Roşia neagră, un nou soi de tomate creat în laborator. De ce este considerat un superaliment
1099
descopera.ro Un nou soi de roşii, de culoare neagră, a început să fie cultivat tot mai mult în serele din Marea Britanie. Leguma arăta ciudat, dar cercetătorii ne asigură că este chiar mai sănătoasă ca „sora” ei naturală, de culoare roşie.
Roşia Indigo Rose a început să fie cultivată în Marea Britanie anul acesta şi este obţinută prin încrucişarea sortimentelor de tomate roşii şi violet.
Noul soi este considerat un superaliment, pentru că el conţine anthocianină, un antioxidant moştenit de la sortimentul de tomată violet. Această substanţă ajută la tratarea diabetului şi obezităţii.
Dreptul de comercializare a roşiei Indigo Rose aparţine companiei Sutton Seeds din Devon. Potrivit lui Alfie Jackson, asistent manager la Sutton Seeds, aceste tomate nu sunt la fel de dulci precum cele obişnuite, dar sunt mai aromate.
La început sunt tot verzi, culoarea neagră apărând când leguma este coaptă.
Noul soi de roşii a fost creat de profesorul Jim Myers, de la Universitatea din Oregon, care a vrut să cerceteze efectele benefice ale tomatelor pentru sănătate.
Profesorul şi studenţii săi au aflat că soiurile violete conţin antioxidantul antocianină, care le conferă această culoare.
Ei au încrucişat acest soi cu tomatele sălbatice roşii, rezultând tomata neagră, care poate fi cumpărată deja în Marea Britanie, unde cererea este destul de mare.
Sursa: Daily Mail
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
14.11.2026
17:42
14.11.2026
17:03
14.11.2026
17:01
14.11.2026
16:24
14.11.2026
16:00
14.11.2026
14:44
14.11.2026
13:56
14.11.2026
13:27
14.11.2026
12:44
14.11.2026
11:52
14.11.2026
09:29
14.11.2026
09:20
14.11.2026
07:44
14.11.2026
07:41
14.11.2026
07:01
14.11.2026
05:46
14.11.2026
05:22
14.11.2026
04:30
14.11.2026
01:50
14.11.2026
01:31
14.11.2026
01:31
14.11.2026
01:30
14.11.2026
00:41
13.11.2026
23:20
13.11.2026
22:55
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Moldova, pe locul 67 în clasamentul puterii de cumpărare a salariilor în 2026
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”
















