Probleme MARI pentru Igor Dodon: „Putin va vedea că MARIONETA lui nu e în stare să controleze toate instituțiile, așa cum i-a promis”
5875
Președintele Igor Dodon ar fi disperat pentru că guvernarea sa nu va putea beneficia de creditul rusesc. În primul rând acesta nu va mai putea să-și faca campania electorală dorită, dar cel mai important - Vladimir Putin va vedea în el un politician slab, care nu poate controla lucrurile în R. Moldova. De această părere este analistul politic de la București, fostul consilier prezidențial Cristian Hrițuc.
„Puterea de la Chișinău a intrat în vrie. Președintele Dodon acționează haotic, dând dovadă de disperare, neștiind ce manevre să mai facă pentru a stopa pierderile de imagine pe care le-a suferit în ultima vreme. Șicanele făcute medicilor români, care au venit să salveze vieți în Chișinău, denotă disperarea puterii de la Chișinău. Încă de când au trecut granița s-a încercat în fel și chip să se minimizeze valoarea simbolică a acestui gest. A început totul prin încercarea de a rupe coloana și de a-i trimite pe doctori în orașele de destinație, fără a fi făcută o primire oficială. S-a amânat ceremonia de primire, s-a întârziat din cauza unor măsuri organizatorice, iar medicilor români li s-au oferit locuri de cazare total necorespunzătoare. La un cămin fără toalete în camere, în condițiile în care acești oameni au nevoie să se dezinfecteze, să aibă condiții cât mai bune, pentru a rămâne ei sănătoși, ca să poată salva vieți.
Cine cunoaște un pic R. Moldova știe că aceste lucruri nu se întâmplă fără „indicații” de la cel mai înalt nivel. Moldovenii știu regulile de protocol, se organizează exemplar, atunci când vor și sunt gazde ospitaliere. De aceea, nu cred niciun minut că a fost o proastă organizare. A fost doar o manevră pusă la cale pentru a șicana doctorii români, pentru a reduce vizibilitatea evenimentului”, consideră Hrițuc, într-un material pe blogul său.
În acest context, Hrițuc explică de ce Igor Dodon ar fi disperat. Totul ar fi legat de creditul rusesc, care poate fi blocat de Curtea Constituțională.
„A plusat atât de mult pe ajutorul rus, a încercat să creeze imaginea că Rusia este cea care ajută R. Moldova și financiar și logistic, dar lucrurile nu stau chiar așa. S-a pus singur în ipostaza în care a construit un narativ UE-România versus Federația Rusă, iar acum vede că pierde, că nu poate fructifica nimic. A vrut să arate că R. Moldova poate supraviețui doar cu ajutorul Federației Ruse și fără banii UE. E drept, el a fost izolat de Vest și i s-a spus foarte clar că R. Moldova va primi bani condiționat, dacă face reformele la care s-a angajat. Doar că a venit criza, iar România, UE, SUA s-au activat, pentru a ajuta cetățenii statului moldovean. În timpul pandemiei, dacă ar fi să evaluăm ajutoarele date de UE, România, SUA versus Federația Rusă, există un dezechilibru major. Vestul a dat și a ajutat mult mai mult decât Estul.
Problema principală pe care o are Dodon este neputința de a accesa împrumutul rusesc de 200 de milioane de euro. Igor Dodon a anunțat inițial un credit de 500 de milioane de euro pe care Federația Rusă l-a transformat într-unul de 200 milioane. La început s-a vorbit de un credit pentru a finanța lucrări de infrastructură. Este vorba însă de un credit total dezavantajos pentru Chișinău, un credit scump. În acordul de împrumut semnat sunt condiții pe care niciun alt stat din lume nu le-ar accepta, care aduc atingere suveranității statului moldovean. Ambasadorul SUA, Dereck Hogan i-a atras atenția lui Dodon și i-a spus, referindu-se la acest ajutor că: „Orice asistență ar trebui să fie în concordanță cu protejarea suveranității R. Moldova”.
CC a suspendat pentru moment acest împrumut. Imediat au început presiunile. De la mesaje politice venite din partea lui Dodon, de genul nu se vor mai putea plăti pensii și salarii dacă nu vine împrumutul, deși acesta are ca scop finanțarea unor investiții, până la atacuri dure împotriva judecătorilor. Se fac niște presiuni inimaginabile pe acești oameni.
Presiunile lui Igor Dodon asupra judecătorilor de la Curtea Constituțională, dacă vor produce efecte, vor fi pentru el similare cu cele ale deciziei lui Plahotniuc de a anula alegerile din Chișinău. Un act profund nedemocratic, o linie roșie trecută, fapt ce nu va fi tolerat de nimeni. În acest moment, Dodon controlează aproape toate instituțiile statului. CC pare a fi rămas singurul bastion, singura instituție care se opune în mod legal unui împrumut, care poate submina suveranitatea statului.
Pentru Dodon, blocarea împrumutului ar avea consecințe dezastroase. A vrut acest împrumut ca să își facă jocul politic, să arate că R Moldova poate supraviețui și fără ajutorul vestului. A vrut acest împrumut pentru a arată în campania prezidențială că el poate asigura o relație bună cu Moscova. În final, acești bani sunt pentru campania electorală a lui Dodon, pentru a-l ajuta să câștige. Consecințele negative, în planul imaginii, vor fi foarte mari. Strategia lui Est contra Vest nu va avea finalitate. Tot ce a construit în ultimii ani se va dărâma ca un castel de nisip. Dar, vor mai fi și alte consecințe, la fel de dureroase. Putin va vedea că marioneta lui nu e în stare să controleze toate instituțiile, așa cum i-a promis.
Dodon nu poate arăta moldovenilor „măreția” Moscovei și, pe cale de consecință, nici el nu se poate hrăni la capitolul imagologic. Federația Rusă nu poate ține pasul cu Vestul atunci când vine vorba de a ajutor nici pe timp de criză, dar nici în vremuri normale”, conchide fostul consilier prezidențial.
22.04.2026
10:16
1066
I-a ABANDONAT pe cetățenii din stânga Nistrului în ÎNTUNERIC și frig, iar acum vrea să-i „salveze” de R. Moldova. Serghei Șoigu amenință cu intervenția în Transnistria pentru a „proteja” cetățenii ruși. Reacția Chișinăului: „Declarații nefondate”
21.04.2026
18:46
1029
Maia Sandu discută cu europarlamentarii despre parcursul european și reformele pentru aderarea Republicii Moldova la UE
21.04.2026
17:52
965
Mihai Popșoi, discurs de bilanț la APCE: „Nu poate exista pace durabilă fără responsabilitate”. Chișinăul devine capitala diplomației europene în luna mai
21.04.2026
12:33
2819
Dodon se laudă că i-ar fi spus în față lui Putin că el e „pro-moldavskii politic” și așteaptă ca R. Moldova să intre într-o CRIZĂ profundă, pentru a o debarca pe Maia Sandu ți PAS de la guvernare: „O să le iasă pe ochi…”
21.04.2026
11:12
1288
R. Moldova, SCUTUL democrației la granița UE. Marta Kos: Chișinăul conduce în procesul de aderare cu o rată de implementare a reformelor de 93%
18.04.2026
12:02
2450
Maia Sandu caută investiții, piețe noi și sprijin de securitate pentru Moldova la Forumul Diplomatic de la Antalya
17.04.2026
14:34
2205
Alexei Buzu, replică dură pentru Ion Ceban, care „nu poate contrui nimic”: „Să protestezi împotriva modernizării satelor din inima Capitalei este un gest cinic”
17.04.2026
09:29
2327
Maia Sandu, în dialog cu liderii lumii la Antalya Diplomacy Forum, la invitația lui Recep Tayyip Erdoğan
16.04.2026
21:52
15747
Decizie RADICALĂ luată de autoritățile de la Chișinău. Igor Grosu CONFIRMĂ că ofițerii GOTR care staționează ilegal în Transnistria vor fi EXPULZAȚI: „Ne-am luat inima în dinți și am luat această decizie”
1508
Maia Sandu, discuții la Chișinău cu fostul președinte al Poloniei despre traficul de droguri și securitatea regională
23.04.2026
17:18
4
ULTIMA ORĂ // Proiect de importanță NAȚIONALĂ. În pofida crizei politice, Guvernul României declanșează exproprierile pentru linia electrică Suceava – Bălți
23.04.2026
16:30
222
Criza globală de GPU se adâncește: vânătorii de galaxii cu inteligență artificială sufocă resursele universităților
23.04.2026
15:53
203
Furnizori de supraveghere, prin companii „fantomă”, acuzați că abuzează de accesul la rețelele telecom globale pentru a spiona și localiza utilizatori de telefonie mobilă
23.04.2026
15:10
311
Meta le permite părinților să vadă ce discută adolescenții lor cu Meta AI pe Facebook, Messenger și Instagram
23.04.2026
13:27
378
„Hexagonul Facultăților de Drept” reunește la Chișinău 200 de studenți din Republica Moldova și România
23.04.2026
12:55
363
Reguli noi pentru școlile private: sistem unitar de autorizare, acreditare și certificare a calității
23.04.2026
11:10
543
Bătrân de 84 de ani, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violarea repetată a unei fete de 12 ani
23.04.2026
10:50
490
Cinci școli din Republica Moldova își transformă managementul educațional prin programul „Școala Viitorului”
23.04.2026
10:40
491
PERCHEZIȚII // Șor la adăpost, subalternii rămân să răspundă: 26 de „pioni”, inclusiv PRIMARI, consilieri raionali și locali, cercetați penal în dosarele privind corupere electorală și finanțare ilegală a partidelor politice
23.04.2026
08:26
476
Piața aplicațiilor din India explodează, dar grosul banilor ajunge la giganții globali
23.04.2026
08:00
639
Horoscopul zilei 23.04.2026
23.04.2026
03:29
618
Tesla își urcă investițiile la 25 de miliarde de dolari pentru 2026, pariază masiv pe AI, roboți și Optimus
23.04.2026
02:50
620
Elon Musk recunoaște că milioane de șoferi Tesla au nevoie de upgrade hardware pentru adevăratul Full Self-Driving
23.04.2026
02:29
633
Google transformă Workspace într-un „intern” digital: noul Workspace Intelligence automatizează munca de birou cu Gemini
23.04.2026
00:21
711
Veniturile Tesla urcă în T1 pe fondul vânzărilor de mașini electrice și al boomului de abonamente FSD, în pofida livrărilor sub așteptări
23.04.2026
00:09
697
SpaceX își întărește profilul de gigant AI: cum a blocat finanțarea de 2 miliarde a Cursor cu o ofertă de preluare de 60 de miliarde de dolari
22.04.2026
23:27
597
Misiunea Artemis II demonstrează că internetul spațiu–Pământ prin laser poate fi extins ieftin la scară globală
22.04.2026
23:00
550
Google Cloud își lansează a opta generație de cipuri AI TPU pentru a reduce dependența de Nvidia
22.04.2026
22:49
629
Apple repară vulnerabilitatea din iOS prin care poliția putea recupera mesaje șterse din notificările iPhone
22.04.2026
21:41
573
Google transformă Chrome în coleg de muncă AI pentru companii, cu funcții auto browse și securitate sporită
635
Google aduce AI Overviews în Gmail la birou: rezumate inteligente din emailuri pentru utilizatorii Workspace
22.04.2026
20:19
627
Republica Moldova: 23 aprilie 2026 aduce încălzire și vânt alert
22.04.2026
20:06
621
Gigantul Rituals, victimă a unui atac cibernetic: datele personale ale milioane de clienți, compromise
22.04.2026
18:54
671
OpenAI se aliază cu Infosys pentru a accelera adoptarea instrumentelor de inteligență artificială în marile companii
22.04.2026
17:26
725
Serviciile britanice de informații: 100 de țări folosesc spyware capabil să spargă telefoane și computere
ULTIMA ORĂ // Proiect de importanță NAȚIONALĂ. În pofida crizei politice, Guvernul României declanșează exproprierile pentru linia electrică Suceava – Bălți
Criza globală de GPU se adâncește: vânătorii de galaxii cu inteligență artificială sufocă resursele universităților
Furnizori de supraveghere, prin companii „fantomă”, acuzați că abuzează de accesul la rețelele telecom globale pentru a spiona și localiza utilizatori de telefonie mobilă
Meta le permite părinților să vadă ce discută adolescenții lor cu Meta AI pe Facebook, Messenger și Instagram
1 MDL
1 EUR
20.27
1 USD
17.25
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39




Inapoi














