Stiri

România s-a angajat să preia în totalitate alimentarea cu energie a R. Moldova: Securitatea energetică a României este indisolubil legată de cea a vecinilor de peste Prut”

Actualitate 24.06.2024 18:30 Vizualizări10750
România s-a angajat să preia în totalitate alimentarea cu energie a R. Moldova: Securitatea energetică a României este indisolubil legată de cea a vecinilor de peste Prut”

Sectorul energetic al României „trebuie să aibă capacitatea de a asigura întreaga necesitate a R. Moldova, pe perioadă nedeterminată, sub orice circumstanță”, relatează IPN cu referință la Național, care citează din „Strategia energetică a României 2025-2035, cu perspectiva anului 2050”.

Documentul atestă că Guvernul de la București s-a angajat să preia în totalitate alimentarea cu energie a R. Moldova, motivând că securitatea energetică a României este „indisolubil legată de cea a vecinilor de peste Prut”.

Totodată, există și alte opinii. Arătând spre „vecinii de peste Prut”, sursa notează că „dăm altor state”, în condițiile când „nu avem energie”. Pe acest fundal, se prognozează că România va spori importurile de energie electrică, pentru a acoperi deficitul cauzat de închiderea unor capacități de producție. Sunt luate în calcul și provocările semnificative generate de fluctuațiile pieței și vulnerabilitățile regionale cauzate de războiul din Ucraina și, implicit, de poziția geostrategică a României la granița de est a Uniunii Europene. Lucrurile se cer dirijate spre construirea unui sector energetic rezilient, capabil de a reacționa prompt și eficient în contextul oricărui tip de criză, pentru a garanta aprovizionarea continuă și sigură a energiei, se arată în Strategia energetică 2025-2030.

„România trebuie să integreze piața de energie electrică a R. Moldova în cea națională și europeană. De asemenea, România este și va fi parte din proiectele și inițiativele regionale-cheie, vizând atât infrastructura de transport a energiei electrice, cât și a gazelor, un accent deosebit punându-se pe implementarea și finalizarea proiectelor de interes comun (PCI). Interconectarea sistemelor de transport gaze naturale și de energie electrică ale României cu cele ale Republicii Moldova reprezintă un obiectiv strategic al celor două țări. De o mare importanță este și dezvoltarea interconectărilor cu Ucraina, Ungaria, Bulgaria, Serbia, Azerbaidjan, Georgia, Grecia și Turcia”, se precizează în documentul elaborat de Guvern.

Potrivit actului normativ, statutul României de furnizor de securitate energetică în R. Moldova și în regiune în foarte mare măsură e asigurată prin activitatea societăților energetice naționale în care statul este parte.

„Toate cele șase companii au planuri ambițioase de dezvoltare, inclusiv noi obiective de investiții, retehnologizări și modernizări ale unor obiective aflate în funcțiune și extinderea în regiune. În ceea ce privește extinderea în regiune, un exemplu este preluarea gestionării sistemului național de transport al gazelor naturale din R. Moldova (operare, exploatare, distribuire și transport) de către TRANSGAZ, prin subsidiara sa din R. Moldova, Vestmoldtransgaz SRL, începând din septembrie 2023”, se mai spune în documentul citat.

Pe plan de eficientizare a costurilor suportate de populație, guvernul român pledează pentru introducerea sistemelor de măsurare inteligente (SMI) și a contractelor de energie electrică cu prețuri dinamice, permițând consumatorilor să ia decizii mai informate și să-și optimizeze modelele de consum de energie electrică. Și Guvernul de la Chișinău întreprinde măsuri de reducere a cheltuielilor pentru energia electrică suportate de consumator.

Autor: ZiarulNational
Stiri relevante
Horoscopul zilei 29.07.2026 29.07.2026 13:19 370 Horoscopul zilei 29.07.2026
Top stiri
Horoscopul zilei 29.07.2026 29.07.2026 13:19 369 Horoscopul zilei 29.07.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.10 1 USD 17.69 1 RON 3.84 1 RUB 0.23 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri