Stiri

Patru contra cinci // Raport de ALTERNATIVĂ în cazul concesionării Aeroportului: Contractul trebuie RENEGOCIAT

Economie 30.11.2016 18:00 Vizualizări6364
Patru contra cinci // Raport de ALTERNATIVĂ în cazul concesionării Aeroportului: Contractul trebuie RENEGOCIAT

Aeroportul Internațional Chișinău a fost concesionat cu încălcări ale legislației privind parteneriatul public-privat, în lipsa unui studiu de fezabilitate, în interesele beneficiarului și în detrimentul celor ale statului.

Aceastea sunt câteva concluzii ale raportului de alternativă elaborat de patru membri ai Comisiei parlamentare de anchetă privind concesionarea Aeroportului și respectarea intereselor statului la semnarea contractului de concesiune, printre care și președintele acestei structuri - deputatul liberal-democrat Iurie Țap.

Potrivit lui Țap, care a prezentat raportul astăzi, într-o conferință de presă, concesionarul a fost avantajat din start, Guvernul a decis să organizeze un concurs închis, contrar prevederilor legale și nici măcar nu a introdus bunul în lista obiectivelor de stat pasibile concesionării. Comisia a mai stabilit că acest contract de concesionare a fost semnat cu „Avia Invest”, entitate care nu a participat la concurs și nici nu întrunea condițiile stabilite de Guvern - capital social de 30 de milioane de euro și doi ani de activitate. Totodată, investitorul nu-și onorase nici obligațiunile financiare prevăzute în contract.

„Acestea sunt motivele de bază care pot servi drept temei de bază pentru rezilierea contractului”, a spus deputatul.

Cei patru membri ai comisiei parlamentare care au semnat raportul de alternativă sunt liberal-democrații Iurie Țap și Angel Agachi, și socialiștii Vasile Bolea și Oleg Lipski.

„Raportul nostru este de alternativă, or majoritatea, cinci deputaţi, au aprobat raportul lor. De fapt, noi am elaborat raportul. Dumnealor, în luna mai, atunci când am încercat în două şedinţe să discutăm pentru a apăra ceea ce e scris în raport, l-au trunchiat, au modificat concluziile şi analiza noastră şi au aprobat raportul comisiei cu cinci voturi contra patru, în favoarea lor. De aceea, nu puteam să nu prezentăm un raport care este bazat pe o analiză concretă şi care reprezintă realitatea. Societatea trebuie să aibă posibilitatea să suprapună aceste două rapoarte şi să vadă unde este adevărul”, a declarat Iurie Țap.

Raportul acestei comisii de anchetă, care nu a stabilit nereguli în concesionarea Aeroportului și urmează a fi discutat în plenul Parlamentului, a fost votat de liberalul Ion Casian, deputaţii neafiliaţi Galina Balmoş şi Anatolie Zagorodnîi, dar şi democraţii Vladimir Andronachi şi Sergiu Sârbu.

„Comisia are raportul său de bază, dar domnul Ţap nu este de acord şi a venit cu declaraţii mai mult politice, cu propriile interpretări. Noi vom respecta procedura întocmai şi nu la conferinţe de presă, dar în plenul Parlamentului vom prezenta raportul comisiei, nu opinia domnului Ţap”, a declarat Sergiu Sârbu pentru IPN.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.11 1 USD 17.53 1 RON 3.84 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri