Peste zece mii de moldoveni mai au pașapoarte sovietice. Cum își ridică pensiile?
3325
Reuters Chiar dacă nu mai sunt considerate acte legale în R. Moldova, 12 832 de cetățeni dețin în prezent pașapoarte de tip sovietic. Dintre aceștia, 5 570 sunt domiciliați în stânga Nistrului. Informația a fost prezentată în plenul Parlamentului de ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Ruxanda Glavan, la solicitarea deputatei comuniste Oxana Domente care declară că beneficiarii acestui tip de acte au probleme la ridicarea pensiilor și alte prestații sociale.
Ministra Muncii a precizat că la Casa Națională de Asigurări Sociale sunt înregistrați în prezent 1 623 de beneficiari care sunt deținători de pașapoarte sovietice și aceștia își ridică regulamentar pensiile și prestațiile sociale, iar în viitorul apropiat urmează să-și perfecteze gratuit buletine de identitate.
Glavan a dat asigurări că toate prestațiile sociale sunt achitate la timp prin intermediul Poștei Moldovei și Băncii de Economii. În luna februarie au fost transferați în acest scopt 1 miliard 82 de miloane de lei. Dintre aceștia, doar 108 milioane au fost direcționate la BEM. În mare parte, cetățenii ridică plățile până la data de 25 a fiecărei luni.
10.12.2020
16:21
27.02.2020
14:20
14.01.2020
12:37
07.03.2019
15:40
13.11.2018
12:58
19.09.2018
16:19
08.03.2018
11:30
01.11.2017
13:30
11.10.2017
16:20
04.01.2017
18:01
07.09.2016
10:32
01.04.2016
12:33
11.10.2026
13:07
11.10.2026
11:06
11.10.2026
10:07
11.10.2026
09:36
11.10.2026
09:29
11.10.2026
07:44
11.10.2026
04:48
11.10.2026
04:02
11.10.2026
03:36
11.10.2026
02:22
11.10.2026
00:50
11.10.2026
00:20
11.10.2026
00:01
11.10.2026
00:00
10.10.2026
23:40
10.10.2026
23:25
10.10.2026
22:41
10.10.2026
21:35
10.10.2026
21:31
10.10.2026
20:55
10.10.2026
20:03
10.10.2026
20:01
10.10.2026
19:16
10.10.2026
18:50
10.10.2026
18:47
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Ședință SECRETĂ și măsuri excepționale la Parlament: Deputații, fără telefoane și ceasuri la dezbaterea privind Armata Națională
Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
















