Povestea cuplului american ce a vândut rușilor planurile bombei atomice. De ce au refuzat grațierea?

Soții Rosenberg aveau să fie executați după ce au spionat în favoarea Moscovei. Au refuzat să recunoască marea trădare.

La 9 iunie 1953, Julius (Julius) și Ethel Rosenberg au fost executați la o oră distanță unul de celălalt în închisoarea Sing Sing.

În aprilie 1951, aceștia au fost găsiți vinovați de spionaj în favoarea Uniunii Sovietice, cuplul fiind considerat responsabil pentru transferul de secrete atomice ale SUA către ruși.

Cu privire la anularea sentinței de condamnare la moarte a soților Rosenberg au cerut mai mulți oameni de știință proeminenți, scriitori, artiști, președintele francez Charles de Gaulle și Papa Pius al XII-lea, dar președintele american Dwight Eisenhower a fost de neclintit. Înainte de execuție, cuplul a fost pus în fața unei alegeri: o declarație de vinovăție și o grațiere - sau moartea.

O plasă de siguranță

Faptul că Julius și Ethel Rosenberg au lucrat într-adevăr pentru serviciile secrete sovietice nu mai este pus la îndoială. Și nu au făcut-o pentru bani, ci din motive ideologice. Propaganda sovietică susținea că soții Rosenberg au fost executați nu pentru că spionau în favoarea URSS, ci din cauza opiniilor lor comuniste. Iar Moscova, spuneau ei, nu desfășura activități de informații în America. Acest lucru, desigur, nu era adevărat.

Juriul nu a avut nicio îndoială că soții Rosenberg și-au trădat într-adevăr țara, provocând daune enorme armatei americane în acest proces. Dar documente recent declasificate atât de partea rusă, cât și de partea americană, pun la îndoială faptul că soții Rosenberg au avut vreo legătură cu furtul documentelor Proiectului Manhattan.

Soții Rosenberg s-au născut la New York: Ethel la 28 septembrie 1915 și Julius la 12 mai 1918. Există mai multe versiuni cu privire la momentul și locul în care s-au cunoscut. Potrivit uneia dintre ele, ei se cunoșteau din copilărie, ambii provenind din familii evreiești care s-au mutat în America din Imperiul Rus înainte de Revoluție. Așadar, este foarte posibil ca părinții viitorilor soți să fi fost prieteni de familie.

S-au iubit din facultate

Potrivit unei alte versiuni, Julius Rosenberg, pe când era student la Universitatea din Massachusetts, a frecventat un cerc marxist, unde a cunoscut-o pe activista sindicală Ethel Greenglass, care era cu trei ani mai mare decât el. Dar acest lucru nu i-a împiedicat pe tineri să se îndrăgostească unul de celălalt. Mai ales că amândoi aveau aceleași opinii politice. În 1939, când tânărul avea 21 de ani, iar mireasa sa - 24 de ani, s-au căsătorit. În timpul căsătoriei li s-au născut doi fii.

La două luni și jumătate după nuntă, a izbucnit cel de-al Doilea Război Mondial. Și, deși Statele Unite nu au intrat în el până în decembrie 1941, țara a anunțat mobilizarea. Julius a fost înrolat în armată, unde a servit în specialitatea principală - inginer de comunicații. Unitatea sa militară era staționată la New York, așa că se poate spune că Julius și-a schimbat pur și simplu costumul civil cu o uniformă de ofițer.

Recrutat de sovietici

Există, de asemenea, mai multe versiuni cu privire la momentul exact în care cuplul a fost recrutat de serviciile secrete sovietice. Cercetătorii americani au crezut că acest lucru s-a întâmplat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Dar Pavel Sudoplatov (general-locotenent al NKVD, în anii 1930-40 a condus Direcția de operațiuni speciale a NKVD, organizatorul asasinării lui Lev Troțki) în cartea sa "Operațiuni speciale. Lubyanka și Kremlinul. 1930-1950" afirmă că familia Rosenberg a fost recrutată mult mai devreme:

„În contact cu Semenov (Semen Semenov, pe numele real Samuel Taubman, alias "Twain", unul dintre fondatorii serviciilor de informații științifice și tehnice sovietice) se aflau de ceva vreme soții Julius și Ethel Rosenberg, atrași de colaborarea cu serviciile noastre de informații Hovakimian (Gaik Hovakimian, din 1934 - rezident adjunct, iar din 1938 până în 1941 - șef al reședinței sovietice din New York) încă din anii '30. Informațiile științifice și tehnice ale soților Rosenberg nu erau esențiale: ei și rudele lor reprezentau o plasă de siguranță, departe de operațiunile principale."

Rudele pe care le menționează Sudoplatov sunt chiar fratele lui Ethel, David Greenglass, și soția sa Ruth. David a fost sergent în timpul războiului și a servit ca mecanic la centrul nuclear din Los Alamos. David a fost cel care avea să joace mai târziu un rol major în soarta surorii sale și a soțului ei.

„O regulă a serviciilor de informații a fost încălcată"

Americanii credeau că Julius îl contactase pe Alexander Feklisov, rezidentul serviciilor de informații sovietice la New York la începutul anului 1943. La fel ca mulți alți „inițiatori" (așa cum îi numesc pe cei care își oferă serviciile de informații străine din proprie inițiativă), Julius Rosenberg a fost încântat de succesul Armatei Roșii în războiul împotriva Germaniei lui Hitler și a decis să ajute această țară, care în mintea lui era pământul făgăduinței.

Soții Rosenberg nu au știut sau nu au vrut să știe despre Gulag și represiuni, despre ilegalitatea serviciilor speciale. Succesele din războiul cu Germania lui Hitler nu au făcut decât să confirme că ideologia comunistă era cea mai avansată la momentul respectiv.

Americanii au avut dreptate în sensul că în 1943 „agentul Semenov" (tocmai se pregătea să părăsească Statele Unite, după ce descoperise supravegherea) i-a predat pe soții Rosenberg noului locțiitor adjunct Feklisov. Acesta din urmă, în Statele Unite, până la arestarea lui Rudolf Abel (numele real - William Fischer) în 1957, a fost considerat principalul curator al „proiectului atomic" din partea serviciilor secrete sovietice.

În 1945, Julius Rosenberg a fost eliberat din armată

De fapt, el era ofițer, iar astfel de ofițeri erau demobilizați în al doilea rând, dar Rosenberg fusese văzut anterior în legături cu Partidul Comunist al Statelor Unite. Deși „vânătoarea de vrăjitoare" nu începuse încă, armata încerca deja să scape de comuniști.

După ce a renunțat la slujba sa, Rosenberg și-a deschis o mică firmă care furniza servicii de instalare de telefoane. Mai târziu, FBI-ul avea să afirme că această firmă era doar un paravan, iar familia Rosenberg a primit bani de la serviciile secrete sovietice. Dar nu a fost așa. Deși soții Rosenberg au lucrat pentru serviciile secrete sovietice, au făcut-o în mod dezinteresat.

În cartea lor „Foreign Intelligence of the USSR", Klim Degtyarev și Alexander Kolpakidi au scris: „În acest moment, nu mai există nici un fel de informații despre Rosenberg:

„Julius Rosenberg („Liberalul", „Antena") a condus rețeaua de agenți (grup) „Voluntarii". Aceasta includea cel puțin optsprezece persoane. Majoritatea acestor persoane erau ingineri ai companiilor americane care lucrau în sfera complexului militar-industrial american.

Grupul „Voluntarii”

Printre materialele pe care le-au predat se numărau date despre proiectul atomic american. Detaliile activităților lor continuă să rămână secrete chiar și astăzi. În prezent, se știe doar că un membru al grupului „Voluntarii", Alfred Sarane, a lucrat în laboratorul de fizică nucleară de la Universitatea Cornell și a transmis informații despre construcția ciclotronului.

Lista completă a informațiilor transmise de Julius Rosenberg rămâne secretă. Se știe doar că, în decembrie 1944, „Liberalul" însuși a extras și a predat cercetașului sovietic Feklisov (unul dintre cei șase cercetași sovietici distinși cu titlul de Erou al Rusiei pentru contribuția sa la soluționarea "problemei atomice") o documentație detaliată și o mostră de detonator radio gata preparat. Acest produs a fost foarte apreciat de specialiștii ruși.

La cererea lor, Consiliul de Miniștri al URSS a adoptat o rezoluție de creare a unui birou special de proiectare pentru a dezvolta în continuare dispozitivul și pentru a înființa urgent producția acestuia. Între timp, după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, presa americană a scris că detonatoarele radio create în timpul războiului sunt inferioare doar bombei atomice în ceea ce privește importanța lor și că pentru crearea lor s-au cheltuit peste un miliard de dolari!

Cheltuieli: un miliard $

Și acesta este doar un singur episod. Și numai cu Alexander Semionovici Feklisov, Iulius Rosenberg s-a întâlnit de 40 sau 50 de ori, fără a mai pune la socoteală întâlnirile cu alte servicii de informații interne: Anatoli Iațov, soția Cohen (aliasuri operative „Leslie" și „Louis") și serviciile de informații-ilegale William Fisher (alias operativ „Mark").

La fiecare întâlnire cu un angajat sau curier al serviciilor secrete sovietice, nu a venit cu mâna goală. Atunci de unde a făcut rost de fiecare dată de noi documente secrete? De la prietenii săi comuniști și de la cei care doreau să sprijine Uniunea Sovietică în lupta împotriva Germaniei. Cei mai mulți dintre acești oameni nu dădeau o chitanță pentru cooperarea cu serviciile secrete sovietice și poate că numele lor nici măcar nu apărea în corespondența operativă a Rezidenței cu Centrul”.

De fapt, autorii cărții recunosc că soții Rosenberg au fost într-adevăr agenți valoroși. Și au atins cumva „proiectul atomic", dar nu au fost actori-cheie în el.

În februarie 1950, Agenția de Securitate a forțelor armate americane a decriptat o parte din mesajele care au fost trimise de pe teritoriul SUA la Moscova (proiectul „Venona"). Așa a fost identificat unul dintre cei care au lucrat în cadrul „Proiectului Manhattan" și au transmis secrete atomice serviciilor secrete sovietice - fizicianul german Klaus Fuchs (Marea Britanie a refuzat să-l predea SUA, ceea ce se pare că l-a salvat de la pedeapsa cu moartea, a fost condamnat în Anglia la 15 ani de închisoare, în 1959 a fost eliberat pentru bună purtare și a plecat în RDG, unde a murit în 1988).

Când a fost interogat de MI5 (contrainformații britanice), Fuchs și-a numit contactul ca fiind Harry Gold. În special, serviciile secrete sovietice, potrivit afirmațiilor lui Sudoplatov, au încheiat relațiile cu el în 1946 din cauza unor breșe de securitate. Dar în 1945 Gold s-a întâlnit cu David Greenglass, deși nu trebuia să facă acest lucru.

„În vara anului 1945, în ajunul primului test al bombei atomice, Greenglass (alias "Calibre") a pregătit un scurt mesaj pentru Moscova cu privire la modul de funcționare a punctelor de control. Curierul nu a putut merge să-l întâlnească, așa că rezidentul sovietic Kvasnikov, cu aprobarea Centrului, l-a însărcinat pe Gold (alias „Raymond") să preia mesajul lui Greenglass.

Acest lucru a încălcat o regulă de bază a serviciilor de informații - nu permite niciodată ca un agent sau un curier al unui grup de informații să intre în contact și să aibă acces la o altă rețea de informații care nu are legătură cu aceasta. Ca urmare, s-a dovedit că, după arestarea sa, Gold a indicat spre Greenglass, iar acesta din urmă - spre familia Rosenberg" (Pavel Sudoplatov. „Operațiuni speciale. Lubyanka și Kremlinul anilor 1930-1950").

„Eram nevinovați"

Julius Rosenberg a fost arestat la domiciliul său la 17 iulie 1950, iar Ethel Rosenberg a fost arestată la 11 august 1950 într-o sală de judecată, după ce a refuzat să răspundă la întrebările marelui juriu, invocând al cincilea amendament al Constituției SUA. Cei doi nu au pledat vinovați de spionaj. Cu dovezile vinovăției lor nu a fost totul bine: declasificarea proiectului „Venona" americanilor nu a fost permisă. În plus, presa americană a lansat o întreagă campanie în care acuza autoritățile americane de politizarea procesului.

„Cazul Rosenberg a devenit unul dintre factorii puternici ai propagandei sovietice și comuniste și ai activităților Consiliului Mondial pentru Pace, creat cu sprijinul nostru activ la sfârșitul anilor '40..." - a scris Pavel Sudoplatov în cartea sa „Operațiuni speciale. Lubyanka și Kremlinul. 1930-1950."

Autoritățile trebuiau să se reabiliteze cumva în fața propriilor cetățeni: să explice cum de rușii au obținut bomba atomică nu la sfârșitul anilor '50, așa cum declarau majoritatea politicienilor americani din acea vreme, ci încă de la sfârșitul anilor '40. Așa că au decis să facă un proces-spectacol din "cazul Rosenberg".

„Cred că crima voastră este mai gravă decât o crimă, - le-a spus soților pe 5 aprilie 1951 judecătorul federal Irving Kaufman înainte de a le da pedeapsa cu moartea.

- Cred că ceea ce ați făcut, faptul că le-ați înmânat rușilor bomba atomică cu câțiva ani înainte ca cei mai buni oameni de știință ai noștri să prezică faptul că ar fi putut să o perfecționeze singuri, a fost responsabil, în opinia mea, pentru agresiunea comunistă din Coreea. Prin trădarea dvs. ați schimbat întregul curs al istoriei nu în favoarea țării noastre".

Deoarece cuplul nu a luat legătura, FBI a decis să facă presiuni asupra lui David Greenglass: soția sa a fost arestată, iar cei doi copii mici ar putea merge la un orfelinat. Pentru a evita acest lucru, David a făcut o înțelegere și a vorbit cu sora sa.

La procesul său din 1951, el a dezvăluit că sora sa a tipărit notițe care conțineau secrete nucleare americane, care au fost ulterior transmise serviciilor de informații sovietice. Notele au fost dactilografiate pe o mașină de scris portabilă Remington. La cincizeci de ani după faptă, Greenglass a recunoscut că a comis sperjur la procesul său:

„Sincer, nu știu cine a tipărit-o și nici acum nu-mi amintesc că s-a întâmplat. Nu mi-am amintit deloc - deloc. Am dat o mărturie falsă pentru a mă proteja pe mine și pe soția mea Ruth. Asta a insistat acuzarea. Nu mi-aș fi sacrificat soția și copiii pentru sora mea”.

În același interviu, Greenglass a declarat că nu și-a dat seama că Ethel va fi condamnată la moarte. Dar a spus că nu are regrete și că doarme bine.

Sentința de condamnare la moarte trebuia să fie aprobată de președintele Statelor Unite, dar Harry Truman nu a făcut-o niciodată. "Cazul Rosenberg" a avut o rezonanță publică prea mare, iar politicieni, oameni de știință, scriitori și personalități publice au cerut grațierea. Dar nici Truman nu a semnat cererea de grațiere. Pur și simplu a așteptat până când un nou președinte a venit la Casa Albă și "s-a spălat pe mâini". Dwight Eisenhower, care i-a succedat, nu a ezitat:

„Crima de care au fost găsiți vinovați soții Rosenberg este mult mai teribilă decât uciderea unui alt cetățean. Este o trădare vicioasă a unei întregi națiuni, care ar fi putut implica moartea multor, multor cetățeni nevinovați".

Au amânat executarea

În ciuda condamnării la moarte, cuplul a continuat să creadă că ar putea fi exonerat.

Execuția trebuia să aibă loc la 18 iunie 1953, dar avocații cuplului au reușit să obțină o amânare de o zi. În acea zi, cuplul și-a sărbătorit cea de-a 14-a aniversare a căsătoriei și li s-a permis să o petreacă împreună. Au reușit chiar să le scrie o scrisoare fiilor lor:

Primul care s-a așezat pe scaunul electric a fost Julius Rosenberg. Deja când electrozii au fost conectați, procurorul a pus ultima întrebare: „Sunteți gata să mărturisiți și să vă numiți complicii? În acest caz, este posibilă o grațiere". La care Rosenberg a răspuns: „Condamnările nu sunt de vânzare". Aceeași întrebare i-a fost adresată și lui Ethel. „Nu am niciun nume. Nu sunt vinovată de crima de care sunt acuzată. Sunt pregătită să mor", a răspuns ea.

Ethel Rosenberg a fost așezată pe scaunul electric. Era slabă și mică, iar electrozii erau scurți. Primul întrerupător nu a ucis-o: inima ei a continuat să bată. Abia după ce a fost pornit al doilea întrerupător, medicul închisorii a confirmat moartea.

În 2001, în urma mărturisirii de sperjur de către David Greenglass, fiii soților Rosenberg, Michael și Robert, au lansat o campanie de reabilitare a părinților lor. În 2016, ei i-au înmânat o scrisoare președintelui american Barack Obama în care îi cereau să o reabiliteze pe mama lor Ethel. Scrisoarea a rămas încă fără răspuns.

Sursa: newsweek.ro