România, în topul CNN al destinaţiilor din 2016. Ce recomandări face gigantul media
4028
România se află într-un top 16 al destinaţiilor de călătorie recomandate de CNN pentru anul 2016.
Printre obiectivele propuse spre a fi vizitate se numără Delta Dunării, Munţii Carpaţi, Castelul Bran şi Transilvania, scrie descopera.ro.
Jurnalista şi fotografa Anisha Shah, specializată în călătorii din Mozambic până în Myanmar, a realizat pentru ediţia online a reţelei internaţionale de televiziune CNN un clasament intitulat ,,Where to go in 2016" (Unde mergem în 2016, n.r.), recomandând 16 destinaţii, între care se numără şi România.
Potrivit acesteia, cele mai bune poveşti provin din călătoriile realizate în locuri mai puţin vizitate.
Astfel, din România, sunt recomandaţi Munţii Carpaţi, unde se regăsesc păduri verzi şi trasee de schi şi de căţărare pentru turiştii care iubesc aventura.
Printre recomandări se numără şi Delta Dunării, cu terenurile sale mlăştinoase şi roditoare şi unde turiştii sunt invitaţi să facă drumeţii, să pescuiască şi să observe păsările.
Şi galeriile din Cluj-Napoca, una dintre cele mai atractive zone artistice din ţară, se numără printre propunerile pe care jurnalista le face turiştilor pentru 2016.
Totodată, jurnalista Anisha Shah aminteşte de unele dintre cele mai cunoscute mituri româneşti, cele ale lui Dracula, vârcolacilor şi fantomelor.
Peisajele vaste şi variate din Transilvania, care încadrează castele şi biserici, nu vor dezamăgi, de asemenea, turiştii, se mai spune în materialul CNN, în care se face referire directă la Castelul Bran, care este asociat cu scriitorul irlandez Bram Stoker, autorul romanului ,,Dracula".
Totodată, Anisha Shah recomandă ca obiectivele turistice din România să fie vizitate în perioadele aprilie-mai şi august-octombrie.
Printre celelalte destinaţii de călătorie recomandate de CNN pentru 2016 se numără Mongolia, Papua Noua Guinee, Regiunea Arctică (Islanda, Groenlanda şi Norvegia), Madagascar, Iran şi parcurile naţionale din India.
28.05.2025
10:55
46472
România, principala destinație turistică pentru cetățenii R. Moldova. O treime dintre adulți nu au părăsit niciodată republica noastră
06.02.2024
12:55
2185
Referendumul inițiat de Maia Sandu, SPRIJINIT de România. „Contăm pe acțiunea cetățenilor de ANCORARE definitivă a R. Moldova în spațiul european de valori”. Bucureștiul și Chișinăul au stabilit AGENDA comună pentru următoarea perioadă
07.09.2023
13:25
2061
Maia Sandu, la București: „România este cel mai important AVOCAT al R. Moldova în discuțiile cu instituțiile europene și alte state membre pentru aderarea republicii noastre la UE”
09.02.2023
12:58
5139
SEMNAT // „Oprire UNICĂ” la punctul de trecere a frontierei Leușeni - Albița. Lucian Bode: „Modul de lucru și toate procedurile vor fi în oglindă ca între două țări membre ale UE”. Când intră în vigoare ACORDUL semnat între Chișinău și București
07.02.2023
10:13
1917
România are grijă de asigurarea SECURITĂȚII energetice a R. Moldova. Bucureștiul intenționează să importe GAZE din Egipt, inclusiv pentru R. Moldova
19.12.2022
20:54
2504
VIDEO // Nicu Popescu: „Despre susținerea concretă a României cunoaște fiecare familie, indiferent de limba vorbită sau preferințele GEOPOLITICE. Absolut fiecare cetățean al R. Moldova beneficiază de SPRIJINUL și ajutorul României”
30.11.2022
11:19
2786
Aprecieri din OPOZIȚIE pentru ROMÂNIA, „salvatorul energetic” al R. Moldova: „Vedem și simțim gesturi mai mult decât frățești din partea României. Țara face acest lucru în detrimentul propriilor interese economice”
17.10.2022
14:37
2775
Rusia ar putea SISTA integral livrările de gaze în R. Moldova, iar Dodon ÎNVINUIEȘTE guvernarea PAS pentru faptul că „Gazprom” ÎNCALCĂ unilateral contractul: „Dacă rămânem fără gaze, nu o să fie nici electricitate”
13.05.2022
18:36
3849
O nouă GAFĂ comisă de unii aleși locali din România? CJ Buzău a alocat 400 000 de euro și 400 000 de RON primarului PRORUS al Chișinăului, Ion Ceban: „Dacă liberalii și USR-iștii au înțeles cine e Ceban și nu îi mai oferă sprijin...”
09.02.2022
18:52
3724
Ședința COMUNĂ a guvernelor României și R. Moldova, cu rezultate și PROIECTE concrete. Natalia Gavrilița: „Ziua de vineri va fi plină de VEȘTI BUNE pentru toți cetățenii R. Moldova”
10.03.2026
09:29
72
Tânăr de 21 de ani, condamnat la 12 ani de închisoare pentru violarea unei minore de 13 ani
10.03.2026
09:20
69
Vesta cu greutăți, noul aliat surprinzător în lupta cu kilogramele și efectul yo-yo
10.03.2026
08:47
317
Cum îți poți proteja creierul de demență: rolul hobby-urilor și al învățării pe tot parcursul vieții
10.03.2026
08:41
309
Horoscopul zilei 10.03.2026
10.03.2026
07:46
336
Yann LeCun strânge 1,03 miliarde de dolari pentru AMI Labs, startupul francez care pariază pe „world models” în inteligența artificială
10.03.2026
07:12
713
Anunț de ultimă oră făcut de Trump: Cred că războiul din Iran este aproape de FINAL. Dacă fac ceva greșit, acela va fi sfârșitul Iranului și nu veți mai auzi niciodată acest nume"
10.03.2026
06:46
494
Care sunt statele de pe hartă care pot să oprească lumea în loc în cazul unui conflict. Cât de mare este puterea pe care o conferă accesul la strâmtori și canale navigabile
10.03.2026
06:32
396
ANALIZĂ // Cum se influențează unul pe celălalt războaiele din Ucraina și Iran. Expert: „Căderea Teheranului ar fi o lovitură fatală pentru Rusia”
10.03.2026
04:53
538
Trusă americană de hacking pentru iPhone, ajunsă la spionii ruși și hackeri chinezi după scurgeri de la contractorul militar L3Harris
10.03.2026
01:49
470
SUA dau undă verde taxiurilor aeriene electrice: program FAA de testare în 26 de state pentru noile aeronave eVTOL
10.03.2026
00:02
467
Angajați OpenAI și Google sar în apărarea Anthropic în procesul contra Pentagonului privind „riscul pentru lanțul de aprovizionare”
09.03.2026
23:07
519
Anthropic lansează Code Review, un recenzent AI pentru controlul valului de cod generat de inteligența artificială
09.03.2026
21:18
545
„Acordul DOJ cu Live Nation și Ticketmaster, contestat de 26 de state: monopolul pe piața biletelor rămâne”
09.03.2026
21:00
595
Anthropic dă în judecată Pentagonul după ce a fost etichetată drept „risc pentru lanțul de aprovizionare” în AI
09.03.2026
20:44
498
Vreme senină și ușor mai caldă în Republica Moldova, marți, 10 martie 2026
548
Supraviețuitorii de la Hillsborough, revoltați după ce inteligența artificială Grok a generat insulte despre tragedie pe platforma X
503
Anthropic dă în judecată guvernul SUA după ce a fost etichetată „risc pentru lanțul de aprovizionare”
09.03.2026
19:11
492
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a disciplinei „Chimie” în învățământul general
563
Spionii olandezi avertizează: hackeri ai guvernului rus vizează utilizatorii Signal și WhatsApp din întreaga lume
09.03.2026
19:01
558
Gruparea chineză Salt Typhoon, campanie globală de spionaj cibernetic împotriva giganților de telefonie și internet
09.03.2026
18:23
530
Fondatorul XPrize lansează un concurs de 3,5 milioane de dolari pentru a crea noul univers „Star Trek” optimist al viitorului
09.03.2026
18:08
618
Sheryl Sandberg și Nick Clegg intră în board-ul Nscale, startup-ul AI european evaluat la 14,6 miliarde de dolari și partener al OpenAI în proiectul „Stargate Norway”
09.03.2026
17:58
561
Conferință la Bălți despre deportări, foamete organizată și războiul de pe Nistru, în cadrul Decadei Memoriei și Recunoștinței
09.03.2026
17:52
494
52 de elevi premiați la Olimpiada Republicană de Informatică 2026, găzduită de UTM
09.03.2026
17:37
722
ULTIMA ORĂ // Ședință de URGENȚĂ la Guvern în legătură cu majorarea prețurilor la produsele petroliere. Importatorii și distribuitorii de benzină și MOTORINĂ au raportat ce volume pot importa, în contextul războiului din Orientul Mijlociu
„Moldovagaz” acuză compania „Nordgaz Furnizare”, care a promis găgăuzilor gaz la prețul de 10 lei, de „manipulare a pieței de gaze naturale”
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei
1 MDL
1 EUR
20.08
1 USD
17.37
1 RON
3.94
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














