Premierul cere ÎNLĂTURAREA din sistem a judecătorilor suspendați astăzi din funcție: „Au executat comenzi politice”
3041
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis astăzi să-i înlăture din funcție pe mai multor judecători până la finalizarea unei anchete demarate de Inspecția Judiciară.
Este vorba despre președintele Curții Supreme de Justiție, Ion Druță, și conducerea Judecătoriei Chișinău - președintele Radu Țurcanu, vicepreședinții acestei instanțe, dar și de presedintele Colegiului de evaluare, Oleg Sternioală.
Detalii despre această decizie a CSM a oferit prim-ministra Maia Sandu, care a participat la ședința de astăzi a Consiliului.
„O justiție cu persoane dubioase, precum Ion Druță, Radu Țurcanu, Nicolae Clima, Oleg Sternioală, care au executat comenzi politice și au anulat alegeri libere, corecte și recunoscute de comunitatea internațională, nu poate fi considerată independentă. Suspendarea acestora din funcție este una târzie și insuficientă, fiind nevoie de înlăturarea din sistem. Desigur că acest lucru trebuie realizat în condițiile în care persoanelor menționate le sunt respectate drepturile de care se bucură potrivit legii.
Procesul de curățare a justiției de persoane corupte trebuie să fie unul sistemic și transparent și nicidecum unul singular. Absolut toate persoanele implicate în acte ilegale trebuie pedepsite conform legii. Doar așa procesul poate deveni ireversibil.
Guvernarea actuală nu va tolera politizarea sistemului de justiție și va depune toate eforturile pentru ca scenariul de capturare a instituțiilor statului de către un grup de interese să nu se mai repete niciodată în Republica Moldova”, a scris Maia Sandu pe Facebook.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
07.11.2026
11:55
07.11.2026
11:45
07.11.2026
11:19
07.11.2026
10:01
07.11.2026
09:57
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”


















