Putin recunoaște că se TEME de ASTA mai mult decât de NATO și SUA
1640
kremlin.ru Rusia și-a actualizat strategia de securitate naţională până în 2020, iar printre principalele modificări se numără faptul că State Unite şi mobilizarea NATO din Europa de Est sunt menţionate specific ca fiind amenințări la adresa ţării. Cel mai mult, Rusia se teme însă de „revoluțiile colorate”.
Kremlinul susţine că mobilizarea de trupe şi armament NATO atât de aproape de graniţele Rusiei sunt o provocare. Iar politicile prin care Statele Unite şi aliaţii săi încearcă să exercite o dominaţie la nivel global riscă să genereze presiuni politice, economice, militare și informaționale la adresa Rusiei.
„Extinderea potențialului NATO și înzestrarea organizației cu roluri pe plan global - ceea ce încalcă dreptul internațional -, activarea militară a blocului și continua lui expansiune și apropiere a infrastructurilor sale de granițele Rusiei, toate acestea creează o amenințare la adresa securității naționale”, menționează noul document de securitate.
În ceea ce privește Statele Unite, documentul are o mențiune cel puțin ciudată. Potrivit sputniknews.com, se spune că SUA își extind rețeaua de laboratoare biologico-militare pe teritoriul țărilor care se învecinează cu Rusia. Lumea încă se confruntă cu „un mare risc de proliferare și folosire a armelor chimice, precum și cu incertitudea care există în privința țărilor care au arme biologice sau mijloace de a le dezvolta și a le produce”, se mai arată în document.
Strategia pare să răspundă și sancțiunilor economice europene și americane la care este supusă Moscova de la anexarea Crimeei. Astfel, documentul prevede necesitatea de a asigura „independența alimentară a Rusiei” și cere dezvoltarea accelerată a agriculturii, pregătirea de specialiști în domeniu și prevenirea traficului necontrolat cu organisme modificate genetic, relatează sputniknews.com.
Rolul spionajului crește în noua strategie de securitate națională a Rusiei. Documentul prevede să fie folosit mai activ „potențialul serviciilor secrete”, în condițiile în care „lupta pentru influență pe arena internațională implică o serie întreagă de instrumente politice, financiar-economice și din domeniul informațiilor”.
Strategia actualizată include și o referire la criza refugiaților. În opinia strategilor ruși, creșterea fluxului migrator dinspre Africa și Orientul Mijlociu către Europa a arătat vulnerabilitatea sistemului regional de securitate din regiunea euro-atlantică construit de NATO și UE.
Rusia se teme însă de revoluțiile „colorate”, care răstoarnă de la putere autoritățile politice legitime. Astfel, instigarea la „revoluții colorate” este menționată explicit ca fiind una dintre principalele amenințări la adresa securității Rusiei. Regiunile din vecinătatea Rusiei se caracterizează printr-o intensificare a militarizării și a cursei înarmării, notează documentul, care observă că practica înlăturării de la putere a autorităților legitime devine tot mai răspândită.
Cele mai mari amenințări la adresa securității statului și societății sunt reprezentate de „activitatea unor grupuri și organizații radicale, care folosesc ideologia religioasă extremistă și naționalistă, activitatea unor organizații economice, financiare și cea a unor ONG-uri internaționale sau străine, precum și a unor indivizi privați, toți având drept scop subminarea unității și integrității teritoriale a Federației Ruse, destabilizarea situației politice și sociale din țară, inclusiv prin inspirarea unor revoluții colorate și prin distrugerea valorilor morale și spirituale ruse”, se arată în strategia actualizată de securitate.
Strategia notează că eforturile Occidentului de a contracara procesul de integrare (a Uniunii Eurasiatice promovate de Rusia ca o contrapondere la Uniunea Europeană - n.r.) și de a crea „zone fierbinți” în regiunea eurasiatică au o influență negativă asupra intereselor naționale rusești.
Evident, nu puteau lipsi referirile la Ucraina, în care Rusia vede o sursă de instabilitate la granițele sale. „Consolidarea ideologiei naționaliste de extremă-dreapta, efortul deliberat de a contura o imagine publică a Rusiei ca dușman transformă Ucraina într-o sursă de instabilitate europeană pe termen lung, localizată chiar lângă frontierele Rusiei”, notează documentul.
Documentul, semnat de Vladimir Putin în ultima zi din 2015, pune practic pe hârtie declaraţiile din ultimul timp ale oficialilor ruşi.Versiunea anterioară a strategiei data din 2009, de pe vremea lui Dmitri Medvedev, iar Vladimir Putin ceruse modificarea ei.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
09.09.2026
00:55
09.09.2026
00:21
09.09.2026
00:08
09.09.2026
00:06
08.09.2026
23:56
08.09.2026
23:47
08.09.2026
23:40
08.09.2026
23:35
08.09.2026
23:02
08.09.2026
22:44
08.09.2026
22:13
08.09.2026
21:39
08.09.2026
21:38
08.09.2026
21:18
08.09.2026
20:51
08.09.2026
20:27
08.09.2026
20:20
08.09.2026
20:00
08.09.2026
19:50
08.09.2026
19:26
08.09.2026
18:09
08.09.2026
17:42
08.09.2026
17:27
08.09.2026
16:55
08.09.2026
16:29
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
CNAS pregătește un nou contract-cadru pentru medicii de familie: bilete de trimitere digitale și mai puțină birocrație
VIDEO, FOTO // Retrospectivă de excepție la Zilele Filmului Românesc: Marele Florin Piersic, OMAGIAT la Chișinău la împlinirea a 90 de ani
















