Stiri

Războiul din Siria. Băsescu arată spre TRANSNISTRIA şi spune ce va face România

Politică 02.09.2013 16:38 Vizualizări1536
Războiul din Siria. Băsescu arată spre TRANSNISTRIA şi spune ce va face România
„Avem riscul generalizării” - aşa a rezumat preşedintele României, Traian Băsescu, rezervele României faţă de o intervenţie în Siria, aflată încă în stadiul de discuţie în Statele Unite, până la o dezbatere în Congres pe această temă. La Palatul Cotroceni, argumentele în favoarea prudenţei sunt „problema legitimităţii”, întrucât „nu s-au utilizat gaze toxice în raport cu alt stat”, iar „Siria nu a semnat Conveţia ONU” pentru a fi obligată să o respecte, dar şi potenţiala reacţie a Federaţiei Ruse dacă Guvernul actual de la Damasc cade, scrie „Gândul”.

„Problema care se pune în cazul unei intervenţii este: va avea sau nu ripostă? SUA programează o intervenţie pentru diminuarea capacităţii Siriei de a utiliza gaze toxice. Părerea mea e că Damascul ripostează. Ce se întâmplă dacă Damascul loveşte unul dintre distrugătoarele americane? Cum reacţionează Hezbollah? Dacă Turcia primeşte câteva rachete pe teritoriul ei din partea Hezbollah, invadează Siria? Ce tip de conflict e? Mă gândesc la ce e mai rău. Să imaginăm evoluţia reacţiei de la Damasc. SUA cheamă aliaţii tereştri, Iran continuă să susţină Siria. Ultimul scenariu: cade Guvernul al-Assad şi actualul front de eliberare naţională vine la putere. Cu cine? Cu Fraţii Musulmani, Al-Qaeda? Ce se întâmplă cu influenţa ruşilor în Siria dacă se schimbă regimul Assad? Explodează Orientul Mijlociu. Cine vine la putere după Bashar Al Assad?”, a descris Traian Băsescu, invitat la Adevărul Live, scenariile pe care le consideră posibile în cazul unei intervenţii.
Şeful statului a adăugat că României nu i se va cere să participe efectiv la o intervenţie pentru care nu are capabilităţi militare, „dar asta nu înseamnă că nu vom fi solidari cu SUA”. Marea temere la Bucureşti este legată de o reacţie a Rusei în cazul în care ar pierde baza militară internaţională din portul Tartus din Siria, ultima din afara zonei ex-sovietice.

„Mai rămâne Rusia cu singura ei bază militară din Mediterana de Est. Unde se va recompensa Federaţia Rusă ca pierdere de prestigiu? După Kosovo, s-a recompensat în Georgia. Ce ar fi la îndemână acum? Transnistria. Lucrurile sunt complicate şi mă deranjează declaraţiile copilăreşti”, a făcut preşedintele aluzie la declaraţiile publice ale premierului Victor Ponta.

Şi „intervenţia chirurgicală pe infrastructură” planificată de SUA are însă argumente, consideră Băsescu.

„Nici România nu poate accepta ideea utilizării gazelor toxice. Problema este unde ne duce o astfel de poziţie. Nesancţionarea poate încuraja la folosirea lor că s-a creat precedentul. Dacă nu reacţionezi la bomba atomică a săracului - astea sunt gazele toxice de luptă - nu reacţionezi nici la bomba atomică a Coreei de Nord? Dacă am şti că Damascul nu răspunde şi în două zile s-a terminat, ar fi uşor. Ideal e să se întâmple acea operaţiune chirurgicală”, a adăugat preşedintele într-un interviu acordat „Adevărul”.
Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 18.10 1 RON 3.77 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 12.11.2026
Sondaj
100 de zile cu Guvernul Tofan: Ce notă îi acordați pentru activitatea de până acum?
Prietenii noștri