Rezultatele unui studiu efectuate timp de 12 ani: Persoanele sănătoase pot avea de suferit dacă iau suplimente cu ulei de pește
2020
Shutterstock
În cazul persoanelor sănătoase, suplimentele cu ulei de pește pot crește riscul de dezvoltare al unor afecțiuni cardiace sau al unui accident vascular cerebral, dar ar putea reduce riscul pentru cei care au deja boli cardiovasculare, potrivit cercetătorilor.
Uleiul de pește este o sursă bogată de acizi grași Omega 3. Este recomandată consumarea a cel puțin o porție de pește gras pe săptămână pentru a ajuta la prevenirea dezvoltării bolilor de inimă.
Pentru a aflat cât de multă protecție oferă, cercetători din China, SUA, Danemarca și Marea Britanie au monitorizat starea de sănătate a peste 400.000 de persoane timp de 12 ani, pentru a vedea legătura dintre suplimentele cu ulei de pește și noile cazuri de fibrilație atrială (bătăi neregulate ale inimii), atac de cord, insuficiență cardiacă și moarte la persoanele care nu se știau cu boli cardiovasculare, relatează The Guardian.
Cercetătorii au evaluat, de asemenea, dacă aceste suplimente afectează în vreun fel bolile cardiovasculare deja existente. Publicat în jurnalul BMJ Medicine, studiul a constatat că, pentru cei care nu aveau niciun fel de boală cardiovasculară la începutul monitorizării, utilizarea regulată a suplimentelor cu ulei de pește a fost asociată cu un risc crescut cu 13% de a dezvolta fibrilație atrială și un risc crescut cu 5% de a suferi un AVC.
Dar, pentru pacienții care aveau deja afecțiuni ale inimii la începutul perioadei de studiu, suplimentele cu ulei de pește au fost asociate cu un risc cu 15% mai mic ca fibrilația atrială să ajungă la un atac de cord și cu 9% mai mic de a duce de la insuficiență cardiacă la deces.
Femeile sănătoase și nefumătorii au avut un risc cu 6% mai mare de a fi diagnosticați cu probleme cardiace atunci când au luat suplimente de ulei de pește.
În cazul persoanelor vârstnice cu probleme cu inima, a fost observat un beneficiu în urma administrării suplimentelor, scăzând riscul de deces mai cu seamă în cazul bărbaților, citează Digi World.
13.11.2026
06:32
13.11.2026
06:23
13.11.2026
04:10
13.11.2026
04:02
13.11.2026
03:31
13.11.2026
02:26
13.11.2026
02:23
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
13.11.2026
04:10
13.11.2026
04:02
13.11.2026
03:31
13.11.2026
02:26
13.11.2026
02:23
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Proiectul Legii farmaciei, rescris după consultări: acces la medicamente în fiecare localitate
ANALIZĂ // Cum a zădărnicit Chișinăul „operațiunea politică specială” a Kremlinului în cazul Krasnoselskii
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
















