Primul operator din R. Moldova şi România care RENUNŢĂ LA TARIFELE DE ROAMING
5685
În luna iunie a anului trecut, Comisia Europeană a anunţat că a pus la punct un plan pentru eliminarea completă a tarifelor pentru roaming pe teritoriul Uniunii Europene în perioada 2014-2016. Această direcţie a reglementărilor telecom începe să dea roade, operatorul de telefonie Orange anunţând ieri planul pentru eliminarea tarifelor de roaming pe anumite pieţe (inclusiv România) în cursul acestui an, scrie go4it.ro.
Lupta autorităţilor europene cu operatorii de telefonie a început în iunie 2007, iar anii care au trecut de atunci au adus scăderi treptate ale tarifelor percepute pentru roaming-ul de telefonie, mesagerie şi date. Planurile iniţiale ale Uniunii Europene prevedeau iniţial eliminarea tarifelor percepute pentru apelurile primite în roaming începând cu data de 1 iulie 2014, însă această iniţiativă legislativă se pare că va fi amânată pentru lunile octombrie sau noiembrie. Conform planului trasat în iunie 2013, de la 1 iunie 2014 se doreşte eliminarea tarifelor pentru apelurile primite în roaming, tarifele pentru convorbirile iniţiate urmând să dispară şi ele de la 1 iulie 2016. Reglementările se vor aplica pentru aproximativ 100 de operatori de telefonie mobilă din 27 de ţări, acestea urmărind să creeze o unică piaţă de telefonie mobilă în pe teritoriul unional.
Ţinând cont de această inexorabilă direcţie, operatorul Orange a preluat iniţiativa şi, speculând totodată şi o bună oportunitate de promovare a serviciilor oferite, a anunţat planul pentru eliminarea tarifelor de roaming pe teritoriul Europei începând cu acest an.
Conform anunţului oficial, acest plan va fi aplicat iniţial în ţările-cheie pe a căror listă intră Franţa, Spania, Belgia, România, Slovacia şi Luxemburg. În acest moment, planul de implementare este generic şi nu a fost încă detaliat la nivelul fiecărei ţări, însă vom actualiza informaţiile pe măsură ce Orange Romania va oferi astfel de amănunte.
Orange intenţionează să elimine complet tarifele de roaming pentru voce, mesagerie şi date pentru clienţii care deţin abonamente cu valori de 30 de euro sau mai mari, aceştia urmând să beneficieze de tarife standard pe teritoriul european în reţelele Orange şi ale operatorilor parteneri, dar şi în alte zone din afara UE care nu au fost încă specificate. Pentru ceilalţi abonaţi, compania va reduce tarifele opţiunii Go Europe începând cu luna februarie, clienţii prepay neavând deocamdată parte de noutăţi.
Clienţii Orange care beneficiază de servicii naţionale 4G se vor putea bucura până la finele anului şi de roaming de mare viteză. Prima ţară care va beneficia de roaming 4G va fi Franţa, opţiunea urmând să fie activă începând cu luna februarie, în timp ce România, Moldova, Spania şi Portugalia se vor alinia şi ele până la sfârşitul anului.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
10.10.2026
14:07
10.10.2026
13:52
10.10.2026
13:43
10.10.2026
13:36
10.10.2026
13:21
10.10.2026
11:35
10.10.2026
08:31
10.10.2026
07:05
10.10.2026
04:08
10.10.2026
02:03
10.10.2026
00:32
09.10.2026
23:56
09.10.2026
22:24
09.10.2026
21:03
09.10.2026
20:36
09.10.2026
19:43
09.10.2026
19:28
09.10.2026
17:49
09.10.2026
17:44
09.10.2026
17:21
09.10.2026
16:43
09.10.2026
16:37
09.10.2026
16:20
09.10.2026
16:18
09.10.2026
15:27
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații
Fostul premier rus Mihail Kasianov: Putin nu poate recunoaște greșeala invadării Ucrainei și crede că poate câștiga războiul
Ședință SECRETĂ și măsuri excepționale la Parlament: Deputații, fără telefoane și ceasuri la dezbaterea privind Armata Națională
Republica Moldova: Șase zboruri neautorizate detectate, inclusiv trei rachete; cinci explozii, fără victime
















