Perfecţionismul - latura întunecată a unei presupuse calităţi

În lumea contemporană, perfecţionismul este văzut adesea ca o calitate. Dar cercetările recente sugerează că această trăsătură de personalitate are o „latură întunecată”, care poate afecta grav sănătatea.

Goana după acest miraj al perfecţiunii ne poate distruge sănătatea. Afecţiuni grave, chinuitoare, pot avea la origine sau pot fi favorizate de dorinţa obsesivă de perfecţiune, din partea noastră înşine sau din partea celorlalţi. Potrivit descoperă.ro, printre necazurile pe care această căutare a unei desăvârşiri iluzorii le poate aduce după sine se numără depresia, sindromul intestinului iritabil, bolile cardiace şi chiar moartea prematură.

Se estimează că două persoane din cinci prezintă tendinţe perfecţioniste, iar înclinaţiile înnăscute - cu alte cuvinte, genetica - reprezintă doar o parte a problemei. O altă parte ţine de factori externi. Fenomenul a căpătat o nouă dimensiune odată cu expansiunea reţelelor de socializare, remarcă unii cercetători: utilizatorii acestor reţele sunt tot mai preocupaţi de ideea de a fi sau de a părea perfecţi.

„Este firesc să vrei să fii perfect într-unul dintre domeniile vieţii tale, de pildă slujba”, spun cercetătorii. Dar când această preocupare devine o nevoie obsesivă de a fi perfect în toate - nu numai în ceea ce priveşte slujba, ci şi copiii pe care îi ai, relaţia cu partenerul, echilibrul financiar şi silueta – atunci situaţia generează un stres extrem de puternic şi îţi poate afecta nu doar relaţiile cu ceilalţi, ci şi propria sănătate.

Ce fel de perfecţionist eşti?

S-au identificat trei tipuri de perfecţionişti:

·unii sunt orientaţi spre ei înşişi, concentrându-se asupra propriilor standarde înalte şi preocupându-se de atingerea şi menţinerea lor.

·alţii îşi îndreaptă obsesiile perfecţioniste asupra altora, impunându-le celor din jur standarde dificil de atins.

·a treia categorie prezintă un aşa-numit perfecţionism prescris social; ei consideră că alţii – părinţi, profesori, şefi – le pretind să fie perfecţi.

Acest din urmă tip, cred învățații, suferă fizic mai mult decât alţii. Rezultatele unui studiu sugerează că persoanele atinse de perfecţionism prescris social au o sănătate fizică mai proastă, merg mai des la medic şi îşi iau mai multe zile de concediu medical.

Încă şi mai îngrijorătoare sunt concluziile unui studiu realizat, care arată că perfecţionismul poate duce la moarte prematură. Perfecţioniştii au un risc cu 51% mai ridicat de a muri de timpuriu.

Răspunsul la stres

Unul dintre motivele pentu care perfecţionismul, în aspectele sale negative, poate avea un impact atât de nociv asupra sănătăţii este faptul că perfecţioniştii prezintă adesea un răspuns exagerat la stres. Presiunea continuă de a realiza cele mai bune performanţe are consecinţe nefaste, explică prof. Flett.

Atunci când corpul trece printr-o stare de stres, glandele suprarenale eliberează în sânge două substabanţe cu rol de neurotransmiţători: adrenalina şi noradrenalina. Acestea pregătesc corpul pentru reacţia promptă la o eventuală ameninţare – cunoscutul răspuns “luptă sau fugi” – ajustând funcţionarea organismului pentru a face faţă pericolului: inima îşi îndeseşte bătăile, tensiunea arterială creşte, căile respiratorii şi arterele coronare se dilată, iar rata metabolismului creşte.

Perfecţioniştii răspund la stres într-un mod mult mai intens, din punct de vedere fiziologic, faţă de non-perfecţionişti. Dacă răspunsul la stres se prelungeşte, organismul se simte permanent sub ameninţare şi toate componentele lui au de suferit, explică psihologii. Iar perfecţioniştii, care tind să găsească stresante situaţii care pentru ceilalţi nu sunt chiar aşa de ameninţătoare, sunt supuşi în mai mare măsură decât alţii efectelor nocive ale răspunsului prelungit la stres.

Obsedaţi de muncă

“Workaholism”-ul, cum este numit în engleză acest comportament, presupune preocuparea excesivă faţă de slujbă, în detrimentul celorlalte aspecte ale vieţii şi, evident, în detrimentul sănătăţii.

Perfecţioniştii orientaţi spre sine sunt mai predispuşi la a deveni “workaholici”, a arătat un studiu. Iar excesul de muncă atrage după sine epuizarea, ceea ce face din aceste persoane o ţintă uşoară pentru tot felul de boli, începând cu infecţiile, deoarece stresul cronic le compromite sistemul imunitar.

Odată bolnavi, mulţi prefecţionişti nu au grijă de ei în aşa fel încât să-şi ajute organismul să se vindece; tind să îşi vadă boala ca pe un eşec personal, pe care încearcă să îl depăşească “trăgând” şi mai tare de ei, fără să se îngrijească, fără să ceară ajutor.

Perfecţionismul care cheamă boala

Cercetări de psihologie realizate în ultimul deceniu au scos la iveală legături neîndoielnice între această caracteristică a personalităţii şi anumite maladii, de la afecţiuni mentale la tulburări gastrointestinale. Perfecţioniştii sunt predispuşi la anumite probleme de sănătate în măsură mult mai mare decât semenii lor mai puţin obsedaţi de ideea că totul trebuie să fie fără cusur.

Câteva dintre maladiile care, din păcate, distrug adesea sănătatea şi calitatea vieţii lor.

Una dintre ele este depresia: perfecţioniştii sunt mai vulnerabili la depresie în comparaţie cu non-perfecţioniştii.

Alte probleme la care sunt predispuşi perfecţioniştii sunt insomnia, sindromul intestinului iritabil (SII).

Poate fi depăşită această situaţie?

Da, perfecţioniştii pot reduce efectele negative ale acestei trăsături a firii lor dacă învaţă să se accepte pe ei înşişi, cu tot cu greşelile şi neajunsurile lor, fără o auto-critică excesiv de aspră.

Într-o lume în care se vorbeşte întruna despre performanţă, autodepăşire, atingerea unui nivel superior de una sau alta, sfatul terapeutic al profesorului Flett sună surprinzător şi pare greu de acceptat:

„Coborâţi-vă standardele şi acceptaţi eşecul ocazional ca pe un ingredient esenţial pe drumul către succes.”

Şi încă un sfat de bun-simţ din partea aceluiaşi specialist: „Şi, ceea ce este şi mai important, dacă perfecţioniştii simt că au nevoie de sprijin – fizic sau emoţional – nu trebuie să se teamă să caute ajutor, în loc să sufere în tăcere.”

Totuşi, nu este aşa de simplu cum sună; nu e de ajuns să i se spună unui perfecţionist, de către prieteni, familie sau doctor, „Ia-o mai uşor!”

Aşadar, există speranţă pentru perfecţioniştii cărora această trăsătură de personalitate le face mai mult rău decât bine pe termen lung. Cheia problemei? Ca întotdeauna, echilibrul: o viziune ceva mai relaxată asupra vieţii – fără a deveni delăsători – se dovedeşte soluţia câştigătoare.