Agonia separatismului transnistrean
2977
Cum de luni bune suntem cu ochii pe manifestații populare, campanii electorale sau scandaluri de cea mai joasă speță, ne scapă o schimbare substanțială din stânga Nistrului. Regimul separatist de la Tiraspol a ajuns într-o situație unică în lume.
Nu se vede pădurea din cauza copacilor
Știrile despre realitățile din Transnistria și din jurul ei curg gârlă de la un timp încoace. Mass-media relatează despre reducerea prăpăstioasă a exporturilor autoproclamatei republici nistrene în Rusia, paralizia comerțului cu Ucraina, scăderea veniturilor populației și, în consecință, a nivelului de viață.
Toate aceste informații sunt veridice și nu trebuie trecute cu vederea. Ele însă joacă în actualele condiții rolul copacilor din a căror cauză, precum se știe, uneori nu se vede pădurea.
Or, pe neprins de veste, regiunea rebelă din estul Republicii Moldova a ajuns într-o stare absolut inedită. Dacă până mai ieri, aceasta era una dintre republicile autoproclamate și nerecunoscute din spațiul ex-sovietic, astăzi situația ei s-a modificat dramatic.
De acum încolo, există o diferență capitală între Transnistria, pe de o parte, și regimurile separatiste din Abhazia, Osetia de Sud sau Nagornîi Karabah, pe de alta. Până mai ieri, toate aceste teritorii, controlate de niște administrații secesioniste, aveau sau un hotar comun, sau un coridor cu țara care le garanta securitatea economică, politică și militară.
De altfel, acest fapt este valabil și pentru alte conflicte înghețate. Nerecunoscuta republică din Cipru, de exemplu, are cale liberă spre Turcia.
Ruperea cordonului ombilical
Pentru un regim separatist este indispensabil cordonul ombilical care să-l lege de metropola protectoare. Nagornîi Karabah n-ar putea să existe fără Armenia, iar Abhazia și Osetia de Sud - fără Federația Rusă.
În aceeași situație se află și Transnistria. Supraviețuirea ei economică și politică fusese, de peste două decenii, asigurată de Kremlin. Însă, în urma războiului ruso-ucrainean, coridorul ce ducea spre Moscova a fost spulberat.
MID-ul acuză astăzi Chișinăul și Kievul de instituirea unei blocade care ar pune în dificultate autoproclamata republică nistreană. Minciuni. Nimeni nu i-a pus dop Tiraspolului. Acesta se sufocă pentru că a pierdut legătura cu Moscova care nu mai are căi de acces la Nistru.
Noua stare de fapt anunță mari schimbări. La ananghie se află nu doar regimul separatist, ci și contingentul militar al Rusiei din zonă. Nu întâmplător, Kremlinul se arată dispus azi să ridice toate embargourile impuse anterior Chișinăului în schimbul aprovizionării militarilor săi dislocați în regiunea secesionistă.
Separatismul transnistrean se stinge lent
Cum proiectul lui Putin „Novorusia”, care urma să-i asigure cale liberă spre Crimeea și Transnistria, a dat chix, regiunea rebelă din estul Republicii Moldova a pierdut contactul direct și nestingherit cu Rusia și nu are nicio posibilitate să-l refacă. În aceste circumstanțe, regimul separatist se stinge lent.
Transnistria agonizează. Acesta este deja un fapt medical. Nu întâmplător, în ultimele trei luni, Tiraspolul de două ori a fost vizitat de ambasadorul SUA la Chișinău.
Washingtonul, aidoma unui șahist de forță, vede câteva mutări înainte. De aceea, are grijă ca moartea regimului de la Tiraspol să fie cât mai ușoară cu putință, evitându-se astfel posibilele complicații pentru Ucraina și Republica Moldova.
Ridică semne de întrebare acum modul în care va încerca Putin să se spele pe mâini pentru a nu crea impresia în țara lui că a trădat autoproclamata republică nistreană. Soluții sunt puține și nici una bună pentru liderul de la Kremlin.
Nu degeaba administrația de la Tiraspol cade dintr-o extremă în alta. Ba face pe grozavul, ba devine uimitor de conciliantă, semne clare ale disperării. Se creează impresia că regimul separatist este forțat de Moscova să se sinucidă ca să nu moară de moarte bună.
30.09.2016
10:00
5523
Partidele hibrid în războiul hibrid împotriva Republicii Moldova
23.09.2016
15:16
5298
Eşec existenţial pentru PPDA în Europa
21.09.2016
11:22
5714
Puzzle mortal: Platon, R. Usatîi şi bancherul negru
15.09.2016
14:00
4710
Enigma stenogramei de la şedinţa secretă de Guvern: cui convine publicarea ei?
09.09.2016
13:03
5278
Indispensabilul Plahatniuc
02.09.2016
12:12
4810
Trei mize mari ale alegerilor prezidenţiale
29.08.2016
16:19
6235
Iată dovada că ambasadorul SUA a vorbit de capul lui
28.08.2016
12:30
16094
Ambasadorul SUA la Chișinău: „Moldova nu este România”. Petru Bogatu: „Nu-i doar o gafă monumentală, ci şi o indecenţă”
18.08.2016
12:00
4843
Ce trebuie să înţelegem din dezvăluirile lui Gofman
11.08.2016
13:05
6049
E stringentă nevoie de un candidat unionist în alegerile prezidenţiale
03.08.2016
12:38
4586
Spălătorie moldovenească pentru verişorul lui Putin
26.07.2016
12:40
5314
Ce ascunde şi ce anunţă reţinerea lui Platon
21.12.2025
12:59
451
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
21.12.2025
12:33
430
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
21.12.2025
10:46
610
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
21.12.2025
08:21
629
Horoscopul zilei 21.12.2025
21.12.2025
06:29
556
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
21.12.2025
05:49
644
Putin și Macron, pregătiți pentru dialog dacă există voință politică comună, anunță Kremlinul
20.12.2025
21:06
777
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
1100
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
715
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
16:08
918
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
20.12.2025
15:47
799
Ucraina și Portugalia își unesc forțele pentru a produce drone maritime eficiente împotriva amenințărilor rusești
20.12.2025
15:08
1037
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
20.12.2025
14:35
917
Emisarul lui Putin, întâlniri strategice la Miami pentru planul de pace din Ucraina, fără contacte cu negociatorii ucraineni
20.12.2025
11:47
912
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
911
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
973
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
892
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
1170
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
1110
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
957
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
1011
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
993
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
1354
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
1166
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
940
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














