Prima mașină electrică fabricată în România: Cât costă GTG Oxigen
4081
GTG Oxigen este numele primei mașini electrice fabricate în România. Cel puțin, asta declară cei care o vând. Este propunerea unor întreprinzători din Baia Mare și proiectul său a fost finanțat în proporție de 74% din fonduri europene.
Numele companiei vine de la GoTech Green, iar modelul în sine se numește Oxigen. Are o cutie de viteze automată cu „reglaj continuu”, adică de tip CVT, în timp ce motorul este o unitate trifazată asincronă, alimentată la 48V și cu o baterie de 150 Ah. Viteza maximă a acestui model este de numai 55 km/h. Adică poate înlocui o mașină convențională în mediul urban, dar nimic mai mult de atât.
Potrivit celor care vând acest model, design-ul este realizat de o casă specializată din Italia, iar componentele necesare punerii în mișcare sunt obținute de la diverși furnizori din întreaga lume. Înainte de a comercializa mașini electrice, compania denumită astăzi GTG era o firmă care producea textile, dar a fost decisă o restructurare în urma crizei economice din 2009. Rămâne de văzut dacă vânzarea de cvadricicluri electrice va fi un succes pentru băimăreni.
Conform omologării, vehiculul este în clasa L7e, adică este un cvadriciclu greu, nu un autoturism clasic, care ar fi fost încadrat la clasa M1. Are o masă totală de 700 de kilograme, dar cântărește doar 400 de kilograme fără baterii. Cu șofer și pasager, este clar că nu va fi rapidă.
Producătorul estimează că modelul oferă o autonomie cuprinsă între 120 și 150 de kilometri, iar costul parcurgerii a 100 de kilometri este de 2.5 lei. În materie de dotări există servodirecție, computer de bord, Radio cu USB și card SD, geamuri electrice, frâne față pe disc și suspensie de tip McPherson.
Culoarea standard este alb, dar poți alege altă nuanță metalizată pentru 200 de euro în plus, arată lista de prețuri care era valabilă în luna iunie 2018. Linia de asamblare va fi pusă în funcțiune în februarie 2019, spune Gheorghe Mureșan, fondatorul GTG. Mureșan a declarat că s-a inspirat de la Elon Musk pentru a restructura compania și pentru a oferi un asemenea model. Similitudinile dintre modelele Tesla și acest cvadriciclu sunt limitate.
Citiți continuarea articolului AICI.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
09.11.2026
11:25
09.11.2026
11:06
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:45
09.11.2026
10:23
09.11.2026
10:22
09.11.2026
08:29
09.11.2026
08:17
09.11.2026
07:14
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















