ROMÂNIA // De la o simplă PEȘTERĂ, la o adevărată OPERĂ DE ARTĂ
5480
miscellanea.ro De la o simplă peştera, la o adevărată atracţie turistică, așa este astăzi Salina Turda, România.
Publicaţia britanică „Wired” a realizat un reportaj la Salina Turda, pe care o consideră un punct de atracţie important ca şi arhitectură în special.
Aflată la o adâncime de 120 de metri, Salina Turda s-a dovedit a fi „un adevărat coşmar" pentru echipa de arhitecţi, care a lucrat la modernizarea sa.
„Să construieşti într-un mediu sărat este ca şi cum ar fi să construiești pe Lună. Puţine materiale pot rezista la umiditatea şi la condiţiile de aici", a declarat arhitectul Marius Danciu, pentru sursa citată.
Designul salinei a fost inspirat din operele lui Jules Verne şi din teoriile lui Erich Von Daniken legate de influenţa extratereştrilor în cultura umană.
Pentru modernizarea salinei au lucrat 12 arhitecţi şi 30 de ingineri, care au oferit o atenţie suplimentară structurilor de rezistenţă. Acestea sunt din lemn, iar odată cu trecerea anilor vor fi înconjurate de sare.
Pe lângă salină, în zonă mai pot fi vizitate diverse obiective turistice precum Cheile Turzii, Cheile Turenilor, Castrul Român şi Biserica Reformată-Calvină.
22.01.2026
14:40
2281
Maia Sandu, despre o eventuală UNIRE a R. Moldova cu România: „Vrem să rămânem parte a lumii LIBERE, iar acest lucru poate fi asigurat prin aderarea la UE și, eventual, dacă R. Moldova ar fi sub protecția României”
02.09.2025
13:56
3366
VIDEO // Operațiunea de FRAUDARE a alegerilor parlamentare în favoarea forțelor politice loiale Rusiei este în plină desfășurare. Trei persoane reținute în urma celor 60 de percheziții în sudul republicii
21.02.2025
16:15
2599
R. Moldova devine un mare ȘANTIER grație ajutorului de 1.9 miliarde de euro din partea UE: Spitale MODERNE la Bălți și Cahul, școli și grădinițe noi, șoseaua de centură a Chișinăului, noi poduri peste Prut și conexiuni feroviare mai bune
18.03.2024
13:32
3099
Maia Sandu NU îl va felicita pe Putin. Ce spune despre drona-KAMIKAZE ce ar fi distrus un elicopter la Tiraspol, riscul unui ATAC asupra depozitului cu ARMAMENT de la Cobasna și cum vor evolua relațiile cu Rusia și noul-vechi președinte
24.11.2022
13:44
5541
VIDEO // Socialistul Grigore Novac s-a BÂLBÂIT și a ROȘIT în încercarea de scoate Rusia basma curată, chiar dacă DECONECTĂRILE de energie l-au afectat. Cum a răspuns deputatul la întrebarea „cum poate fi numită o țară care BOMBARDEAZĂ un alt stat”?
12.07.2022
18:05
31550
VIDEO // Vremuri GRELE pentru corupții din R. Moldova: Procurorii vor avea ACCES la o bază de date a 22 de state membre ale Parchetului European și vor obține PROBE despre MILIARDUL furat, dar și informații despre autorii fraudei
13.06.2022
12:21
3089
Săptămâna începe cu noi SCUMPIRI ale carburanților, iar „Moldovagaz” avertizează că cetățenii au acumulat DATORII de 112 milioane de lei la consumul de gaze
04.05.2022
17:56
7072
Dodon, pus la RESPECT, după ce a recunoscut cu text deschis că vrea o Armată Națională slabă în R. Moldova: „Dodon a fost un INFORMATOR al lui Putin, nu președinte. El se bazează pe GOTR și „pacificatorii” ruși din Transnistria”
26.04.2022
10:12
6948
VIDEO // Propagandiștii RUȘI nu mai ascund că ARMATA lui Putin are misiunea de a „elibera” Transnistria. „Un OBIECTIV principal al „operațiunii speciale” este deblocarea Transnistriei, aflată între Ucraina și R. Moldova. Problema va fi soluționată”
16.02.2022
19:10
6310
Ce au RIDICAT procurorii din casa NEDECLARATĂ a procurorului-șef al raionului Hâncești, dar și din cele două apartamente ale sale
210
„Războaiele roșu vs albastru” dintre școli, panică mai mult între părinți decât între elevi pe rețelele sociale
230
Deputații britanici resping interdicția totală a rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani și optează pentru restricții flexibile
185
Ruperea legăturilor cu familia, tot mai des discutată online: de ce pentru mulți e „ultima soluție” pentru sănătatea mintală
10.03.2026
01:49
238
SUA dau undă verde taxiurilor aeriene electrice: program FAA de testare în 26 de state pentru noile aeronave eVTOL
247
Ferme de conținut din străinătate, descoperite că inundă rețelele cu deepfake-uri politice despre Regatul Unit
10.03.2026
00:02
292
Angajați OpenAI și Google sar în apărarea Anthropic în procesul contra Pentagonului privind „riscul pentru lanțul de aprovizionare”
09.03.2026
23:07
356
Anthropic lansează Code Review, un recenzent AI pentru controlul valului de cod generat de inteligența artificială
09.03.2026
21:18
442
„Acordul DOJ cu Live Nation și Ticketmaster, contestat de 26 de state: monopolul pe piața biletelor rămâne”
09.03.2026
21:00
483
Anthropic dă în judecată Pentagonul după ce a fost etichetată drept „risc pentru lanțul de aprovizionare” în AI
09.03.2026
20:44
419
Vreme senină și ușor mai caldă în Republica Moldova, marți, 10 martie 2026
456
Supraviețuitorii de la Hillsborough, revoltați după ce inteligența artificială Grok a generat insulte despre tragedie pe platforma X
422
Anthropic dă în judecată guvernul SUA după ce a fost etichetată „risc pentru lanțul de aprovizionare”
09.03.2026
19:11
412
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a disciplinei „Chimie” în învățământul general
474
Spionii olandezi avertizează: hackeri ai guvernului rus vizează utilizatorii Signal și WhatsApp din întreaga lume
09.03.2026
19:01
472
Gruparea chineză Salt Typhoon, campanie globală de spionaj cibernetic împotriva giganților de telefonie și internet
09.03.2026
18:23
444
Fondatorul XPrize lansează un concurs de 3,5 milioane de dolari pentru a crea noul univers „Star Trek” optimist al viitorului
09.03.2026
18:08
510
Sheryl Sandberg și Nick Clegg intră în board-ul Nscale, startup-ul AI european evaluat la 14,6 miliarde de dolari și partener al OpenAI în proiectul „Stargate Norway”
09.03.2026
17:58
467
Conferință la Bălți despre deportări, foamete organizată și războiul de pe Nistru, în cadrul Decadei Memoriei și Recunoștinței
09.03.2026
17:52
421
52 de elevi premiați la Olimpiada Republicană de Informatică 2026, găzduită de UTM
09.03.2026
17:37
636
ULTIMA ORĂ // Ședință de URGENȚĂ la Guvern în legătură cu majorarea prețurilor la produsele petroliere. Importatorii și distribuitorii de benzină și MOTORINĂ au raportat ce volume pot importa, în contextul războiului din Orientul Mijlociu
09.03.2026
17:03
458
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a disciplinei „Fizică. Astronomie” în învățământul general
09.03.2026
15:17
514
Flipkart își mută sediul central înapoi în India, pregătind terenul pentru listarea la bursă până în 2027
09.03.2026
13:58
586
Japonia modernizează un gimnaziu din Ștefan Vodă pentru a asigura condiții mai bune elevilor, inclusiv copiilor refugiați din Ucraina
09.03.2026
13:29
568
ULTIMA ORĂ // Benzina se apropie de 25 de lei, iar motorina de 24 de lei. Conflictul din Iran aruncă în aer prețurile la pompă și în R. Moldova
09.03.2026
12:58
568
Bărbat de 35 de ani, care a șantajat din penitenciar o femeie cu imagini intime, condamnat la 9 ani de închisoare și amendă de 107 500 lei
SUA dau undă verde taxiurilor aeriene electrice: program FAA de testare în 26 de state pentru noile aeronave eVTOL
1 MDL
1 EUR
20.08
1 USD
17.37
1 RON
3.94
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














