„Război" pentru Simona! Doi GIGANȚI se luptă pentru a o umple de bani
3709
Sursa: digisport.ro Simona Halep pare să se afle într-o situaţie ideală, chiar dacă în acest moment a rămas fără un sponsor principal. Reprezentanţii campioanei noastre poartă negocieri în paralel cu două mari branduri de echipament sportiv, ceea ce îi va asigura cu siguranţă un contract pe măsură numărului unu mondial.
La Shenzhen Halep nu doar că a câştigat primul turneu din postura de lider WTA, dar a etalat un joc complet, impresionându-i pe cei mai mulţi dintre specialişti. Acest lucru o va ajuta fără îndoială să obţină suma dorită din viitorul contract de sponsorizare.
Constănţeanca s-a despărțit recent de sponsorul ei principal, Adidas, cu care colabora din 2014 și de la care primea un milion de euro pe an. Ajunsă pe primul loc în ierarhia WTA, Halep a cerut renegocierea contractului, însă concernul german a refuzat.
Tot răul pentru Simona, care acum e curtată de două branduri extrem de puternice: Nike şi Lacoste. Primul producător de echipament sportiv care şi-a arătat disponibilitatea de a „o semna” pe Halep a fost Nike. S-ar fi început deja negocierile cu Halep, iar totul ar fi fost intermediat de Andrei Pavel, noul membru din staff-ul Simonei. Acesta a mai lucrat cu producătorul american de echipament sportiv pe vremea când era jucător activ.
Halep a cerut două milioane de euro/an, iar negocierile nu s-au finalizat, discutându-se despre diverse clauze, lucru perfect normal în astfel de situaţii.
În paralel, însă, Lacoste şi-a arătat disponibilitatea de a o „repatria” pe Simona. Firma franceză a îmbrăcat-o pe marea noastră campioană până în 2014, iar acum vrea ca o nouă colaborare să demareze.
Alize Cornet s-a despărţit recent de Lacoste, semnând cu Lotto, iar francezii se văd în reală dificultate, în condiţiile în care investiţia în Djokovic nu a fost deloc rentabilă. Sârbul a semnat în primăvara anului trecut un contract cu acest sponsor, însă ulterior s-a accidentat şi nu a mai evoluat. Acum, Nole speră să joace la Australian Open, dar starea lui de sănătate rămâne incertă.
„Lacoste a aruncat cu banii pe fereastră luându-l sub contract pe Djokovic. Nu a jucat în mare parte din sezonul 2017. O «excelentă» investiţie”, notează ubitennis.com.
În acest context, să o aibă sub contract pe cea mai bună jucătoare din lume, Simona Halep, ar fi o adevărată lovitură pentru Lacoste.
Independent care dintre firme va ajunge la un numitor comun cu numărul unu mondial, un lucru e cert: românca e într-o situaţie privilegiată, această adevărată licitaţie pentru semnătura ei urmând să îi aducă în conturi o sumă importantă.
Cel mai probabil în următoarea săptămână vom şti mai multe despre viitorul sponsor principal al Simonei, ambele concernuri fiind interesate să o îmbrace pentru Australian Open, primul Grand Slam al anului.
Sursa: digisport.ro
16.01.2019
13:40
24.12.2018
16:30
08.12.2018
11:45
29.11.2018
14:38
15.11.2018
17:02
07.11.2018
20:03
26.10.2018
08:01
10.10.2018
13:45
27.09.2018
09:03
14.09.2018
19:30
13.09.2018
09:03
02.11.2026
23:08
02.11.2026
22:50
02.11.2026
22:33
02.11.2026
22:12
02.11.2026
22:04
02.11.2026
21:58
02.11.2026
21:15
02.11.2026
20:39
02.11.2026
20:35
02.11.2026
19:56
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
















