier, a îmbarcat cetățenii Republicii Moldova pentru a efectua cursa Paris - Albița.
Menționăm că autocarele acestor operatori de transport, cu 240 cetățeni moldoveni la bord, au pornit zilele trecute din Franța și au fost stopate de către autoritățile Germaniei. După un scandal la frontieră și plângerile cetățenilor, acestea au fost lăsate să ajungă în R. Moldova.
Autoritățile avertizează agenții economici din domeniu că efectuarea transportului rutier de persoane în trafic internațional prin servicii regulate, regulate speciale, ocazionale și în regim taxi, fără autorizarea Comisiei pentru Situații Excepționale, va fi sancționată cu suspendarea înregistrării până la trei luni sau radierea din Registrul operatorilor de transport rutier.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
12.11.2026
01:22
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE

















