Premierul Chicu a chemat primarii la Palatul Republicii și i-a anunțat câte drumuri vor fi reparate și câte sate vor fi iluminate în 2020: Aleșii locali vor autonomie locală, venituri mai mari și salarii mai bune
2326
Primarii din R. Moldova au fost chemați astăzi la Palatul Republicii din Chișinău, iar premierul Ion Chicu le-a prezentat membrii Guvernului și le-a făcut mai multe promisiuni pentru anul 2020.
Rând pe rând, miniștrii au ieșit, în aplauze, în fața aleșilor locali pentru a le vorbi despre planuri, iar prim-ministrul le-a acordat buchete de flori celor care își sărbătoresc astăzi ziua de naștere.
Autoritățile centrale le-au transmis primarilor că în anul curent ar urma să fie alocate 2,7 miliarde de lei din Fondul Rutier pentru reparația a 325 de kilometri de drum, în proces de reabilitare fiind alți 480 de kilometri.
Totodată, în anul 2020 ar urma să fie luminate circa o mie de km de drum din 846 de sate, iar achiziția echipamemtelor se va face centralizat.
De asemenea, Guvernul își propune finalizarea proiectelor de alimentare cu apă potabilă a raioanelor Fălești, Florești, Soroca, a 11 localități din raionul Hâncești și Leova, precum și încheierea construcției apeductului Bălți – Sângerei. Proiecte noi vor fi inițiate la Cahul, cu sprijinul financiar al Guvernului Germaniei, dar și la Ungheni și Călărași, cu suportul UE. Pentru a îmbunătăți accesul la rețelele de aprovizionare cu apă, accesibile în prezent pentru 55% din populație, sunt planificate investiții de aproximativ un miliard de lei în perioada 2020-2023.
Autoritățile intenționează să împrumute 100 de milioane de euro din cele 165 de milioane necesare pentru construcția infrastructurii celor opt regiuni de gestionare a deșeurilor solide.
Primarii s-au plâns autorităților centrale că bugetele locale sunt lăsate în continuare fără veniturile din impozitele pe venit, majorarea salariilor a fost pusă pe umerii administrației publice locale, autonomia locală este știrbită în continuare, funcționarii publici au retribuții mizere și pleacă din primării etc.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
09.11.2026
11:25
09.11.2026
11:06
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:45
09.11.2026
10:23
09.11.2026
10:22
09.11.2026
08:29
09.11.2026
08:17
09.11.2026
07:14
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















