Un pod de pe Nistru ar putea fi redeschis după 16 ani
3915
novostipmr.ru Podul care trece peste râul Nistru și face legătura între localitățile Gura Bâcului și Bâcioc ar putea fi redeschis. Chestiunea a fost discutată în cadrul ultimei runde de negocieri în formatul „5+2” care a avut loc zilele trecute la Viena.
Pentru ca circulația să poată fi reluată, autoritățile trebuie să investească câteva milioane de dolari în infrastructură. Asfaltul de pe pod este în prezent într-o stare deplorabilă. Redeschiderea podului va conduce la dezvoltarea traficului de pasageri și de mărfuri în zonă.
Așa-zisul ministru de externe de la Tiraspol s-a arătat nemulțumit de faptul că cetățenii din stânga Nistrului nu se vor putea bucura în aceeași măsură ca și cetățenii din dreapta Nistrului de beneficiile redeschiderii podului.
„Un cetățean cu acte transnistrene sau cu pașaport străin, să zicem al Federației Ruse sau al Ucrainei, va putea traversa podul pe jos, dar el nu va putea trece peste acest pod cu mașina sa care are numere de înmatriculare transnistrene. Această problemă trebuie rezolvată. Un autobuz cu numere modovenenști va putea trece podul pentru a se îndrepta, pe cea mai scurtă cale, spre zona de odihnă din Ucraina, spre malul Mării Negre din regiunea Odesa, lucru pe care nu-l vor putea face transnistrenii”, s-a indignat Ștanski, notează novostipmr.ru.
Amintim că podul de pe Nistru dintre satele Gura-Bâcului și Bâcioc a fost detonat în timpul războiului din 1992. Șase ani mai târziu, reprezentanții Tiraspolului și Chișinăului au semnat un document prin care s-au obligat să nu folosească podul în scopuri militare. În anul 2000 podul a fost reconstruit, însă circulația rutieră nu a fost reluată.
17.03.2026
09:45
16.03.2026
15:41
13.03.2026
14:29
02.03.2023
11:41
15.08.2018
19:03
03.08.2018
10:04
26.04.2018
18:05
03.12.2016
17:30
09.09.2015
09:10
25.08.2015
12:40
19.02.2015
18:05
17.11.2014
18:20
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
30.10.2026
19:17
30.10.2026
18:46
30.10.2026
18:41
30.10.2026
18:16
30.10.2026
17:53
30.10.2026
17:50
30.10.2026
17:31
30.10.2026
17:20
30.10.2026
17:03
30.10.2026
17:03
30.10.2026
16:20
30.10.2026
16:11
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026
















