„Podul de cărți pentru copii” // O asociație din România donează mii de cărți grădinițelor din R. Moldova. Ministrul Perciun: „Educația timpurie și lectura sunt esențiale pentru a combate inechitatea socială”
1584
MEC
Grădinițele din R. Moldova vor beneficia de o donație de peste 5 000 de cărți, în cadrul Programului „Podul de cărți pentru copii”, implementat în baza parteneriatului Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova cu Asociația OvidiuRO din România.
Totodată, educatorii din instituțiile preșcolare vor fi instruiți cum să organizeze activitățile de lectură într-un mod cât mai atractiv și interesant, dar și cum să îi încurajeze pe părinți să le citească mai des copiilor.
Un memorandum în acest sens a fost semnat astăzi de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, și Maria Gheorghiu, președinta Asociației OvidiuRO.

Primii beneficiari ai cărților donate în cadrul acestui program au fost copiii de la grădinița nr. 1 din satul Sireți, raionul Strășeni, unde a fost amenajată o insulă de lectură, care presupune organizarea activităților zilnice cu copiii, aceasta fiind dotată cu cărți foarte atractive ce îi ajută pe copii să urmărească, să înțeleagă textul, să prindă pasiune pentru carte.
Preșcolarii au citit împreună cu ministrul Dan Perciun cartea „Ursule panda, ursule panda, tu ce vezi?”, de Bill Martin și Eric Carle, și au învățat despre animalele pe cale de dispariție.
„Educația timpurie și lectura sunt esențiale pentru a combate inechitatea socială. Un copil care beneficiază de educație timpurie de calitate își poate atinge potențialul și poate deveni un cetățean care contribuie la bunăstarea comunității. Ne bucurăm de această posibilitate pe care putem să o oferim grădinițelor de la noi din țară, alături de prietenii noștri din România”, a spus Dan Perciun, citat de un comunicat de presă al Ministerului Educației și Cercetării.
Programul „Podul de cărți pentru copii” este implementat cu succes în România. Până în prezent, peste 20 000 de educatori au beneficiat de formare în metode de dezvoltare a comunicării orale și a premiselor citirii și scrierii și au fost distribuite în total peste 600 000 de cărți.
„Pasiunea pentru învățare și lectură ne-a îndemnat să venim și în bibliotecile rurale și câteva grădinițe din Republica Moldova, încă din 2018. De la cele mai mici vârste, formarea unor obiceiuri de lectură constituie baza dezvoltării limbajului și a competențelor de literație. De aceea, unul dintre cele mai frumoase daruri pe care un adult îl poate oferi copiilor este să petreacă timp, citind împreună cu ei”, a menționat Maria Gheorghiu, președintă a Asociației OvidiuRO.
22.09.2026
16:07
22.09.2026
16:03
22.09.2026
15:43
22.09.2026
15:41
22.09.2026
15:40
22.09.2026
15:29
22.09.2026
15:06
22.09.2026
14:38
22.09.2026
14:33
22.09.2026
14:32
22.09.2026
15:47
22.09.2026
15:43
22.09.2026
15:41
22.09.2026
15:40
22.09.2026
15:29
22.09.2026
15:06
22.09.2026
14:38
22.09.2026
14:33
22.09.2026
14:32
22.09.2026
14:29
22.09.2026
14:16
22.09.2026
14:14
22.09.2026
14:04
22.09.2026
14:02
22.09.2026
13:45
22.09.2026
13:44
22.09.2026
13:37
22.09.2026
13:32
22.09.2026
13:17
22.09.2026
13:10
22.09.2026
13:08
22.09.2026
13:07
22.09.2026
12:57
22.09.2026
12:46
22.09.2026
12:25
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 15.09.2026
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură
















