Protest la Aeroport și urare pentru Dodon: Atunci când va sta în fotoliul donat de Erdogan, să se gândească la copilul luat pe sus astăzi de SIS care va sta probabil toată viața fără mamă sau tată
4725
Unimedia
Reprezentanții Mișcării de Rezistență Națională „ACUM” protestează în aceste clipe în fața Aeroportului Internațional Chișinău, acolo unde au ajuns și mai multe rude ale angajaților de la rețeaua de licee „Orizont”, profesori și părinți ai elevilor care învață la aceste instituții.
Aceștia se declară împotriva expulzării reprezentanților administrației liceelor moldo-turce, reținuți astăzi de Serviciul de Informații și Securitate (SIS).
Juristul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Sergiu Litvinenco, a declarat că acești cetățeni nu ar reprezenta niciun pericol la adresa securității naționale a R. Moldova și a remarcat faptul că rețeaua de licee „Orizont” funcționează din anul 1993 în republica noastră, timp în care nu au fost probleme.
Acuzațiile de terorism sau apartenență la organizații islamiste ar fi apărut în ajunul finisării reparațiilor la clădirea Președinției sau a începerii construcției Arenei Chișinău, pe bani sau de către firme turcești.
„Este o inepție”, a spus Litvinenco, solicitându-i președintelui Igor Dodon ca, atunci când va sta în fotoliul de la Președinție, donat de Turcia condusă de Recep Erdogan, să se gândească la copilul apărut astăzi în imaginile video în timp de era reținut împreună cu părinții săi și să-și aducă aminte că „din cauza acestui fotoliu, acest copil rămâne pentru toată viața fără mamă sau fără tată”.
Secretarul general al PAS, Igor Grosu, fost viceministru al Educației, și-a adus aminte că, în 2013, a venit o scrisoare de la SIS care făcea referire la un demers al Ministerului de Externe turc cu cererea de a închide liceele „Orizont” care are cei mai mulți olimpici ai R. Moldova la olimpiadele internaționale.
Grosu a declarat că au solicitat argumente în favoarea unei asemenea acțiuni și nu le-au primit.
„Este o înțelegere între două regimuri”, a comentat Igor Grosu reținerea de astăzi a angajaților de la „Orizont”, suspectați în Turcia că ar fi apropiați ai clericului Fethullah Gulen, oponentul lui Erdogan.
Menționăm că avocații celor reținuți nu au reușit să ia legătura cu clienții lor. Apărătorii nu cunosc nici locul aflării acestora. Cetățenii reținuți au scris anterior cereri de acordare a azilului politic în R. Moldova.
Într-un comunicat de presă, SIS a declarat că în total e vorba de șapte cetățeni străini care nu au fost reținuți, ci declarați indezirabili și expulzați din R. Moldova, pe motiv că ar face parte dintr-o organizație islamistă.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
13.09.2026
11:06
13.09.2026
11:05
13.09.2026
09:30
13.09.2026
09:18
13.09.2026
09:07
13.09.2026
08:48
13.09.2026
07:43
13.09.2026
07:24
13.09.2026
05:46
13.09.2026
02:43
13.09.2026
00:02
13.09.2026
00:01
12.09.2026
23:38
12.09.2026
23:29
12.09.2026
23:19
12.09.2026
23:08
12.09.2026
22:09
12.09.2026
21:16
12.09.2026
21:07
12.09.2026
20:55
12.09.2026
20:41
12.09.2026
19:58
12.09.2026
19:54
12.09.2026
19:28
12.09.2026
19:14
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Alexandr Stoianoglo își încearcă norocul la șefia UTA Găgăuzia, după înfrângerea la prezidențiale în fața Maiei Sandu


















