Primarul Gheorghe Răileanu: „Sunt mai mulți, îndeosebi din partea lui Năstase, care nu vor să aibă treabă cu UNIONIȘTII”
3383
facebook Primarul orașului Cimișlia, Gheorghe Răileanu, crede că nu a fost acceptat pe lista Blocului „ACUM” din cauza viziunilor sale unioniste. Această declarație a fost făcută după ce vicepreședintele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Mihai Popșoi, a declarat că liberal-democratul Răileanu nu a mai fost luat în calcul la formarea listei acestui bloc, deoarece a apărut la o conferință a Convenției Euro-Unioniste, entitate care își exprimaseră intenția de a participa la alegeri. Atunci, Răileanu criticase, în luarea sa de cuvânt, guvernarea în frunte cu Vlad Plahotniuc.
„Niciodată n-am negat că sunt adeptul UNIRII cu România, al eurointegrării. La acea conferință a Convenției Euro-Unioniste, am fost invitat de domnul Reniță (Alecu Reniță), la care nici nu știam ordinea de zi. Am fost doar în calitate de invitat. La momentul acela nu mi-au replicat nimic. Eu am înțeles că nu am fost agreat din cauză că am opțiuni pro-Unire, sunt niște presupuneri ale mele, dar bazate pe anumite informații”, a declarat Răileanu pentru deschide.md.
Acesta a mai adăugat că cei mai mulți antiunioniști din rândul Blocului „ACUM” ar fi în Partidul Platforma „Demnitate și Adevăr”, condus de Andrei Năstase. „Eu am impresia că în blocul „ACUM”, îndeosebi din partea domnului Năstase” sunt mai mulți care nu vor să aibă treabă cu unioniștii”, a precizat acesta.
Primarul de Cimișlia, care va candida independent în circumscripția nr. 40 Cimișlia, a reiterat că ar fi vrut ca în alegeri să meargă toți uniți, să fie duse negocieri sincere și să se vadă cine și pe ce circumscripție are șanse într-adevăr, dar acest lucru nu s-a făcut.
„Despre comisia de integritate se glumește, se râde, nimeni nu știe cine a fost în componența ei. Dacă au fost tot cei care s-au pus singuri primii pe listă, atunci care să mai fie sensul acestei comisii? Ca regulă, aceasta trebuia să fie imparțială și cât mai obiectivă”, a punctat Răileanu.
Și unui dintre fondatorii Convenției Euro-Unioniste, Anatol Țăranu, a fost uimit de faptul că Răileanu nu a fost acceptat de Blocul „ACUM” pentru că a participat la acea conferință. „Vicepreședintele PAS, Mihai Popșoi, confirmă că primarul de la Cimișlia a fost un potențial candidat al Blocului „ACUM” pe circumscripția respectivă. Lucrurile au căpătat, însă, o altă întorsătură astă-vară, când Gheorghe Răileanu a apărut într-o conferință de presă alături de membrii Convenției Euro-Unioniste. „Кто не с нами, тот против нас” (cine nu este cu noi, atunci este împotriva noastră n.r.) - В.И.Ленин”, a scris Țăranu pe Facebook.
13.05.2021
09:59
08.06.2020
12:14
20.01.2020
11:21
10.01.2020
11:39
05.08.2019
15:19
05.08.2019
13:00
02.08.2019
14:29
17.07.2019
11:19
08.07.2019
20:26
24.06.2019
13:36
04.11.2026
23:03
04.11.2026
22:53
04.11.2026
20:16
04.11.2026
19:42
04.11.2026
18:56
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:24
04.11.2026
18:23
04.11.2026
18:18
04.11.2026
18:07
04.11.2026
18:06
04.11.2026
17:59
04.11.2026
17:57
04.11.2026
17:13
04.11.2026
17:02
04.11.2026
16:50
04.11.2026
16:48
04.11.2026
16:34
04.11.2026
16:34
04.11.2026
16:28
04.11.2026
16:23
04.11.2026
16:12
04.11.2026
16:09
04.11.2026
15:33
04.11.2026
15:27
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM

















