Premieră de succes la Cahul: Spectacolul „Mamă”, montat de regizoarea Luminița Țâcu, „încă o doză de profunzime” care a impresionat publicul până la lacrimi
1792
„Mamă” de Marta Barceló are forța de a trezi la viață inimi amorțite și de a le vindeca
Viața teatrală din capitala sudică a R. Moldova, Cahul, e tot mai dinamică, iar numărul de spectatori va crește considerabil după inaugurarea oficială a noului sediu al Teatrului „Bogdan Petriceu Hasdeu”, construit cu bani alocați de Guvernul României. Deocamdată, trupa condusă de directorul Gheorghe Mândru activează în vechiul sediu, sala acestuia fiind arhiplină în seara când a avut loc premiera piesei „Mamă” a dramaturgei spaniole Marta Barceló, în traducerea Luminiței Voina-Răuț. Spectacolul montat de regizoarea Luminița Țâcu, cu actrițele Aurica Țurcanu și Maria Ciobănică întruchipând cele două personaje ale piesei, Esperanza și Amparo, a impresionat publicul până la lacrimi, arătându-i, totodată, că cei care caută o dragoste vie, adevărată, salvatoare până la urmă o găsesc.
Spectacolul „Mamă” evocă povestea lui Amparo și a Esperanzei, două necunoscute care își oferă una alteia un nou început şi un rost pe care îl considerau ratat. Așadar, o fiică în căutarea unei mame și o mamă în căutarea unei fiice se întâlnesc în urma unui anunț. Practic, o fiică își angajează o mamă. Cele două semnează și un contract „ca să nu aibă probleme cu fiscul” și devin astfel mamă și fiică, pe o perioadă determinată.
Dramaturga Marta Barceló este absolventă de studii de Artă Dramatică de la Institut del Teatre din Barcelona. Ulterior, a urmat și studii de circ la The Circus Space (Londra). Cariera sa a fost foarte legată de compania de producție Res de Res i En Blanc, unde a lucrat timp de douăzeci de ani în calitate de creator, actriță, trapezist, codirector sau autor de spectacole. A lucrat din 2005 și ca scenaristă pentru seriale de ficțiune.
Piesa a fost tradusă în limba română de scriitoarea Luminița Voina-Răuț din București. „E un text pe care l-am tradus cu sufletul la gură. Deja jucat în 6 țări! În luna octombrie 2024, sperăm să ajungem la Chișinău. Dramaturga și cu mine suntem invitate la festivalul internațional Filit de la Chișinău”, ne-a spus Luminița Voina-Răuț.
Potrivit ministrului Culturii, Sergiu Prodan, care a fost prezent la premieră, „spectacolul abordează probleme care ne vizează pe toți, de la realități sociale dureroase până la drame de familie”.
„Spectacolul Mamă, al patrulea montat de Luminița Țâcu pe scena de la Cahul, este un nou eveniment care, sunt convins, va fi apreciat de public și se va înscrie armonios în viața culturală a orașului. Piesa este și o nouă probă de curaj profesional, textul fiind montat în premieră absolută în Republica Moldova. Felicit regizoarea pentru încă o doză de profunzime pe care ne-a oferit-o, iar pe actrițele Maria Ciobănică și Aurica Țurcanu – pentru jocul excelent și pentru avalanșa de emoții transmise din scenă. Felicit și întreaga trupă pentru această frumoasă colaborare cu Luminița Țâcu, care s-a transformat într-o bună tradiție și într-o prietenie puternică, și din care are de câștigat, înainte de toate, publicul”, a accentuat Sergiu Prodan, menționând că în scurt timp va fi identificat antreprenorul care „să ducă la bun sfârșit lucrările de reparație a Teatrului din Cahul, astfel încât artiștii și publicul să se bucure de condițiile pe care le merită”.
De notat că orașul Cahul a fost proclamat Capitala Tineretului pentru anul 2024, iar până în 2030 localitatea va fi și capitală cultural-creativă a Republicii Moldova.
13.02.2026
01:46
153
Franţa şi Norvegia parafează un acord militar de miliarde pentru bombe planante şi supraveghere destinate Ucrainei
13.02.2026
00:24
315
Propaganda pro-Kremlin exploatează dosarul Epstein pentru a acuza fals Ucraina de trafic internaţional de copii
12.02.2026
23:54
308
Macron spune că reluarea dialogului cu Putin nu este urgentă și cere o poziție comună a europenilor înainte de negocieri
12.02.2026
22:44
380
Liderii UE promit reforme rapide la Castelul Alden Biesen pentru a întări economia Europei în fața Chinei și a lui Trump
12.02.2026
22:05
364
Macron şi Merz, mână în mână la summitul UE de la Alden Biesen, în timp ce disputele franco-germane pe economia europeană persistă
12.02.2026
21:58
335
Greva piloților și însoțitorilor de bord paralizează Lufthansa: aproape 800 de zboruri anulate și 100.000 de pasageri afectați
12.02.2026
20:58
388
Vineri, 13 februarie 2026: nori persistenți și apariția ploilor în Republica Moldova
12.02.2026
20:38
370
ULTIMA ORĂ // Liga Națiunilor 2026/27: R. Moldova revine în Liga C! „Tricolorii” și-au aflat adversarii după tragerea la sorți de la Bruxelles - Kazahstan, Slovacia și Insulele Feroe
12.02.2026
20:12
456
Misterul celor şase morţi de la Petrohan şi Okolciţa: ancheta scoate la iveală o posibilă sectă, abuzuri sexuale şi eşecuri grave ale instituţiilor din Bulgaria
12.02.2026
19:50
485
Regatul Unit oferă Ucrainei 575 milioane de euro pentru apărarea aeriană, în timp ce Germania denunță „terorismul împotriva populației civile ucrainene”
13.02.2026
00:24
273
Propaganda pro-Kremlin exploatează dosarul Epstein pentru a acuza fals Ucraina de trafic internaţional de copii
12.02.2026
23:54
266
Macron spune că reluarea dialogului cu Putin nu este urgentă și cere o poziție comună a europenilor înainte de negocieri
12.02.2026
22:44
353
Liderii UE promit reforme rapide la Castelul Alden Biesen pentru a întări economia Europei în fața Chinei și a lui Trump
12.02.2026
22:05
336
Macron şi Merz, mână în mână la summitul UE de la Alden Biesen, în timp ce disputele franco-germane pe economia europeană persistă
12.02.2026
21:58
307
Greva piloților și însoțitorilor de bord paralizează Lufthansa: aproape 800 de zboruri anulate și 100.000 de pasageri afectați
12.02.2026
20:58
363
Vineri, 13 februarie 2026: nori persistenți și apariția ploilor în Republica Moldova
12.02.2026
20:38
342
ULTIMA ORĂ // Liga Națiunilor 2026/27: R. Moldova revine în Liga C! „Tricolorii” și-au aflat adversarii după tragerea la sorți de la Bruxelles - Kazahstan, Slovacia și Insulele Feroe
12.02.2026
20:12
430
Misterul celor şase morţi de la Petrohan şi Okolciţa: ancheta scoate la iveală o posibilă sectă, abuzuri sexuale şi eşecuri grave ale instituţiilor din Bulgaria
12.02.2026
19:50
461
Regatul Unit oferă Ucrainei 575 milioane de euro pentru apărarea aeriană, în timp ce Germania denunță „terorismul împotriva populației civile ucrainene”
12.02.2026
19:39
432
Orban cere UE să oprească finanțarea Ucrainei și să direcționeze banii către economia europeană
12.02.2026
17:49
487
Şeful pentru politici al Pentagonului cere o NATO bazată pe parteneriat, pe fondul retragerii treptate a trupelor americane din Europa
12.02.2026
17:47
472
Parlamentul a votat în primă lectură reforma Codului Educației: școli reorganizate, note reintroduse și sprijin extins pentru profesori și elevi
12.02.2026
17:07
401
Buget majorat la 91,5 milioane lei pentru federațiile sportive în 2026, în funcție de performanțele din 2025
12.02.2026
15:39
578
Zelenski acuză CIO că sprijină Rusia după descalificarea olimpicului ucrainean Vladislav Heraskevich
12.02.2026
13:56
572
Atac sângeros cu cuțitul într-un cartier din Sofia: un mort și doi răniți, la câteva zile după agresiunea din metrou
12.02.2026
13:38
639
Ministrul ucrainean de externe acuză CIO de „ruşine” după descalificarea lui Vladislav Heraskevich pentru casca în memoria sportivilor ucişi de Rusia
12.02.2026
13:31
512
Guvernul accelerează pregătirile pentru Capitolul 15 – Energie în negocierile de aderare la UE
12.02.2026
13:22
750
Ungaria riscă să restituie 10 miliarde de euro după ce un aviz al Curţii de Justiţie UE contestă decizia Comisiei Europene
12.02.2026
13:07
534
Fermierii din nordul țării, instruiți la Soroca privind protecția solului și evidența activităților agricole
12.02.2026
13:04
535
Moldova și Turcia își modernizează Acordul de Comerț Liber pentru a stimula exporturile și a simplifica regulile de origine
12.02.2026
13:02
452
MEC pornește campania națională „O scrisoare ține loc de îmbrățișare” pentru copiii din Ucraina
12.02.2026
10:54
547
Ministerul Energiei prezintă agenției Fitch Ratings reformele și noile investiții care transformă sectorul energetic al Republicii Moldova
12.02.2026
10:44
683
Atac rusesc masiv lasă Odesa fără curent și apă, Kievul lovit cu rachete balistice, trei morți la Harkov
12.02.2026
10:36
590
Tâlhari trimiși după gratii la Chișinău: patru bărbați primesc până la 9 ani de închisoare
12.02.2026
10:31
788
ULTIMA ORĂ // Oamenii lui Șor, care ar fi cumpărat alegătorii la parlamentarele din 2025, reținuți de mascații de la CNA
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














