Premierul Pavel Filip, candidatul PD la șefia capitalei? ȘANSELE acestuia de a CÂȘTIGA bătălia pentru PRIMĂRIA municipiului Chișinău
4637
„În anumite cercuri a început să fie discutată teza precum că premierul Pavel Filip este asul din mâneca liderului Partidului Democrat (PD), Vlad Plahotniuc, pentru Primăria capitalei. E doar o teză, o presupunere, însă ea este foarte interesantă și, în cazul în care va ajunge realitate, poate influența decisiv bătălia pentru Primăria capitale”, scrie Dumitru Spătaru într-un editorial publicat pe tribuna.md.
Acesta încearcă să explice logica în cazul Pavel Filipar fi înaintat candidat pentru funcția de primar general. „În primul rând, pentru că în ultimul timp se vorbește mult despre o posibilă schimbare a premierului. Și, dacă e așa, ar fi păcat ca investițiile în imaginea lui Pavel Filip să se piardă pur și simplu. Logic ar fi ca lui să i se găsească o postură în care acestea investiții ar da randament. Și ce poate fi mai bun decât participarea în campania alegerilor anticipate ale Primarului capitalei?!”.
De asemenea, Spătaru crede că nu e este exclus că alegerile anticipate ale primarilor de Chișinău și Bălți vor fi organizate concomitent cu alegerile parlamentare anticipate. „Declanșatorul alegerilor parlamentare anticipate ar putea fi doar o demisie a Guvernului. Și ce pretext mai bun pentru a demisiona poate găsi premierul Filip decât decizia de a candida la Primăria capitalei, „pentru a face ordine în Chișinău”? Cu atât mai mult că Pavel Filip nu o dată s-a implicat în ultimul an în soluționarea problemelor din capitală”.
În același context, sursa citată s-a referit și la șansele lui Pavel Filip de a ajunge primar general.
„Iar acestea sunt destul de bune. În primul rând, pentru că premierul va putea pretinde la voturile electoratului antirusesc, dat fiind faptul că în ultimii ani Guvernul a promovat activ o politică anti-Rusia. În al doilea rând, el va putea pretinde și la o parte din voturile unioniștilor. Or, din postura de prim-ministru, Pavel Filip nu i-a împiedicat deloc pe unioniști să-și facă interesele în R. Moldova, ba chiar uneori s-a creat impresia că i-a și ajutat. În al treilea rând, el va putea miza pe o parte din voturile electoratului pragmatic din capitală, prezentându-le reușitele pe care pretinde că le-a înregistrat fiind în fruntea Executivului. În al patrulea rând, el va fi favorizat de eventuale gâlcevi în tabăra opoziției proeuropene. Dacă partidele de pe acest segment nu vor fi în stare să înainteze un candidat comun puternic, Pavel Filip va ieși doar în câștig. În al cincilea rând, Pavel Filip ar putea fi avantajat de deruta ce s-a instaurat în rândurile electoratului din capitală care cândva era al PL. Acesta încă nu e ancorat politic, după căderea vertiginoasă a PL, și, dat fiind faptul că alegătorii respectivi se autoidentifică ca pro-europeni, o parte din voturi ar putea merge spre Pavel Filip. În al șaselea rând, premierul va fi avantajat puternic de enormele resurse financiare, mediatice, umane și administrative ale PD”, se mai arată în comentariul semnat de Spătaru.
De menționat că doar Partidul Platforma „Demnitate și Adevăr” și-a desemnat un candidat pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău pe care îl va anunța mâine, 5 martie.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
04.11.2026
07:29
04.11.2026
06:54
04.11.2026
05:58
04.11.2026
05:52
04.11.2026
05:10
04.11.2026
04:54
04.11.2026
03:25
04.11.2026
03:01
04.11.2026
02:57
04.11.2026
02:34
04.11.2026
02:17
04.11.2026
00:58
03.11.2026
22:16
03.11.2026
21:38
03.11.2026
20:43
03.11.2026
20:08
03.11.2026
19:42
03.11.2026
19:38
03.11.2026
19:08
03.11.2026
18:54
03.11.2026
18:52
03.11.2026
18:44
03.11.2026
18:37
03.11.2026
18:26
03.11.2026
18:16
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM


















