Cazurile Filat şi Merabişvili: similitudini şi diferenţe
3417
Prezentul continuu
Condamnarea lui Vlad Filat i-a scos din sărite şi pe procurori, şi pe avocaţi. Celor dintâi verdictul li se pare prea blând, cei din urmă, din contra, îl consideră abuziv.
Există spectacol şi după condamnare
Finalul procesului nu a estompat, ci a accentuat senzaţia de spectacol care planează asupra acestui caz. Se creează impresia că discrepanţa uriaşă dintre cei 19 ani de detenţie pe care i-a cerut acuzatorul public şi decizia judecătorilor de a-l osândi pe fostul prim-ministru la 9 ani de închisoare a fost înscenată cu bună ştiinţă.
Se doreşte, probabil, canalizarea energiilor opiniei publice către un nou show care să le dea satisfacţie tuturor. Inamicii lui Filat ar trebui să fie mulţumiţi că judecata s-a soldat cu ani grei de puşcărie pentru el, iar partizanii acestuia ar urma să se resemneze cu faptul că pedeapsa nu-i atât de aspră după cum risca să fie.
Totuşi, multiplele semne de întrebare pe care le ridică derularea procesului conduc spre ideea că decontul acestuia abia începe, iar ultimul cuvânt de spus îl va avea justiţia internaţională. De altfel, avocatul Igor Popa a anunţat că, după consumarea cazului în instanţele naţionale, va ataca sentinţa la Strasbourg.
Din acest punct de vedere, pare curioasă referirea sa la recenta achitare de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fostului premier georgian Vano Merabişvili. Avocatul ex-premierului moldovean s-a arătat convins că şi clientul său de asemenea va fi declarat nevinovat.
Încălcarea articolului 18
Instanţa de la Strasbourg a considerat că, prin condamnarea fostului prim-ministru sub preşedinţia lui Mihail Saakaşvili, justiţia Georgiei a încălcat articolul 18 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Acesta nu permite aplicarea unor restricţii „decât în scopul pentru care ele au fost prevăzute”.
Magistraţii au concluzionat că politicianul georgian fusese privat de libertate pe durata anchetei din alte raţiuni decât cele ce rezultau din dosarul său. CEDO a constatat astfel că procesul intentat lui Merabişvili a avut un substrat politic şi a obligat statul să plătească despăgubiri.
Cum între cele două cazuri există asemănări, avocaţii lui Filat speră să-l scape cu bine din încurcătură. De bună seamă, judecata de la Tbilisi şi cea de la Chişinău au în comun mai multe hibe.
Contextul politic, anchetarea îndelungată a inculpatului în stare de arest, procesul nepublic şi multe altele trezesc suspiciuni că la mijloc e o reglare de conturi. O făcătură judecătorească. O tentativă de a-l scoate pe Filat ţap ispăşitor.
Handicapurile fostului lider al PLDM
Cu toate acestea, semnul egalităţii între cele două procese nu se poate pune. Între ele există o diferenţă capitală care se constituie într-o mare problemă pentru fostul lider al liberal-democraţilor moldoveni.
Merabişvili, spre deosebire de Filat, a fost arestat ca reprezentant al opoziţiei. Or, CEDO, când vine vorba de fostele republici sovietice cu justiţie selectivă, nu consideră corectă persecutarea opoziţiei în condiţiile în care reprezentanţii guvernării sunt absolviţi de pedeapsă.
Tocmai de aceea, bunăoară, Occidentul a cerut eliberarea Iuliei Timoşenko fără să-l intereseze dacă este ea vinovată cu adevărat sau nu. Ulterior, în treacăt fie spus, ex-premierul ucrainean a fost de asemenea achitată de CEDO care a invocat încălcarea aceluiaşi articol 18.
Privind lucrurile din acest unghi, fostul lider PLDM nu poate fi comparat nici cu Timoşenko, nici cu Merabişvili. El porneşte lupta pentru achitarea sa cu un handicap serios.
Vorba e că Vlad Filat fusese arestat nu ca reprezentant al opoziţiei, ci ca om al puterii. Iată de ce va fi dificil de demonstrat în instanţă că el este victima unei răfuieli politice.
Şi mai există un aspect imposibil de neglijat. Vani Merabişvili a făcut parte din echipa lui Mihail Saakaşvili care s-a remarcat printr-o campanie naţională de anvergură, puternic sprijinită şi finanţată de SUA, de combatere a corupţiei la toate nivelurile sistemului politic georgian, de jos până sus.
Vlad Filat, ca şi colegii săi din coaliţiile de guvernământ care s-au perindat la Chişinău de la 2009 încoace, au procedat exact pe dos. În ciuda retoricii europene, au sabotat de fapt emanciparea justiţiei şi au consolidat schemele de corupţie moştenite de la regimul Voronin.
30.09.2016
10:00
5658
Partidele hibrid în războiul hibrid împotriva Republicii Moldova
23.09.2016
15:16
5434
Eşec existenţial pentru PPDA în Europa
21.09.2016
11:22
5849
Puzzle mortal: Platon, R. Usatîi şi bancherul negru
15.09.2016
14:00
4857
Enigma stenogramei de la şedinţa secretă de Guvern: cui convine publicarea ei?
09.09.2016
13:03
5404
Indispensabilul Plahatniuc
02.09.2016
12:12
4942
Trei mize mari ale alegerilor prezidenţiale
29.08.2016
16:19
6379
Iată dovada că ambasadorul SUA a vorbit de capul lui
28.08.2016
12:30
16234
Ambasadorul SUA la Chișinău: „Moldova nu este România”. Petru Bogatu: „Nu-i doar o gafă monumentală, ci şi o indecenţă”
18.08.2016
12:00
5026
Ce trebuie să înţelegem din dezvăluirile lui Gofman
11.08.2016
13:05
6165
E stringentă nevoie de un candidat unionist în alegerile prezidenţiale
03.08.2016
12:38
4736
Spălătorie moldovenească pentru verişorul lui Putin
26.07.2016
12:40
5462
Ce ascunde şi ce anunţă reţinerea lui Platon
26.05.2026
19:22
32
Maia Sandu convoacă Consiliul Național de Securitate: proiecte energetice strategice și măsuri pentru protejarea consumatorilor
26.05.2026
18:56
64
Chișinăul își lărgește centura: proiectul de modernizare a drumului M2, dezbătut în consultări publice
26.05.2026
18:08
309
Colegiul moldo-turc din Comrat, blocat de autoritățile locale, deși Ministerul Educației anunță că a îndeplinit toate procedurile pentru deschidere
26.05.2026
17:20
300
MEC selectează profesori pentru Programul KLIC 2026 de formare internațională în tehnologii digitale și inteligență artificială
26.05.2026
16:00
381
Reforma „Restart în educație”: școlile trec în subordinea noilor Agenții Teritoriale pentru Educație
26.05.2026
15:02
458
Sisteme moderne de canalizare la Gălești, Căpriana și Scoreni, realizate cu sprijinul Uniunii Europene
26.05.2026
14:00
763
VIDEO // Lecții de politică externă la Minsk: Lukașenko a DICTAT vectorul de dezvoltare al R. Moldova, iar Igor Dodon a notat cuminte ca un elev ascultător: „Nimeni nu ne așteaptă nicăieri...”
26.05.2026
12:26
514
Moldova, lăudată la Conferința Regională INTERPOL pentru implementarea rapidă a sistemului securizat NEXUS
26.05.2026
12:21
809
DOC // Traian Băsescu a redobândit cetățenia R. Moldova. Maia Sandu: „De azi sunteți nu doar fratele nostru, ci și concetățeanul nostru”
26.05.2026
11:44
990
Ministrul Dan Perciun anunță SCHIMBĂRI majore din septembrie – note obligatorii în clasa a IV-a, centre de examen la gimnaziu, burse RECORD și salarii majorate pentru profesori
26.05.2026
10:19
824
ALERTĂ // Situație critică la Bularda și Hârbovăț: Digurile sunt în pericol de cedare, zeci de case ar putea fi evacuate. IGSU a amenajat o tabără de câmp
26.05.2026
09:25
1133
Cutremur în sistemul penitenciar din R. Moldova. Zeci de percheziții în dosarul „Amnistia”. Condamnați pe viață, eliberați ilegal prin mită
26.05.2026
07:59
541
Horoscopul zilei 26.05.2026
25.05.2026
20:45
716
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
25.05.2026
20:07
923
Maia Sandu convoacă de URGENȚĂ Consiliul Național de Securitate pentru a discuta securitatea energetică a R. Moldova
897
Oamenii de știință pregătesc roiuri de „drone păpădie” pentru a explora tunelurile de lavă de pe Marte și viitoarele baze subterane ale omenirii
25.05.2026
18:52
731
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
25.05.2026
18:24
964
Maia Sandu retrage cetățenia pentru cinci ofițeri MGB subordonați Federației Ruse
25.05.2026
18:11
837
Integrarea europeană schimbă regulile jocului pentru economia Moldovei: acorduri comerciale revizuite și noi șanse pe piețele UE
813
Medicii trag un semnal de alarmă: multe boli tiroidiene rămân nediagnosticate, nou ghid pentru cancerul tiroidian diferentiat în România
25.05.2026
17:42
695
Campionatul Gastronomic pentru Juniori, ediția a X-a: 90 de tineri își etalează talentul culinar în fața experților HoReCa
796
Papa Leon cere reguli dure pentru inteligența artificială în război: deciziile de viață și de moarte trebuie să rămână la oameni
25.05.2026
16:32
631
Peste 53 de milioane de lei, aprobate de AIPA pentru investiții în agricultură și mediul rural
25.05.2026
16:13
630
Tinerii descoperă agricultura viitorului la târgul „Viitorul e AgriCOOL” de la Căușeni
25.05.2026
15:53
732
Chișinăul dă startul Turului României 2026: premiere istorică pentru Republica Moldova
Maia Sandu convoacă Consiliul Național de Securitate: proiecte energetice strategice și măsuri pentru protejarea consumatorilor
Chișinăul își lărgește centura: proiectul de modernizare a drumului M2, dezbătut în consultări publice
Colegiul moldo-turc din Comrat, blocat de autoritățile locale, deși Ministerul Educației anunță că a îndeplinit toate procedurile pentru deschidere
MEC selectează profesori pentru Programul KLIC 2026 de formare internațională în tehnologii digitale și inteligență artificială
1 MDL
1 EUR
20.18
1 USD
17.33
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














