Inteligența artificială face arta creată de oameni mai valoroasă. Va rezista acest avantaj?

Cu câteva săptămâni în urmă, într-o fostă clădire de bancă transformată acum într-un spațiu pentru concerte, în Falmouth, Cornwall, am fost DJ la o noapte pe care o organizez și care se numește Rave Machine. A fost un eveniment zgomotos, plin de energie și de transpirație, exact așa cum ar trebui să fie o noapte de dans.

Toate elementele — publicul, artiștii, personalul, muzica și drumul spre casă — s-au legat pentru a crea ceva special, unic. A fost, de asemenea, un moment complet uman.

În teorie, era ceva aflat cu mult dincolo de ceea ce ar putea oferi tehnologia.

În lumea DJ-ilor, însă, tehnologia a schimbat deja regulile jocului. În anii 1990, un DJ trebuia nu doar să aleagă piesele, ci și să le lege între ele, având la dispoziție doar discuri de vinil, două platane și un mixer. Acum există mult mai mult ajutor, inclusiv programe care sincronizează ritmurile unor piese diferite, dacă le ceri acest lucru — eu nu o fac. Apple Music și Spotify au, de asemenea, opțiuni de mixare a melodiilor cu ajutorul inteligenței artificiale.

Dacă ai fi la o petrecere, ți-ar păsa dacă DJ-ul, de fapt, nu ar mixa cu adevărat? Dacă ți-ar plăcea muzica difuzată, te-ar interesa că tehnologia face toată munca?

Este o întrebare pe care inteligența artificială generativă — acel tip de inteligență artificială capabil să creeze conținut — ne-o adresează tuturor. Una dintre plăcerile acelei nopți din Falmouth a fost să-l văd pe invitatul nostru special, Andy Cato de la Groove Armada, îmbinând cu pricepere o serie de piese. Cum m-aș simți dacă un DJ doar ar apăsa butonul de redare? Acest lucru se întâmplă deja.

Aduc în discuție toate acestea deoarece experiența din Falmouth se leagă de o întrebare mult mai amplă: ne pasă cu adevărat dacă o operă de artă a fost creată de un om, fie că este vorba despre o pictură, un cântec, o carte, o poezie sau orice alt tip de artă?

Platforma muzicală Deezer afirmă că 44% dintre piesele încărcate pe aceasta sunt generate de inteligența artificială. Cercetările sale au arătat, de asemenea, că 97% dintre ascultători nu au putut spune care creații au fost realizate de AI și care nu. Dar există și o a treia statistică: mai mult de jumătate dintre cei chestionați au spus că le pasă dacă o piesă a fost făcută de inteligența artificială. Ei vor ca oamenii să fie implicați.

Daniel Susskind, profesor de economie la King’s College London, spune că mulți dintre noi acordăm o valoare uriașă rolului uman în crearea artei. În opinia sa, tocmai acest lucru face ca procesul creativ să fie diferit de sarcinile funcționale și practice.

„Am fost cândva într-o încăpere plină de contabili, iar unul dintre ei s-a ridicat și a spus: «Clienții mei vin la mine pentru nota personală, pentru procesul uman»”, își amintește el. „Iar eu i-am spus: «Nu pentru asta vin la tine, ci pentru că vor ca taxele lor să fie calculate corect».”

În cazul artei, lucrurile stau altfel, spune el. „Dacă intru în Capela Sixtină și privesc tavanul, nu mă gândesc doar că este extraordinar de frumos, ci și la cât de uimitor este faptul că o mână omenească, din carne și sânge ca a mea, a creat acel lucru. O minte asemenea minții mele l-a imaginat”, spune el.

Așa cum explică Susskind, nu prețuim doar destinația, ci și faptul că un om — unul dintre noi — ne-a condus până acolo. Putem admira această realizare.

Desigur, s-ar putea argumenta că și computerele și programele de inteligență artificială au fost create de oameni. Dacă Susskind simte uimire atunci când intră în Capela Sixtină, alții ar putea trăi un alt tip de uimire folosind un chatbot precum ChatGPT.

Susskind indică un alt exemplu, de această dată un meci de șah din 1997, când campionul mondial Garry Kasparov a pierdut pentru prima dată în fața unui computer, Deep Blue. La vremea respectivă, exista teama că succesul computerului va face ca interesul pentru șah să scadă. În realitate, șahul este mai popular ca oricând și este practicat de milioane de oameni.

„Nu erau doar mutările de pe tablă cele care îi interesau pe oameni. Important era faptul că în spatele lor se afla o ființă umană care mișca acele piese”, susține Susskind.

Unii consideră chiar că apariția inteligenței artificiale a acordat o valoare suplimentară lucrurilor create de oameni. Am putea numi acest lucru o primă umană.

Kyle Chayka, jurnalist specializat în tehnologie, spune că textele scrise de AI sunt considerate acum, pe scară largă, „generice, lingușitoare și banale”. Prin urmare, afirmă el, „cred că cititorii ajung să prețuiască textele evident personale și poate chiar textele mai dezordonate, mai puțin solide din punct de vedere structural sau mai puțin compuse și finisate decât și-ar fi dorit în trecut”.

Chayka continuă: „Cred că ilustrația și designul grafic se îndreaptă în aceeași direcție. Lucrurile obișnuite sunt prea ușor accesibile, iar designerii aleg să fie mai ciudați, mai atrăgători și mai neobișnuiți, încercând să găsească lucruri pe care inteligența artificială nu le poate genera atât de ușor.”

Ca răspuns la valul de conținut creat de AI, cercetătorii se grăbesc să dezvolte un simbol recunoscut universal, care să indice faptul că un produs este „creat de oameni”. Ar fi ceva asemănător etichetei „Fairtrade”, apărută în anii 1980. Etichete precum „fără AI” apar deja pe coperțile unor cărți, filme și albume.

Pentru C. Thi Nguyen, profesor de filosofie la Universitatea din Utah, aceasta este o problemă legată de valorile noastre fundamentale.

El spune că, de multe ori, ne putem înțelege valorile urmărind ceea ce numește un „lanț al motivelor”. Dacă îți place ceva sau vrei să faci un anumit lucru, întreabă-te „de ce?”. Dacă răspunsul este să câștigi bani sau să ai succes, continuă să întrebi „de ce?”. Atunci când procesul se încheie, acolo se află ceea ce prețuiești cu adevărat, explică el.

Întrebarea este dacă implicarea umană și experiența umană împărtășită își vor păstra locul la capătul acestui „lanț al motivelor”.

Autorul John Lanchester este optimist. El crede că valoarea lucrurilor pe care doar oamenii le pot face va rezista. De fapt, înțelege ideea unei „prime umane”.

„Dacă transformi un anumit tip de lucru într-o marfă, lucrurile pe care nu le poți transforma în marfă încep să pară mai importante”, îmi spune el.

Toate acestea ar putea fi încurajatoare pentru cei care speră că oamenii vor rămâne în centrul procesului de creare a culturii.

Eu nu sunt însă atât de sigur. Cantitatea de conținut generat de AI crește atât de rapid, încât în curând am putea avea dificultăți în a distinge ce a implicat sau nu inteligența artificială.

Este posibil să fi văzut informații despre „actrița” AI Tilly Norwood, creată anul trecut de o companie care se prezintă drept „primul studio de talente AI din lume”. Sindicatul actorilor din Statele Unite nu a fost impresionat. „Nu are experiență de viață din care să se inspire, nu are emoții și, din ceea ce am văzut, publicul nu este interesat să urmărească un conținut generat de computere, desprins de experiența umană”, au scris reprezentanții organizației.

Nu spun că inteligența artificială va înlocui actorii — desigur că nu. Dar ceea ce pare acum desprins de realitate și ciudat s-ar putea să nu mai pară la fel în anumite situații, peste un timp.

Merită, de asemenea, să ne amintim că, cu mult înainte ca modelele lingvistice de mari dimensiuni să devină populare, am permis deja tehnologiei să ne modeleze gusturile culturale.

Chiar și în anii 2000, încă trebuia să căutăm o mare parte din cultura pe care o consumam. Cumpăram o carte, un bilet la cinema sau un album. Uneori încă facem acest lucru.

Însă, tot mai mult, cultura pur și simplu ajunge la noi — într-un flux nesfârșit, sortat și oferit de un algoritm care încearcă permanent să ne anticipeze gusturile.

La prima vedere, acest lucru pare convenabil. Munca este făcută în locul nostru. Dar, pe măsură ce rolul algoritmului crește, rolul oamenilor scade.

„Există figura mitică a prietenului fratelui tău mai mare sau a cuiva asemănător, care îți transmite gustul său bun în materie de muzică”, spune Chayka, al cărui volum, „Filterworld”, analizează impactul algoritmilor asupra culturii. „Acum ne bazăm pe recomandările algoritmice să facă același lucru pentru noi. Să ne prezinte lucruri noi.”

Recunosc acest fenomen în propriile mele obiceiuri. În anii 1990, când am început să colecționez muzică dance, descopeream piese noi în magazinele de discuri și prin recomandările unor oameni în care aveam încredere. Încă pot face acest lucru și chiar o fac. Dar, în zilele noastre, algoritmul realizează o mare parte din această muncă pentru mine — iar uneori este foarte util. Găsesc melodii pe care altfel nu le-aș fi descoperit.

Într-o anumită măsură, las tehnologia să mă ghideze.

Chayka crede că algoritmii ne-au făcut leneși și „ne împiedică să mergem mai în profunzime” în ceea ce privește gusturile noastre culturale. Uneori putem descoperi o operă de artă care necesită efort — poate o carte lungă și dificilă sau un film care pare ciudat. „La început ne poate îndepărta, dar în cele din urmă ne inspiră”, spune Chayka.

„Cred că acel tip de cultură a fost dat la o parte în favoarea culturii ca formă de conținut consumabil, care nu îți va schimba viața, ci doar îți va opri creierul pentru câteva ore.”

Este și un cerc care se autoalimentează: creatorii își adaptează munca în timp ce încearcă să obțină atenția pe care algoritmul o poate oferi.

Iată punctul esențial: această schimbare — descoperirea culturii prin intermediul algoritmilor — este una pe care am acceptat-o deja, în mare parte. Așadar, atunci când inteligența artificială va începe să creeze cărți, filme și muzică în număr mare, nu cumva vom ridica din umeri și vom accepta și acest lucru?

În 1986, la Washington DC, profesori protestatari au ieșit pe străzile din fața unui centru de convenții. Nu erau furioși din cauza salariilor sau a reducerilor bugetare. De această dată, obiectul nemulțumirii lor era calculatorul. Profesorul de matematică John Saxon preluase această cauză.

„Copiii nu mai învață operațiile matematice de bază pentru că devin dependenți de calculatoare”, declara el. „Dacă mi-ar fi dat o cutie neagră, nu aș fi știut că șase ori opt fac 48 pentru că rimează și că șapte ori nouă fac 63 pentru că nu rimează.”

Cu toții avem propriile metode de a ține minte tabla înmulțirii.

Inutil să mai spunem, acesta este un argument pe care Saxon l-a pierdut. Dar unele dintre ideile de atunci ne par familiare.

Desigur, anumite lucruri sunt cu siguranță în afara posibilităților tehnologiei, cel puțin deocamdată. Mă gândesc la noaptea mea de dans din Falmouth, cu câteva săptămâni în urmă, alături de alți 250 de petrecăreți.

Alex Mahon spune că a observat o creștere a aprecierii pentru experiențele desfășurate în persoană, precum aceasta — poate ca reacție la timpul tot mai mare pe care îl petrecem privind ecranul telefonului.

Ea este directorul executiv al Superstruct Entertainment, unul dintre cele mai importante grupuri de festivaluri și divertisment live din lume.

„Oamenii vor să participe la mai multe evenimente live”, spune ea. „Vor să aibă parte de lucruri imposibil de anticipat… imprevizibile. Momentul special este cel live. Emoția și descoperirea apar atunci când auzi ceva în persoană, alături de alți oameni.”

În cazul culturii, când este în regulă să externalizăm către tehnologie și când nu este? Cu cât analizez mai mult această problemă, cu atât sunt mai puțin sigur că putem anticipa ce alegeri vom face.

Fiecare dintre noi va trebui să decidă când contează faptul că un lucru este creat de un om.