Bărbat de 35 de ani, care a șantajat din penitenciar o femeie cu imagini intime, condamnat la 9 ani de închisoare și amendă de 107 500 lei
1805
Grație acțiunilor procesuale întreprinse de procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Bălți, în comun cu polițiștii Inspectoratului de Poliție Bălți, recent a fost obținută condamnarea unui bărbat în vârstă de 35 de ani, acuzat de șantaj.
Potrivit probelor administrate în cauză, în anul 2020 victima s-ar fi cunoscut cu inculpatul prin intermediul rețelelor sociale. După ce femeia a aflat că bărbatul se află în detenție, ea a decis să-l viziteze la locul de detenție. Ulterior, după ce între cei doi s-a creat o relație de încredere, inculpatul i-ar fi solicitat femeii fotografii cu caracter intim, pe care aceasta i le-a transmis.
La scurt timp după ce victima a întrerupt legătura cu inculpatul, în luna iunie 2021, acesta a început să o amenințe cu publicarea imaginilor intime și i-a cerut transmiterea unor mijloace bănești. Amenințările au fost formulate atât prin apeluri telefonice, cât și prin mesaje expediate pe diverse rețele sociale. Inculpatul exercita presiuni constante asupra victimei, afirmând că va face publice imaginile dacă nu îi vor fi transmise sumele solicitate.
În urma acestor amenințări repetate, victima a transferat bani pe un cont bancar indicat de inculpat. S-au administrat probe, iar pe baza lor procurorii au demonstrat modul de operare al inculpatului și legătura directă dintre amenințări și transferurile de bani efectuate de victimă.
În baza probelor prezentate de procurori, instanța de judecată l-a recunoscut vinovat și i-a aplicat pedeapsa de 9 ani de închisoare, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis, precum și o amendă în mărime de 2150 unități convenționale, echivalentul a 107 500 lei.
Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Nord, în termenul prevăzut de lege. Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, persoana condamnată beneficiază de prezumția de nevinovăție.
03.11.2026
21:38
03.11.2026
20:43
03.11.2026
20:08
03.11.2026
19:42
03.11.2026
19:38
03.11.2026
19:08
03.11.2026
18:54
03.11.2026
18:52
03.11.2026
18:44
03.11.2026
18:37
03.11.2026
18:26
03.11.2026
18:16
03.11.2026
21:38
03.11.2026
20:43
03.11.2026
20:08
03.11.2026
19:42
03.11.2026
19:38
03.11.2026
19:08
03.11.2026
18:54
03.11.2026
18:52
03.11.2026
18:44
03.11.2026
18:37
03.11.2026
18:26
03.11.2026
18:16
03.11.2026
18:06
03.11.2026
17:40
03.11.2026
17:30
03.11.2026
17:23
03.11.2026
17:09
03.11.2026
17:04
03.11.2026
16:59
03.11.2026
16:51
03.11.2026
16:44
03.11.2026
16:41
03.11.2026
16:40
03.11.2026
16:23
03.11.2026
16:09
03.11.2026
15:42
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți















