Piaţa TABLETELOR a încetinit puternic
3145
sursa: curierulnational.ro Piaţa tabletelor nu s-a bucurat de acelaşi destin ca şi piaţa telefoanelor inteligente, iar diferenţele dintre cele două atât ca preţ, cât şi ca volum de la an la an, la nivel global, ne arată clar că smartphone-urile sunt gadgeturi mult mai populare. Probabil şi pentru că au un grad de utilitate mult mai ridicat decât tabletele şi pentru că sunt mult mai mobile.
Piaţa smartphone-urilor se află într-un ritm de creştere puternic şi consistent de câţiva ani buni, inclusiv în acest an, în ciuda faptului că mai mulţi analişti au prezis în repetate rânduri în ultimii doi ani că nu mai este loc de creştere.
Tabletele însă, potrivit curierulnational.ro, nu au reuşit să menţină la un nivel ridicat interesul cumpărătorilor, ceea ce s-a tradus, de la an la an, la un ritm de creştere tot mai mic. Anul acesta, compania de cercetare de piaţă specializată pe sectoarele tehnologice, IDC, anticipează, pe baza evoluţiei vânzărilor din lunile care s-au scurs din acest an, un ritm de creştere de 7 ori mai lent decât cel înregistrat în 2013.
Astfel, potrivit datelor IDC, anul trecut piaţa globală creştea cu 52,5% faţă de nivelul atins în 2012, de la aproximativ 145 milioane de unităţi, la aproape 220 de milioane de unităţi. În acest an însă, compania de cercetare de piaţă anticipează o creştere de doar 7,2 procente, faţă de nivelul atins în 2013, la un volum total de 235,7 milioane de unităţi vândute de la nivel global.
Cel mai interesant este faptul că IDC anticipează ca Apple să raporteze, pentru prima dată de la debutul pe piaţă al primului iPad, o scădere a vânzărilor. Compania de cercetare de piaţă anticipează o scădere a vânzărilor de tablete Apple cu 12,7% faţă de anul trecut, la un volum apraope 64,9 milioane de unităţi, reprezentând o cotă de 27,5% din piaţa globală de tablete. De altfel, Apple este liderul pieţei şi principalul jucător de care se leagă evoluţia pieţei globale de tablete.
Care sunt cauzele acestui ritm de creştere încetinit
Cei de la IDC explică evoluţia vânzărilor prin ritmul de înlocuire a tabletelor, în comparaţie cu smartphone-urile, dar şi prin concurenţa adusă de telefoanele cu ecrane foarte mari. „Piaţa tabletelor continuă să fie afectată de anumite schimbări în pieţele dezvoltate. În primii ani ai apariţiei tabletelor pe piaţă, jucătorii din piaţă anticipau ca tabletele să se bucure de acelaşi ritm de utilizare ca şi telefoanele inteligente, la fiecare 2-3 ani, aceştia anticipând înlocuirea cu dispozitive mai noi. Ulterior s-a dovedit că posesorii de tablete le ţin mai mult de 3 ani, iar o bună parte chiar mai bine de 4 ani”, a explicat Ryan Reith, analist în cadrul IDC.
Raportul IDC notează faptul că cei care au deja o tabletă nu simt nevoia de a le înlocui cu altele mai noi deoarece actualizările de software primite din partea producătorilor sunt suficiente cât să-i ţină mulţumiţi de utilizatori. Mai mult, telefoanele cu ecrane mari, phabletele, au jucat şi ele un rol important în erodarea ritmului de creştere a vânzărilor de tablete.
De asemenea, un alt factor care a schimbat modul în care evoluează vânzările de tablete la nivel global este lansarea de dispozitive hibride, gen 2-in-1 sau All-in-One care sunt echipamente mai versatile decât tabletele.
Reprezentanţii IDC cred că producătorii de tablete ar trebui să ia în considerare „ameninţările” ridicate de lansarea de produse care ar putea eroda şi mai mult cota de piaţă a tabletelor. IDC evidenţiază însă eforturile producătorilor de a reduce ritmul de scădere a preţurilor prin lansarea de tablete cu diagonale mult mai mari şi cu capacităţi de conectare la reţelele de telecomunicaţii.
29.12.2018
08:05
2926
Și-a vândut un rinichi pentru a-și cumpăra un iPhone. Ce s-a întâmplat după?
01.12.2018
20:04
2532
Aplicaţie ANTI-EREZIE pentru smartphone, lansată de autorităţile din Indonezia
26.09.2018
14:39
2958
De ce să NU îți lași telefonul la încărcat peste noapte
14.09.2018
17:40
2437
VIDEO // Aici a dus DEPENDENȚA de smartphone: Zeci de copii au ieșit în stradă la Hamburg cerând părinților să le acorde mai multă atenție: „Stai de vorbă și joacă-te cu mine, nu cu telefonul mobil!”
23.07.2018
13:40
3143
UTIL // Cum să ai grijă de smartphone în căldura verii
24.05.2018
08:30
2616
STUDIU // Jumătate dintre români consideră telefonul mobil al partenerului principalul DUȘMAN al relației
28.04.2018
13:03
3585
Ce se ÎNTÂMPLĂ când nu folosești smartphone-ul pentru o săptămână?
21.04.2018
22:20
2691
Jaf în stil mafiot! // Smartphone-uri de un milion de dolari, furate dintr-un aeroport
09.02.2018
17:05
2538
O STRIPTEUZĂ a primit o comandă online. Bucuroasă că are de lucru, tânăra s-a deplasat la adresă şi a avut parte de SURPRIZA vieţii
27.12.2017
12:03
2244
Un OBICEI extrem de comun poate duce la apariţia cancerului
25.11.2017
16:30
2574
ILUSTRAȚII // Modurile în care te enervează românii cu smartphone
10.04.2026
01:39
312
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
422
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
377
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
403
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
390
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
478
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
559
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
588
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
519
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
479
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
499
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
550
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
552
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
548
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
487
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
576
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
16:24
520
Vicepremierul Vladimir Bolea cere accelerarea lucrărilor la stația de epurare din Cahul, proiect de zeci de milioane de euro pentru 40.000 de locuitori
09.04.2026
16:17
532
De la motorul Raptor al SpaceX la „avionul de vânătoare pentru orbită”: noul pariu al lui Jeff Thornburg pe propulsia solar-termică
09.04.2026
15:26
804
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
09.04.2026
14:24
542
MAIA își instruiește angajații pentru întărirea integrității și prevenirii corupției în instituție
09.04.2026
11:52
620
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
711
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
09.04.2026
09:31
930
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
09.04.2026
09:27
732
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
09.04.2026
08:28
676
Horoscopul zilei 09.04.2026
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














