Politician, despre noua înțelegere dintre „ACUM” – PSRM: „Un Acord pentru Vladimir Vladimirovici și pentru consolidarea identității civice moldovenești. Oare Maia Sandu și Andrei Năstase înțeleg aceste mize? Le acceptă?”
1795
Președintele Partidului Uniunea Salvați Basarabia (USB), Valeriu Munteanu, consideră că votarea „în mare grabă” a modificărilor la Legea Procuraturii, dar și semnarea noului Acord de colaborare între „ACUM” și PSRM „șubrezesc și mai mult încrederea oamenilor că lucrurile pot fi îndreptate în R. Moldova de actuala guvernare”.
„Liderii Blocului „ACUM” au renunțat definitiv la dezideratul aducerii unui procuror european. Ieri, în mare grabă și într-o obscuritate totală, a fost amendată Legea cu privire la Procuratură, astfel încât procurorul general să poată fi ales de o comisie sub egida ministerului Justiției. Concursurile pentru alegerea șefului CNA sau a judecătorilor la CC ne-au demonstrat care este valabilitatea concursurilor realizate de coaliția „ACUM” - PSRM și care sunt rezultatele. Total politice. Anume cedarea realizată în ziua de ieri de către liderii ACUM, renunțarea la aducerea unui procuror european dinamitează tot procesul de reforme, dar și speranța oamenilor că legea va putea să funcționeze egal pentru toți, indiferent că se află la putere sau opoziție”, consideră fostul candidat al „ACUM” la alegerile parlamentare.
De asemenea, Munteanu s-a referit și la ridicarea imunității deputatelor Marina Tauber și Reghina Apostolova.
„La ședința Parlamentului de ieri, Igor Dodon a declarat că va veni procurorul general cu solicitarea de ridicare a imunității unor deputați și imediat a venit procurorul general interimar și a solicitat ridicarea imunității parlamentare a deputatelor Tauber și Apostolava de la Partidul „Șor”, care au fost implicate în devalizarea celor trei bănci. Demersul procurorilor a fost necesar, dar întârziat și insuficient, ori acest lucru trebuie realizat în primul rând în privința celor de la PD și a foștilor conducători de instituții, care au favorizat și admis furtul miliardului. Doar că pe aceea nimeni nu-i deranjează cu nimic. Stranie a fost și reacția prim-ministrului Maia Sandu la acest subiect, care a spus, citez: „Oamenii vor reformă reală, ei așteaptă de la noi acțiuni dure și azi am livrat prima porție. Vor mai urma”. Această declarație foarte stranie și implicațiile parlamentare ale lui Dodon pe acest subiect demonstrează că reținerea celor două deputate penale este o acțiune cu „dedicație” politică (chiar dacă este extrem de necesară), iar procuratura continuă să servească regimul de guvernare – azi coaliția „ACUM” - PSRM”.
Potrivit lui Munteanu, reținerea celor două deputate de la Partidul „Șor” s-a făcut doar pentru a „acoperi mediatic și „emoțional” semnarea rușinoasă a acordului de guvernare, iar faptul că Maia Sandu și Andrei Năstase au fugit de acest eveniment confirmă acest lucru”.
„După chindii, în semiobscuritate, a fost semnat un Acord politic de guvernare, cel mai probabil pentru patru ani între Blocul „ACUM” și PSRM, chiar dacă anterior liderii blocului „ACUM” au promis că stau cu Dodon la guvernare doar până destructurează sistemul construit de Plahotniuc, apoi provoacă alegeri anticipate. Chiar dacă textul spune altceva, miza cea mare (pentru Moscova) la semnarea pentru patru ani a acestui Acord și al acestei guvernări împotriva naturii noastre, a românilor basarabeni, este una geopolitică și anume edificarea și consolidarea identității civice moldovenești, una diferită decât cea română, un pas atât de important pentru Moscova și pentru servitorii săi umili de la Chișinău. Oare Maia Sandu și Andrei Năstase înțeleg aceste mize? Le acceptă?”, se întreabă Munteanu.
08.02.2024
12:30
24.11.2022
10:13
10.10.2022
10:54
25.09.2022
17:04
12.06.2021
17:07
15.04.2021
16:30
12.02.2021
11:53
04.01.2021
13:50
03.10.2020
16:27
15.09.2020
16:03
31.08.2026
07:28
31.08.2026
07:24
31.08.2026
07:06
31.08.2026
02:45
31.08.2026
02:41
31.08.2026
00:53
31.08.2026
00:20
30.08.2026
23:48
30.08.2026
23:10
30.08.2026
22:53
30.08.2026
22:03
30.08.2026
21:41
30.08.2026
19:37
30.08.2026
19:34
30.08.2026
19:33
30.08.2026
19:04
30.08.2026
18:30
30.08.2026
18:14
30.08.2026
17:15
30.08.2026
16:08
30.08.2026
15:57
30.08.2026
14:55
30.08.2026
14:17
30.08.2026
14:13
30.08.2026
14:10
30.08.2026
13:44
Parlamentarul de la București, Claudiu Năsui, PRIMA reacție după desemnarea în Guvernul Tofan: „Acolo unde au predominat libertatea economică și proprietatea privată, oamenii au prosperat”
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
Colegiul Medicilor cere continuitate la medicamente pentru bolnavii de cancer, în timp ce Bolojan promite rezolvarea blocajelor de aprovizionare în câteva zile
Corina Călugăru discută cu reprezentanta AUF extinderea și consolidarea educației francofone în Republica Moldova

















