Prinţul Harry era atât de DEZAMĂGIT de viaţa sa, încât a vrut să iasă din Familia Regală
2002
Sursa: ziare.com
Prinţul Harry, al cincilea în ordinea de succesiune la tronul britanic, a declarat recent că, la un moment dat, era atât de dezamăgit de viaţa sa, încât îşi dorea să „iasă” din Familia Regală.
În vârstă de 32 de ani, acesta s-a gândit foarte serios să renunţe la titlu. În cele din urmă, însă, s-a răzgândit şi a decis să-şi ducă la îndeplinire sarcinile ce vin odată cu titlul, arată BBC.
Scăparea sa a fost armata, a declarat prinţul Harry pentru Mail on Sunday. Harry a lucrat 10 ani în armată, fiind trimis de două ori în Afganistan. A trebuit să plece când presa a aflat că e în Afganistan, în 2007.
„M-a deranjat asta. Să fiu în armată a fost cea mai bună scăpare pentru mine. Am simţit că realizam ceva cu adevărat”, a declarat prinţul.
De atunci, Harry s-a implicat în acţiuni caritabile.
În urmă cu câteva zile, Newsweek a publicat un interviu cu prinţul, în care acesta recunoştea că nimeni din familia sa nu-şi doreşte să fie rege sau regină.
Sursa: ziare.com
28.11.2018
19:30
22.10.2018
16:18
16.10.2018
13:37
24.08.2018
17:40
01.08.2018
19:40
06.05.2018
17:30
14.04.2018
18:00
12.04.2018
17:40
13.01.2018
13:05
05.01.2018
17:30
04.01.2018
10:04
18.12.2017
10:01
25.10.2026
02:54
25.10.2026
02:45
25.10.2026
02:42
25.10.2026
02:35
25.10.2026
02:35
25.10.2026
01:26
25.10.2026
00:44
25.10.2026
00:37
25.10.2026
00:37
24.10.2026
23:35
24.10.2026
23:29
24.10.2026
19:45
24.10.2026
19:29
24.10.2026
19:19
24.10.2026
19:17
24.10.2026
18:34
24.10.2026
18:05
24.10.2026
15:46
24.10.2026
14:59
24.10.2026
12:58
24.10.2026
12:20
24.10.2026
12:01
24.10.2026
11:32
24.10.2026
10:35
24.10.2026
09:54
24.10.2026
08:07
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina
Maia Sandu, la Forumul Minorităților Etnice: respectul pentru identitatea fiecăruia nu se opune apartenenței la Republica Moldova
O dronă s-a prăbușit în curtea unui localnic din Otaci: Ce au descoperit polițiștii la fața locului















