Modificarea legislativă care a DERANJAT Mitropolia Moldovei. Preoții cer ANULARE ei de URGENȚĂ
2501
mitropolia.md Mitropolia Moldovei cere Ministerului Finanţelor să iniţieze o procedură de modificare a prevederilor articolului 52 din Codul Fiscal astfel ca bisericile să fie scutite de impozite. Decizia a fost luată în cadrul şedinţei Sinodului Bisericii Ortodoxe care a avut loc acum două zile.
„Pe data de 23 decembrie 2013 a fost modificat articolul 52 al Codului Fiscal, noua redacţie a căruia se referă la organizaţiiile necomerciale, fără a prevedea expres scutirea cultelor religioase de impozitul pe venit”, se arată în solicitarea Sinodului către Ministerul Finanţelor.
Potrivit articolului 52 din Codul Fiscal, organizaţiile necomerciale de utilitate publică, cultele religioase şi părţile componente ale acestora care utilizează contrar destinaţiei mijloacele financiare obţinute în urma desemnării procentuale restituie în buget suma utilizată contrar destinaţiei.
„Reieşind din noua prevedere, toate parohiile din R. Moldova sunt expuse unor presiuni din partea Inspectoratelor Fiscale de a prezenta dări de seamă, cel puţin la „zero”, se mai precizează în solicitarea Sinodului .
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















