Stiri

R. Moldova a preluat PREȘEDINȚIA în exercițiu în cadrul OCEMN: Va pleda pentru o cooperare mai strânsă a organizației cu UE pentru dezvoltarea regiunii Mării Negre

Actualitate 16.02.2022 11:29 Vizualizări1718
R. Moldova a preluat PREȘEDINȚIA în exercițiu în cadrul OCEMN: Va pleda pentru o cooperare mai strânsă a organizației cu UE pentru dezvoltarea regiunii Mării Negre

R. Moldova, care a preluat Președinția în exercițiu în cadrul Organizației Cooperării Economice la Marea Neagră (OCEMN), va pleda pentru o cooperare mai strânsă cu Uniunea Europeană în vederea dezvolării durabile a regiunii Mării Negre.

„Am pledat și pentru o cooperare mai strânsă între OCEMN și UE prin promovarea și facilitarea inițiativelor comune pentru dezvoltarea sustenabilă a regiunii Mării Negre”, a declarat vicepremierul Nicu Popescu, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, după întrevederea cu Ambasadorul Lazăr Comănescu, secretarul general al OCEMN, aflat într-o vizită la Chișinău.

Șeful diplomației moldovenești a declarat că preluarea Președinției OCEMN, până în iunie 2022, reprezintă „atât o onoare, cât și o mare responsabilitate” pentru R. Moldova, mai ales că în această perioadă se vor împlini 30 de ani de la fondarea organizației.

Un subiect important al discuției s-a referit la revigorarea dimensiunii economice a Organizației prin activizarea și implicarea plenară a comunităților de afaceri din statele membre.

Totodată, interlocutorii au subliniat importanța dezvoltării interacțiunii OCEMN cu observatorii, partenerii de dialog sectoriali și instituțiile subsidiare, având în vedere atât creșterea vizibilității Organizației, cât și susținerea eforturilor comunităților de afaceri ale statelor membre OCEMN prin obiectivul consolidării dimensiunii antreprenoriale.

Menționăm că secretarul general Lazăr Comănescu efectuează o vizită de lucru la Chișinău pentru coordonări generale referitoare la Președinția Republicii Moldova în cadrul OCEMN. În cadrul vizitei demnitarului sunt preconizate întrevederi cu prim-ministrul, șeful delegației parlamentare la Adunarea Parlamentară OCEMN, precum și cu reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.

Autor: Ziarul National
Top stiri
Horoscopul zilei 26.10.2026 26.10.2026 12:22 391 Horoscopul zilei 26.10.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.22 1 USD 18.06 1 RON 3.78 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 26.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri