PATRU sau ȘASE localități din R. Moldova în CARANTINĂ din cauza COVID-19? Informații contradictorii ale autorităților
1657
Deși premierul Ion Chicu a anunțat, în seara zilei de joi, după ședința Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virusul COVID-19, că în R. Moldova sunt pe moment patru localități plasate în carantină, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) vorbește despre șase localități.
Astfel, dacă Ion Chicu a numit municipiul Soroca, orașul Ștefan Vodă și satele Carahasani și Talmaza din raionul Ștefan Vodă ca fiind în carantină din cauza numărului mare de persoane infectate cu COVID-19, IGSU anunță că 165 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne asigură securitatea și siguranța cetățenilor „în cele șase localități unde este instituit regimul de carantină”.
„Măsurile speciale au fost instituite în municipiul Soroca, orașul Ștefan Vodă, localitățile Carahasani și Talmaza din Ștefan Vodă, satul Boghiceni din raionul Hâncești și localitatea Valea Perjei din raionul Taraclia”, cităm dintr-un comunicat de presă al IGSU.
În raionul Ștefan Vodă activează pe moment șapte posturi fixe, iar în municipiul Soroca - cinci posturi fixe și două filtre care includ angajați din Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Apărării.
CITIȚI și VIDEO // COVID-19: Peste 140 de pacienți sunt în stare GRAVĂ, iar opt persoane - intubate
Astfel, salvatorii, polițiștii și soldații ajută autoritățile publice locale în menținerea măsurilor de carantină, acordarea permiselor pentru circulație agenților economici care asigură localitățile cu produse alimentare etc.
Menționăm că, potrivit datelor oficiale, în raionul Ștefan Vodă au fost confirmate până în prezent 177 de cazuri de COVID-19, în Soroca - 151, Hâncești - 39 și Taraclia - 15.



24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
12.11.2026
03:24
12.11.2026
03:21
12.11.2026
01:22
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei


















