Prima condamnare în cazul celor trei moldoveni, acuzaţi de OMOR în Olanda
2411
Bărbatul din R. Moldova care, în complicitate cu alți doi conaționali, au comis o tâlhărie în Olanda care s-a soldat cu decesul unei persoane și-a primit pedeapsa.
Cazul a avut loc în iulie 2014, când inculpaţii, mascaţi, au pătruns în gospodăria unei familii din oraşul Winterswijk, Olanda. Indivizii au imobilizat proprietarii locuinţei, legându-i cu bandă adezivă, după care au sustras bunuri, estimate la aproximativ o sută de euro şi un card bancar de pe care au sustras 250 de euro.
Cadavrul proprietarului casei a fost depistat în curtea casei, legat cu bandă adezivă. Potrivit expertizei, acesta a decedat pentru că s-a asfixiat.
După comiterea crimei, inculpaţii au părăsit teritoriul Olandei, fiind anunţaţi în căutare internaţională. La scurt timp, unul dintre indivizi a fost reţinut în Franţa, iar altul – pe teritoriul Federaţiei Ruse, ambii fiind deja extrădaţi autorităţilor olandeze pentru a fi traşi la răspundere pentru cele incriminate de procurori.
Cel de-al treilea complice, care a fost reţinut pe teritoriul R. Moldova și este din raionul Anenii Noi, a fost condamnat la 20 de ani închisoare în penitenciar de tip închis, cu încasarea din contul inculpatului în favoarea succesorului părţii vătămate a sumei de 200 de mii de lei drept prejudiciu moral cauzat prin infracţiune.
Amintim că operaţiunea de reţinere a celor trei moldoveni fost realizată de Procuratura R. Moldova, de comun cu autorităţile competente ale Olandei, Franţei, Italiei şi Federaţiei Ruse.
Sentinţa este cu drept de atac.
05.12.2018
12:47
15.04.2018
14:03
21.02.2018
10:10
06.02.2018
09:03
15.12.2017
19:30
09.10.2017
18:01
28.06.2017
16:00
01.06.2017
08:01
07.04.2017
17:30
18.03.2017
10:30
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
02.11.2026
11:11
02.11.2026
11:01
02.11.2026
10:46
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți

















