Cine-i dă şah-mat lui Plahotniuc?

Prezentul continuu

Cine i-a dat şah lui Plahotniuc cu Ion Sturza? Aparent preşedintele Timofti. Dar putea el să facă asta de unul singur?

Şah la Păpuşar

Zbigniev Brzezinski spune că scena politică e ca o tablă de şah. Toţi pornim cu aceleaşi piese, jucăm însă fiecare în felul lui şi cu rezultate diferite.

Luni, undeva după miezul nopţii, Vlad Plahotniuc începu o combinaţie care se anunţa letală. El scrie pe reţelele sociale că revine în politică pentru a declanşa o terapie de şoc (sic!), dând astfel fiori, pesemne, nu doar adversarilor, ci şi propriilor ortaci.

În dimineaţa aceleiaşi zile, urmează o altă mutare surprinzătoare care părea o continuare logică a celei anterioare. 14 deputaţi PCRM pleacă buluc din partid şi sugerează că se afiliază cauzei Partidului Democrat prin constituirea unei pretinse Platforme social-democratice.

Era la mintea oricui că masiva retragere a comuniştilor este regizată cu asentimentul lui Voronin pentru a întări pretenţiile PDM la funcţia de premier şi, totodată, pentru a asigura un alibi PPEM-ului şi PL-ului cărora de ceva vreme li se forţează mâna să voteze un guvern Plahotniuc fără PLDM.

Condeierii de curte ai oligarhului s-au grăbit să conchidă că partida pe care o joacă stăpânul lor e ca şi câştigată, deoarece acesta, dintr-o singură lovitură, şi-ar fi pus oponenţii cu botul pe labe. În seara zilei însă un jucător pe care mai toată lumea îl subestima, taxându-l drept slab şi depăşit de evenimente, i-a dat şah mogulului.

Adversarul de temut al oligarhului

Nu voi exagera o iotă spunând că, numindu-l pe Ion Sturza candidat pentru funcţia de prim-ministru, preşedintele Nicolae Timofti a făcut mutarea de care Marelui Combinator al culiselor politice autohtone îi era frică cel mai mult. Nu degeaba încă de săptămâna trecută presa afiliată lui a căutat să intimideze şeful statului, încercând astfel să evite un atare deznodământ.

N-a fost să fie. Mutarea preşedintelui a fost atât de năucitoare, încât Plahotniuc nu a avut nicio reacţie. Se vede că desemnarea lui Sturza l-a surprins total expus, ai zice că-i nud.

Ion Sturza este, neîndoielnic, adversarul cel mai de temut al sistemului ticăloşit. Şi asta din două motive.

Primul. El pare să fie miza campaniei occidentale de demolare a cleptocraţiei de la Chişinău pe care UE şi SUA au dezlănţuit-o odată cu spulberarea aşa-zisei poveşti de succes. Şi al doilea. Fără să fie legat de filele oligarhiei, fostul premier are toate calităţile pentru a fi în stânga Prutului ceea ce a fost Traian Băsescu şi este acum Klaus Iohannis pentru România. Altfel spus, el are capacitatea de a opri imixtiunile puterii în justiţie, contribuind la emanciparea acesteia.

Preşedintele are un spate tare

Să nu ne ascundem după deget, totuşi. Oricât de îndrăzneaţă ar fi mutarea lui Nicolae Timofti, el nu avea cum s-o facă fără a avea un spate tare. Cine l-a ajutat, deci, să echilibreze forţele sale modeste cu puterea uriaşă pe care o deţine Plahotniuc?

Pe plan intern, preşedintele republicii, din păcate, nu are un punct de sprijin mai de Doamne-ajută. Relaţia sa cu Platforma DA nu-i dintre cele mai fericite, iar protestele împotriva capturării statului din varii motive s-au cam răsuflat.

În aceste împrejurări, Timofti se putea rezema doar pe un temeinic sprijin din afară. Şi el nu a întârziat să vină. Şeful statului s-a convins că nu va fi lăsat la voia întâmplării la întâlnirea cu ambasadorii statelor occidentale, în cadrul căreia a denunţat şantajul PDM şi a primit asigurări că este susţinut ferm şi necondiţionat.

UE şi SUA s-au ţinut din cuvânt, potolind furia PD care, deşi a încercat să scandalizeze numirea lui Sturza prin nişte declaraţii nesăbuite ale lui Marian Lupu şi Andrian Candu, s-a mai temperat între timp. Sunt simptomatice reacţiile prompte ale lui Pirkka Tapiola, șeful Delegației UE în Republica Moldova, şi James D. Pettit, ambasadorul SUA la Chişinău, care au lăsat să se întrevadă că salută desemnarea lui Ion Sturza candidat la funcţia de prim-ministru.

Sabia lui Damocles

Urmărim acum unul dintre ultimele episoade ale cruciadei antioligarhice americano-europene împotriva cleptocraţiei de la Chişinău. La vedere, aceasta a fost declanşată în luna august 2015, odată cu publicarea în „New York Times” a unui articol semnat de secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, fost premier al Norvegiei, care scria că Republica Moldova a ajuns pe marginea prăpastiei, întrucât a fost capturată de oligarhie.

Au urmat şi alte comentarii în prestigioase publicaţii occidentale. Treptat, nu doar jurnaliştii, ci şi politicienii din România şi alte state ale UE, precum şi cei de peste Ocean au început la unison să spună lucrurilor pe nume, acuzându-l direct pe Vlad Plahotniuc de confiscarea justiţiei.

Toate au culminat cu dezbaterile din Parlamentul European, unde preşedintelui Legislativului de la Chişinău, Andrian Candu, i s-a reproşat verde-n faţă că statul pe care îl reprezintă a ajuns în captivitatea unei persoane private care nu deţine nicio funcţie oficială. Bomboana pe tort a pus-o publicaţia britanică „The Economist” care a dezvăluit că mai multe guverne europene vor ca Plahotniuc să părăsească ţara.

Mai vreţi şi alte dovezi că asupra Păpuşarului atârnă sabia lui Damocles a statelor occidentale? Plahotniuc este talonat, prin desemnarea lui Sturza, să cedeze sforile din mâini, deoarece teatrul de marionete pe care l-a creat el pe scena politică moldovenească se constituie într-un pericol pentru jocurile geopolitice din zonă.

Oricât s-ar zbate, oricâte tertipuri ar inventa, oricâte jurăminte de loialitate Occidentului ar face pe reţele sociale, eforturile sale sunt zadarnice. Se va încrâncena, probabil, un timp să nu scape din mâini pâinea şi cuţitul.

Nu-i încă mat, Păpuşarului i s-a dat doar şah. Mai cu seamă că şansele candidatului desemnat de a fi votat în Parlament sunt infime. Totuşi, ieşirea lui Sturza la rampă creează un puternic pol anti-sistem care poate mobiliza exemplar electoratul proeuropean în cazul unor alegeri anticipate. Şah-mat e chemat să dea poporul.

Dorinţa nemăsurată de putere, scria Francis Bacon, i-a făcut şi pe îngeri să se prăbuşească. Oamenii nu au cum să scape. Darămite cleptocraţii.