Premiul anual în mărime de 50% din salariul de bază, reintrodus în sectorul bugetar: Salarii mai mari pentru dădace, bibliotecari și muzeografi
3709
Premiul anual în mărime de 50% din salariul de bază în sectorul bugetar a fost reintrodus astăzi în legislație, prin voturile deputaților, care au modificat Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.
Modul de acordare a acestor premii urmează să fie stabilit de Guvern.
Prin modificările la aceeași lege, au fost prevăzute sporuri lunare de până la 1 100 de lei pentru titlul științific și științifico-didactic. Persoanele distinse cu titluri onorifice vor avea un spor lunar de până la 250 de lei.
Totodată, personalul unităților bugetare din stânga Nistrului, din satul Varnița, raionul Anenii Noi, satele Copanca și Hagimus, raionul Căușeni, din municipiul Tighina, precum și din cadrul subdiviziunilor din raionul Dubăsari ale Ministerului Afacerilor Interne vor beneficia de salalariu majorat cu 4 clase de salarizare succesive.
Potrivit proiectului, salariile dădacelor, asistenților educatorilor, bibliotecarilor și muzeografilor se vor majora. Totodată, se vor egala clasele de salarizare pentru educatori, învățători și profesori. Se vor majora salariile pentru persoanele cu funcții de demnitate publică din autoritățile publice locale cu o populație sub 20 000 de locuitori.
Costurile financiare pentru implementarea acestor modificări se ridică la circa 373,4 milioane de lei anual și au fost prevăzute în proiectul bugetului de stat pe anul 2020.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
09.11.2026
11:25
09.11.2026
11:06
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:45
09.11.2026
10:23
09.11.2026
10:22
09.11.2026
08:29
09.11.2026
08:17
09.11.2026
07:14
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















