Stiri

Un important OPOZANT al lui Putin, OMORÂT lângă Kremlin

Știri 28.02.2015 01:27 Vizualizări1977
Un important OPOZANT al lui Putin, OMORÂT lângă Kremlin dailytech.com

Boris Nemţov, unul dintre mai fervenţi critici ai preşedintelui rus Vladimir Putin, a fost ucis, în noaptea de vineri, în centrul Moscovei.

El a fost împuşcat de patru ori în piept, chiar în apropierea Kremlinului. Mai mulţi bărbaţi au tras asupra lui dintr-o maşină albă, după care s-au făcut nevăzuţi.

Potrivit polițiștilor, atacatorii au tras cel puțin șapte focuri. Oamenii legii au pornit un dosar penal în cadrul căruia urmează să stabilească dacăomorula reprezentat o comandă politică, sau ține de alte motive.

În momentul tragediei, Nemțov se plimba cu o femeie, refugiată din Ucraina. Aceastanu a avut de suferit.

Președintele Rusiei Vladimir Putin a anunțat că va monitoriza personal ancheta în acest caz.

Boris Nemţov era unul dintre organizatorii unui miting împotriva lui Vladimir Putin, programat pentru duminică la Moscova.

Boris Nemţov a fost ministru al Energiei şi vicepremier, înainte de venirea lui Vladimir Putin la putere. După alegerea acestuia în fruntea statului, el s-a transformat într-unul dintre cei mai mari critici al liderului de la Kremlin. Mai mult de-atât, anul trecut el a susţinut calea proeuropeană a Ucrainei şi a criticat public anexarea Crimeii de către Rusia.


Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.25 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri