Psihologul Monica Sandu explică de ce ajung tot mai mulți copii, chiar din familii iubitoare, să consume droguri de la vârste fragede

Un copil de doar opt ani a devenit cel mai tânăr consumator de droguri înregistrat în România, un caz care arată dramatic cât de mult a scăzut vârsta la care copiii ajung în contact cu substanțele interzise. Psihologul și psihoterapeutul Monica Sandu explică de ce riscul nu îi ocolește nici pe copiii crescuți în familii iubitoare și echilibrate și ce factori, aparent invizibili, îi pot împinge spre consum.

Drogurile sunt tot mai ușor de găsit, inclusiv în imediata apropiere a școlilor, în parcuri sau chiar pe stradă, iar tentațiile sunt la tot pasul. În același timp, mulți copii simt presiunea de a fi acceptați de grup și ajung să ia decizii riscante doar pentru a nu fi excluși. În emisiunea „Părinți Prezenți”, psihologul și psihoterapeutul Monica Sandu explică de ce consumul de droguri nu este prezent doar în familiile cu probleme și cum simpla curiozitate, aparent inofensivă, poate deveni primul pas spre o dependență serioasă.

Întrebată de moderatoarea Loredana Iriciuc care sunt motivele pentru care, în România, cel mai tânăr consumator are o vârstă atât de mică, Monica Sandu a indicat fără ezitare factorul esențial.

„Simplu: accesibilitatea, este la îndemână. Mergi în parc, poți găsi pe cineva. La opt ani nu ai tu, dar cu siguranță că în parcul în care tu stai pe bancă sunt copii de 13-14 ani care au biluțe pe marijuana sau altfel de substanțe. Sau în școli, că am văzut că se poartă acum, deși se străduiesc să verifice, să caute. Sunt școli unde dacă ești prins chiar și cu foițele acelea de tutun, pe care poți să le iei din magazinele autorizate, ești exmatriculat. Se străduiesc, dar accesibilitatea străzii este principalul factor pentru care s-a ajuns la asta. Găsești peste tot, adică e ca o pânză de păianjen care se întinde așa și este foarte, foarte, foarte greu de controlat”, precizează psihologul.

Părinții ajung adesea să fie șocați când descoperă că propriul copil consumă substanțe, pentru că sunt convinși că i-au oferit tot sprijinul, siguranța și iubirea necesare. Psihologul și psihoterapeutul explică însă mecanismul mai subtil din spatele acestei alegeri aparent de neînțeles.

„De foarte multe ori, adolescenții și copiii încearcă din curiozitate. Dacă au repere bune acasă și au o relație bună cu familia și se simt în siguranță, rămân la stadiul de încercat și mulți dintre ei comunică, spun ori mamei, ori tatălui, ori surorii sau fratelui mai mare. Cei care nu se simt în siguranță rămân acolo”, susține Monica Sandu.

Nevoia de a fi acceptat de anturaj, în anii de adolescență, ajunge adesea să depășească autoritatea părintească și regulile de acasă. Adolescenții ajung să acorde mai multă greutate așteptărilor grupului decât avertismentelor adulților.

„Adolescența este o etapă fiziologică de aderare la grup, iar grupul de prieteni și ceea ce se întâmplă acolo este mult mai important decât ce fac și ce spun părinții. De foarte multe ori, tocmai aceasta este cauza pentru care mulți ajung să se drogheze: pentru că în grupul în care sunt și care este foarte important pentru ei, se practică asta. Dacă a făcut X, încerc și eu. Dacă a făcut Y, încerc și eu. Ei nu înțeleg pe termen lung, într-o dependență oamenii nu înțeleg consecințele pe termen lung”, adaugă experta.

Nu toți copiii și adolescenții cedează în aceeași măsură tentațiilor din jur. Psihoterapeutul subliniază că anumite trăsături temperamentale și emoționale pot acționa ca un scut protector, în timp ce altele cresc vulnerabilitatea în fața drogurilor.

„Consumul cred că poate să apară în orice familie. Curiozitatea apare la oricare dintre ei. Ce face diferența o să fie așa, puțin, frica. Mulți adolescenți acționează și nu încearcă din frică: ori este frică că vor fi descoperiți și părinții se vor supăra și îi vor pedepsi, deci o frică foarte mare, sau le este frică de consecințe, de boală, le este frică. Niciodată un adolescent anxios n-o să consume droguri, pentru că îi este teamă să se simtă rău. Cei care sunt extrem de dezinhibați încearcă și cred că asta este cea mai mare vulnerabilitate.

Sigur, dacă nu sunt verificați, dacă nu sunt controlați, este un alt aspect. Adică trebuie să existe o formă de control al părintelui: unde ești, cu cine ești, când vine seara acasă să-l vezi cum arată, să te uiți în ochișori, să te uiți la gesturi, la față, dacă râde bizar, dacă are grimase nepotrivite, dacă ochii și pupilele sunt într-un fel. Trebuie să vezi lucrul acesta, pentru că să presupunem că e curios și nu mai poate să iasă... tu dacă vezi lucrurile astea, ești acolo și chiar dacă te lupți cu el, tot îl aduci pe drumul cel bun”, conchide Monica Sandu.