Rețeta Tamarei Șchiopu // Pateu din ciuperci cu vinete
2304
Produse de sezon: Vinetele
Cât ne mai mângâie toamna cu soarele ei arămiu, iar pieţele ţărăneşti mai sunt doldora de legume şi fructe proaspete, nu rataţi ocazia să gătiţi din legume şi fructe autohtone şi de sezon, lăsând importurile şi conservele pentru perioada mai săracă a anului.
2013 se pare că a fost un an îmbelşugat, iar vinetele s-au arătat în cantătâţi enorme pe piaţă, încât preţul scăzuse la un moment până la 2-3 lei/kg. Fapt puţin îmbucurător pentru agricultori, care au investit din primăvară în speranţa să-şi scoată şi profiturile multaşteptate, însă mai puţin trist pentru gospodine, care pot face plinul, pot congela şi conserva vinetele pentru serile lungi de iarnă.
Soiurile mai noi de vinete nu sunt amare şi nu necesită stoarcerea istovitoare, timp de ore întregi, sub presă.
Coaceţi vinetele complet la grătar, în cuptor sau pe pară; de altfel, le puteți pregăti și la aburi sau căli în ulei, pe tavă.
Pentru umplut, se recomandă săţineţi vinetele în apă fiartă, pentru cinci minute, ca să se înmoaie coaja.
Reţeta de azi poate fi pregătită atât iarna, din vinete congelate, cât şi acum, în sezon, oferind familiei ceva mai deosebit, mai ales căşitimpul ciupercilor a sosit.
Pateu din ciuperci cu vinete
Ingrediente
·două linguri de ulei
·o ceapă medie, curăţatăşi tocată
·doicăţei de usturoi, pisați
·225 de grame de ciuperci preferate
·225 de grame de vânătă coaptă şi fără coajă
·olinguriţă de rozmarin (dacă aveţi)
·olinguriţă de cimbru tocat
·125 de grame deseminţe de floarea-soarelui
·coaja unei lămâi, dată prin răzătoarea măruntă
·jumătate de linguriţă denucşoară măcinată
·o lingură de pătrunjel tocat mărunt
·sare şi piper negru măcinat
Mod de preparare
1.Ceapa se „asudă” în ulei timp de cinci minute.
2.Se adaugă usturoiul, ciupercile, vânăta, cimbrul şi rozmarinul şi totul se găteşte până când lichidul format se evaporă complet.
3.Ciupercile se pun în robotul de bucătărie, împreună cu restul ingredientelor şi se mestecă ca săse obţină o masă uniformă.
4.Se condimentează după gust.
5.Pateul se pune într-un vas închis şi se păstrează la frigider nu mai mult de două zile.
6.Poate fi servit ca gustare sau în sandvișuri.
Fascinant despre vinete:
- Vinetele servesc ca o sursă importantă de acid folic (pentru gravide) şi potasiu, iar unele studii relatează că consumul de vinete susţine scăderea tensiunii arteriale şi a colesterolului.
- Vinetele, de fapt, nu sunt legume, ci pomuşoare. Dar ele nu sunt unicele uşor confundabile: pătlăgelele roşii, deasemenea, sunt pomuşoare,şi nu legume.
- Vinetele şiroşiile sunt înrudite. Ele fac parte din aceeaşi familie - Solonaceae, împreună cu cartofii, iar consumul acestora în stare crudă/verde poate cauza intoxicaţii.
- Vinetele au cel mai înalt nivel de nicotină, din întreaga lume a legumelor şi fructelor. Nicotina însă este într-o cantitate atât de joasă, încât nu prezintă niciun pericol. Cantitatea de nicotină conţinută într-o ţigară este echivalentă cu cea conţinută în 15-
20 kgde vinete. - Vinetele au fost consumate de milenii în şir. În trecutul îndepărtat, însă, vinetele erau însoţite şi de multe legende triste. De exemplu, filosofii antici bănuiau vinetele de diferite boli, de la coşuri până la epilepsie.
- În engleza americană vinetele se mai numesc „egg-plant”, adica – „planta-ou”. Asta pentru că în India (baştina vinetelor) un soi deosebit, de culoare albă şide mărimea unui ou, a fost cândva cel mai popular.
- În India, vânăta se considera „regina” legumelor.
- În Japonia există chiar şi un proverb despre vinete. Japonezii spun că „în noul an, primul semn bun este Muntele Fuji, al doilea – vulturul, iar al treilea – vinetele”.
Dacă aveţi reţete neobişnuite şi interesante cu vinete, din care pregătiţi bucate delicioase, vă rog să le împărtăşiţi cu noi. Scrieţi-ne la adresa redacţiei sau pe adresa mea de e-mail: tamara.schiopu@ziarulnational.md.
01.02.2019
18:30
3650
REȚETĂ // Cel mai rapid aperitiv – chiftele de cartofi cu brânză
28.01.2019
14:19
4393
REȚETĂ// Quiche cu piept de pui și broccoli
25.01.2019
17:19
3604
REȚETĂ // Budincă de cafea
22.01.2019
15:19
3558
REȚETĂ // Desert rapid și gustos - Omletă cu mere
19.01.2019
15:04
3217
REȚETĂ // Orez cu pui
17.01.2019
18:30
3616
REȚETĂ // Friptură delicioasă cu ciuperci
15.01.2019
17:21
5395
REȚETĂ împărătească // Pui Marengo
14.01.2019
17:40
3787
REȚETĂ // Sănătos și gustos. Supă crema de dovleac cu parmezan
28.12.2018
13:19
2396
REȚETE // Cocktailuri DELICIOASE pe care le poți prepara de Revelion. Îți vei surprinde invitații!
26.12.2018
16:30
2571
REȚETĂ // Tort Dracula
24.12.2018
08:04
3891
REȚETĂ // Friptură de porc la tavă cu portocale si rozmarin
19.12.2018
08:30
49053
REȚETĂ // Prăjitura care a înnebunit planeta
13.02.2026
14:24
67
Atelier la Ialoveni despre soluții digitale inteligente pentru fermieri și protecția culturilor
13.02.2026
14:13
78
Kremlinul confirmă un nou ciclu de negocieri Rusia–Ucraina, posibil la Miami sau Abu Dhabi, „săptămâna viitoare”
13.02.2026
13:21
216
Granturi de până la 1 milion de dolari pentru zootehnie, legumicultură și culturi horticole de nișă prin Proiectul AGGRI
336
Grup de șantajiști, prins după ce a extorcat peste 47 000 de euro amenințând cu blocarea conturilor de Instagram
13.02.2026
11:42
396
Merz și Macron deschid în prim-plan conferința de securitate de la München, sub presiunea SUA și a războiului din Ucraina
13.02.2026
10:25
385
Judecător condamnat pentru fals în declarații după ce Curtea de Apel a anulat achitarea, dar scăpat de pedeapsă prin prescripție
13.02.2026
10:10
346
Miniştrii Radu Miruţă şi Oana Ţoiu reprezintă România la Conferinţa de Securitate de la Munchen, alături de şeful Directoratului de Securitate Cibernetică
13.02.2026
09:34
445
Campania „Învață în Moldova” continuă: 12.000 de elevi de liceu, în tururi organizate la universitățile din țară
13.02.2026
09:25
464
Doi angajați ai unei spălătorii auto din Chișinău au furat mașina clientului, au făcut accident și au ajuns în fața judecății
13.02.2026
08:45
550
Marco Rubio, înaintea Conferinţei de la Munchen: Europa vrea să ştie încotro se îndreaptă parteneriatul cu SUA în noua eră geopolitică
13.02.2026
08:31
467
Horoscopul zilei 13.02.2026
13.02.2026
07:59
506
Trump sfidează criticile după videoclipul rasist cu soții Obama și refuză sancționarea vreunui angajat
13.02.2026
07:34
525
Kremlinul își modernizează comunicarea: serviciul de presă al lui Putin folosește inteligența artificială
13.02.2026
06:45
523
Raportul „Under Destruction” de la München avertizează: Europa trebuie să se rupă militar de SUA şi să se pregătească pentru o confruntare prelungită cu Rusia
13.02.2026
06:42
525
Rusia boicotează reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii, anunță purtătoarea de cuvânt a MAE rus
13.02.2026
06:31
529
Europa, între neîncredere în Trump și speranțe prudente în misiunea lui Marco Rubio la Conferinţa de Securitate de la München
13.02.2026
06:21
453
Conferinţa de Securitate de la München 2026, deschisă pe fondul crizei de încredere în relaţiile transatlantice şi al unei lumi „în plin proces de destrămare”
13.02.2026
05:37
591
Ucraina deschide exportul de armament în plin război pentru a finanța extinderea industriei de apărare
13.02.2026
01:46
622
Franţa şi Norvegia parafează un acord militar de miliarde pentru bombe planante şi supraveghere destinate Ucrainei
13.02.2026
00:24
628
Propaganda pro-Kremlin exploatează dosarul Epstein pentru a acuza fals Ucraina de trafic internaţional de copii
12.02.2026
23:54
592
Macron spune că reluarea dialogului cu Putin nu este urgentă și cere o poziție comună a europenilor înainte de negocieri
12.02.2026
22:44
613
Liderii UE promit reforme rapide la Castelul Alden Biesen pentru a întări economia Europei în fața Chinei și a lui Trump
12.02.2026
22:05
600
Macron şi Merz, mână în mână la summitul UE de la Alden Biesen, în timp ce disputele franco-germane pe economia europeană persistă
12.02.2026
21:58
517
Greva piloților și însoțitorilor de bord paralizează Lufthansa: aproape 800 de zboruri anulate și 100.000 de pasageri afectați
12.02.2026
20:58
540
Vineri, 13 februarie 2026: nori persistenți și apariția ploilor în Republica Moldova
Atelier la Ialoveni despre soluții digitale inteligente pentru fermieri și protecția culturilor
Kremlinul confirmă un nou ciclu de negocieri Rusia–Ucraina, posibil la Miami sau Abu Dhabi, „săptămâna viitoare”
Granturi de până la 1 milion de dolari pentru zootehnie, legumicultură și culturi horticole de nișă prin Proiectul AGGRI
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














