23:29:04 06.04.2026
Stiri

R. Moldova, dată în concesiune

Editorial 31.05.2013 10:56 Vizualizări1305
R. Moldova, dată în concesiune
Ieri, când scriam acest material, situația era încă incertă. În ajun, pe la ora 23.00, negocierile la sediul PD s-au încheiat fără declarații. Dimineață, la 10.30, discuțiile au continuat. Așa e moda la Chișinău – oricât de mult timp ar avea la dispoziție negociatorii, totul se decide cu 5 minute înainte de votare. Și în modul cel mai prost posibil.

Între timp, pe net apăruse programul Guvernului Leancă. Cu un generic sugestiv – programul Guvernului XXX. Probabil, făcându-se aluzie la procesul de negocieri, care uneori puțin diferă de filmele porno nemțești. De altfel, un document voluminos și atotcuprinzător, de parcă acest Guvern ar avea la dispoziție vreo zece ani. Și, ca de obicei, formulat în fraze corecte și rotunjite, dar fără obiective clare și principalul – măsurabile. Adică, niciun fel de termeni de genul „în X timp economia va crește cu Y%, iar salariile și pensiile se vor majora cu Z lei”.

Practic, toți observatorii fenomenului politic de pe malul Bâcului cred că noul-vechiul Guvern va fi învestit. Cu unele modificări cosmetice. Și dacă e așa, atunci e cazul să ne întrebăm – dar care e rostul? Aceeași componență în alianță, fie și fără Ghimpu, care s-a autoexclus, ne-a demonstrat în toți acești ani că nu poate fi nici stabilă, nici eficientă – în sensul promovării reale, dar nu declarative a reformelor. Aici îi dau dreptate dlui Socor, care a pus un diagnostic pe cât de corect, pe atât de trist, inclusiv pentru viitoarea guvernare. „Partidul Democrat şi Partidul Liberal condus de domnul Ghimpu, acum e gruparea liberală, condusă de domnul Ghimpu, dânşii s-au comportat anume ca în fabula lui Donici despre „Musca la arat”. Gruparea Filat-Leancă, echipa lor ministerială, au dus tot greul integrării europene, în timp ce Partidul Democrat şi gruparea liberală a domnului Ghimpu, pur şi simplu, au parazitat pe acest Guvern, căutând la fiecare pas să îşi mărească propriile avantaje politice, materiale, financiare, hărţuind în permanenţă Partidul Liberal Democrat, care ducea lucrul integrării europene. Acum vedem că Partidul Democrat al domnilor Plahotniuc şi Lupu încearcă să profite de insistenţele Uniunii Europene pentru a şantaja partidul condus de domnii Filat şi Leancă”, punctează analistul.

Rezultatul este unul previzibil, dacă noua construcție guvernamentală va fi o copie a celei vechi. Au apărut și primele semnale că totul va fi anume așa. Subit,  Aeroportul Internațional Chișinău a fost scos spre concesionare. Adică, de ani de zile taxele aeroportuare de la noi fiind mai mari ca în Londra, Ministerul Economiei care administrează această întreprindere de stat (și încă altele vreo 60) n-a reușit să acumuleze bani pentru reconstrucție. De ce? Pentru că banii s-au furat, ca și din celelalte întreprinderi. Acum, acestea urmează să fie privatizate sau concesionate. Pentru că în acest caz nu trebuie să te chinuiești cu scheme, dar iei otkatul. Iar dacă nu poți să privatizezi ceva legal, atunci organizezi un atac raider și-ți iei tot ce vrei, pentru că instituțiile statului te vor acoperi. Cu o Procuratură nereformată și la cheremul „păpușarului”, cu un CNA, deși trecut în subordinea Guvernului, dar cu un director inamovibil, cu o justiție total subordonată, cu o CC care se poziționează deasupra Parlamentului și cu un Guvern decorativ, acesta deja nu e stat, ci un teritoriu dat în concesiune unui personaj politic cunoscut. Ne vom trezi într-o bună zi și vom constata că țara Republica Moldova (țărișoara sau Moldovioara, cum le place unor scriitori mioritici s-o numească) nu ne mai aparține. Iar stăpânii ei vor fi tractoriștii transnistreni, seychelles-ienii cu nume ucrainene, țăranii moldoveni decedați care au contractat credite de zeci de milioane de dolari și judecătorii de la Căușeni.

Dacă acesta este prețul formării noului Guvern, desigur sub paravanul declarațiilor pompoase despre interesul național, parcursul european și summitul de la Vilnius, atunci eu unul sunt contra. Cred că și cetățenii tot. Să rămână acest Guvern cu susținerea lui Fule, Plahotniuc și a „societății civile”.    
Autor: Victor Ciobanu
Top stiri
06.04.2026 08:29 609 Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026 07:55 1100 Horoscopul zilei 05.04.2026
04.04.2026 08:15 1280 Horoscopul zilei 04.04.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.28 1 USD 17.61 1 RON 3.98 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte