Stiri

Prima ÎNŢELEGERE la care au ajuns autorităţile de la Kiev şi separatiştii din estul ţării

Știri 27.12.2014 11:30 Vizualizări1137
Prima ÎNŢELEGERE la care au ajuns autorităţile de la Kiev şi separatiştii din estul  ţării mondonews.ro

Kievul şi separatiştii proruşi au început vineri un schimb de prizonieri care vizează sute de persoane, în cadrul unui acord încheiat miercuri la Minsk.

Acest schimb, care a început prin grupuri de câte zece prizonieri în apropierea oraşului Kostiantinivka, situat la 45 de kilometri nord de bastionul rebel Doneţk, vizează un total de 222 de rebeli şi 150 de ucraineni, scrie Mediafax.

Prizonierii, îmbrăcaţi în civil şi ţinând saci în mâini, erau aşezaţi în rânduri, unii în faţa celorlalţi, la 100 de metri distanţă.

Mai mulţi reprezentanţi ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au observat scena, care s-a derulat pe un drum luminat de farurile câtorva maşini.

Reprezentanţii Kievului şi ai separatiştilor au citit numele persoanelor vizate înainte de a efectua schimbul.

Prizonierii prezentaţi de rebeli erau deţinuţi în regiunea Doneţk, a declarat reprezentanta separatiştilor, Daria Morozova.

Potrivit acesteia, schimbul de prizonieri din republica separatistă vecină Lugansk urmează să aibă loc sâmbătă.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.25 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri